Bună tuturor! Astăzi vom continua cu sistemul cardiovascular. Mușchiul cardiac Din punct de vedere fiziologic și biochimic, mușchiul cardiac este asemănător mușchiului striat scheletic. O diferență structurală este, însă notabilă.
Celulele mușchiului striat scheletic sunt alungite și cilindrice, în timp ce celulele miocardului sunt mai scurte, mai late, mai ramificate și interconectate. Joncțiunile dintre celulele musculare cardiace apar la nivelul unor conexiuni numite discuri intercalare. Discurile intercalare conțin multe joncțiuni de tip gap care permit citoplasmii unei fibre musculare cardiace să comunice cu cea a fibrei învecinat. Discurile intercalare conțin și desmozomi, care formează o legătură mai strânsă decât joncțiunile de la nivelul celulelor musculare scheletice. Astfel, celulele miocardului funcționează ca niște unități mai integrate decât celulele musculare scheletice.
Celulele musculare cardiace primesc energie din metabolism în același fel ca și cele musculare scheletice, însă au nevoie de mai multă energie deoarece activitatea lor metabolică este mai intensă. Aici avem o ima. cu cele trei tipuri de mușchi.
De la dreapta la stânga avem mușchiul neted, mușchiul striat cardiac și mușchiul striat scheletic. Și observăm diferența între fibra musculară striată cardiacă și fibra musculară striată scheletică. Fibra musculară striată scheletică este o celulă alungită de formă cilindrică.
Iar fibra musculară striată cardiacă este o fibră scurtă, lată și prezintă acele ramificații. Discul intercalar este o zonă de legătură între două fibre musculare striate cardiace. Acest disc intercalar are această formă de zigzag și prezintă pe linia... verticală a zigzagului acești desmozomi, care au rol de a lega între ele fibrele musculare adiacente, iar juncțiunile gap se află pe linia orizontală a acestui disc intercalar și au rol doar în transportul ionilor, de exemplu, în transportul sodiului în momentul în care fibra musculară striată cardiacă se va depolariza. Și aici se observă din nou.
Desmozomii care sunt situați pe linia verticală a discului intercalar și juncțiunile gap care sunt situate pe linia orizontală a discului intercalar. Și reținem așadar faptul că desmozomul are rol doar în a lega fibrele musculare între ele, iar juncțiunile gap au rol în transportul ionilor. Contracțiile celulelor musculare cardiace nu sunt inițiate de impulsuri venite de la sistemul nervos.
Inima inițează și distribuie impulsuri pentru a determina contracția celulelor miocardice. printr-un țesut specializat denumit țesut excitoconductor. Celulele sistemului excitoconductor se depolarizează și se repolarizează pe tot parcursul vieții unei persoane fără intervenția sistemului nervos.
Prima componentă a sistemului excitoconductor constă din celulele nodului sinoatrial. Această masă de celule musculare cardiace, prevăzută cu autoritmicitate, este situată în peretele superior al atriului drept. Impulsurile generate de nodul sinoatrial ajung în cele din urmă în toată inima. Nodul sinoatrial determină ritmul contracțiilor cardiace, de aceea este cunoscut ca stimulator cardiac sau pacemaker. Nodulul sinoatrial se depolarizează fără intervenție nervoasă.
de 70-80 de ori pe minut. Unda de depolarizare inițiată în nodul sinoatrial stabilește ritmul sinusal. Impulsurile sunt distribuite de la nodul sinoatrial în țesutul atrial de la celulă la celulă prin intermediul joncțiunilor gap din discurile intercalare. Impulsurile se răspândesc prin fibre la al doilea nod principal al inimii numit nodul atrioventricular. Nodul atrioventricular este situat în septul interatrial.
Impulsurile care ajung la nodul atrioventricular se transmit unui grup mai voluminos de fibre cunoscut sub numele de fascicul his, situat în septul interventricular. Acesta este forma din două ramuri, dreaptă și stângă, ce se continuă cu fibrele purchinie, care se distribuie miocardului ventricular. asigurând transmiterea impulsurilor necesare contracției acestuia. Potențialele de acțiune ale inimii urmează procesul de depolarizare și repolarizare tipic tuturor celulelor musculare. Ce trebuie noi să reținem de pe acest slide este faptul că inima, pe lângă toate celelalte celule pe care le conține, are aceste două tipuri principale și anume celulele cardiace, care prezintă această proprietate de a se contracta, adică celulele care intră în conflicție.
componența miocardului și al doilea tip de celule este reprezentat de celulele care intră în alcătuirea sistemului excitocondutor. Aceste celule nu prezintă proprietatea de a se contracta ca și celulele din componența miocardului. ci doar proprietatea de a genera și de a transmite un impuls nervos. Și avem nodul sinoatrial, care este localizat în partea superioară a atiului drept, la deschiderea venei cave superioare.
Nodul sinoatrial este pacemaker-ul principal al inimii și descarcă impulsuri cu o frecvență de 70-80 pe minut. Acest ritm, produs de nodul sinoatrial, se numește ritm sinusal. Următorul nod este nodul...
atrioventricular. Este situat în septul interatrial despre care noi am discutat în videoclipul anterior și comunică cu nodul sinoatrial prin acele fascicule internodale. De la nodul atrioventricular pleacă fasciculul his care se desparte în cele două ramuri.
Ramura dreaptă și ramura stângă. Atât fasciculul his cât și ramurile sale sunt localizate în septul interventricular. ramura stânga a fascicului His se termină prin aceste fibre purchine, care vor stimula nervos peretele ventriculilor. Și atunci, un impuls nervos pleacă de la nivelul nodului sinoatrial, străbate acele fascicule internodale, ajunge la nodul atrioventricular, care va încetini aceste impulsuri, ulterior, el va străbate fasciculul His, ramurile sale, dreaptă și stângă, și se va termina prin fibrele purchine.
Ce este foarte important? de reținut este această localizare a fibrelor purchinie și se observă cum impulsul nervos va coborâ prin fasciculul his spre apexul inimii, adică spre vârful inimii și se va reîntoarce spre atrii prin fibrele purchinie. Și acesta este un aspect foarte important la EKG despre care o să vorbim imediat.
Aici este o imagine din cartea voastră în care se observă aceleași aspecte. Nodul sinoatrial care este stimulatorul cardiac principal al inimii, descarcă 70-80 de impulsuri pe minut, este situat în partea superioară a atriului drept, la deschiderea venei cave superioare. Comunică cu nodul atrioventricular prin acele fascicule internotale.
Nodul atrioventricular este situat la nivelul septului interatrial. El transmite mai departe impulsul fasciculului his, care este situat în septul interventricular. Fasciculul his are două ramuri, amura dreaptă și...
și ramura stângă, care se termină la nivelul peretelui ventricular prin fibrele purchinie. Transmiterea impulsului prin sistemul conductor al inimii poate fi înregistrată prin electrocardiogramă. Pe electrocardiograma normală se disting trei unde care apar în fiecare ciclu cardia.
Prima undă, unda P, este o undă ascendentă care indică depolarizarea atrilor și distribuirea impulsului de la nodul sinoatrial prin atrii spre nodul atrioventricular, determinând contactul. atrială. A doua undă este complexul QRS, alcătuit dintr-o undă descendentă urmată de o undă ascendentă largă și apoi de o undă descendentă.
Acest complex reflectă depolarizarea ventriculelor, apoi urmează o deflexiune rotunjită numită undă T. Aceasta reprezintă repolarizarea ventriculară. Și aici observăm cum impulsul nervos este transmis de la nodul sinoatrial în întreg ordul.
Prima dată nodul sinoatrial depolarizează cel cele două atrii. De la nodul atrioventricular, impulsul nervos este transmis fasciculului his și celor două ramuri ale sale, având astfel loc depolarizarea setului interventricular și apoi fibrelor purchinie care vor depolariza pereții ventriculilor. De aceea impulsul vine de sus, din atrul drept, prin septul interventricular spre apexul inimii și se reîntoarce pe marginile inimii prin pereții ventriculilor. Și ca să vorbim toți aceștia. aceeași limbă, o să vă explic puțin cum funcționează aparatul de EKG.
Avem aceste structuri care se plasează la nivelul toracelui și se numesc electrozi precordiale, care vor da derivațiile precordiale. O să vă arăt imediat. Și avem acești electrozi care se poziționează la nivelul membrelor.
Avem cel roșu, galben, verde și negru, pe piciorul drept. Acești electrozi se numesc electrozi ai membrelor, care vor da derivații ale membrelor. Așa.
Așadar, noi vom discuta în continuare doar despre electrozii, respectiv derivațiile membrelor. Avem patru electrozi de patru culori. Dacă ne imaginăm că pacientul ridică mâna dreaptă sus, ei vor fi poziționați exact ca și culorile unui semafor.
Pe mâna dreaptă va fi poziționat cel roșu, pe mâna stângă cel galben, iar pe piciorul stâng, adică cel ipsilateral cu gordul, va fi plasat cel verde. Pe piciorul drept va fi plasat cel negru, care este... de electrodul nul. Astfel, cu cei 4 electrozi ai membrelor se vor folosi aceste derivații.
Derivația de pe mâna dreaptă, adică cea roșie, se va numi AVR, adică Augmented Voltage Right Arm. Cea de pe mâna stângă se va numi AVL, adică... augmented voltage left arm. Cea de pe piciorul stâng se va numi AVF, adică augmented voltage left foot.
Între AVR și AVL se va forma încă o derivație, adică adică derivația D1. Între AVR și AVF se va forma o altă derivație, adică D2. Și între AVL și AVF se va forma derivația D3.
Și așa arată toate cele șase derivații. D1, D2 și D3, AVF, AVL și AVR. Diferența între AV-uri și D-uri este strict numărul de electrozi care participă la formarea traseului pe electrocardiogramă. V-am spus că AV vine de la Augmented Voltage și atunci AV-urile folosesc 3 electrozi, 2 care vor fi negativ și unul care va fi pozitiv. De exemplu, AVF va fi pozitiv doar pe piciorul pe care este plasat și atunci mâna dreaptă și mâna stângă vor fi negative și singurul pozitiv va fi pe piciorul stâng.
AVL folosește tot 3 și atunci avem negativ pe mâna dreaptă, negativ pe picior. și pozitiv exact pe mâna pe care este plasată, adică pe mâna stângă. AVR folosește 2 electrozi negativi, unul plasat pe mâna stângă și unul plasat pe piciorul stâng, iar electrodul pozitiv va fi pe mâna dreaptă. În schimb, D-urile folosesc doar 2 electrozi, unul care va fi negativ și unul care va fi pozitiv.
Și atunci, D1 va fi plasat pe mâna stângă și va citi informația dinspre dreapta spre stângă. D2 va fi plasat pe mâna stângă. la nivelul piciorului stâng. Și atunci va avea un electron negativ pe mâna dreaptă și va citi informația de sus în jos de la dreapta spre stânga. Și D3 va avea un electron negativ poziționat pe mâna stângă și un electron pozitiv situat pe piciorul stâng.
Acesta va citi informația de sus în jos și de la stânga la dreapta. Și atunci noi trebuie să ne gândim care dintre acești șase electrozi vor fotografia cel mai bine. curentul electric care trece prin inima.
Acesta va fi D2, pentru ca D2 este paralel cu axul prin care are loc transmiterea impulsului nervos prin inima si anume de sus in jos si de la dreapta la stanga. Aici se vede foarte bine cum fotografiaza D2 curentul electric care strabate inima. Deci curentul electric va trece de sus in jos, de la dreapta la stanga exact pozitia din care va fotografia D2.
Și atunci, noi vom discuta în continuare doar despre cum fotografiază acest electron D2 curentul electric care trece prin inimă. Camera de fotografiat D2 va înregistra pe EKG unde pozitive pentru toate depolarizările care se îndreaptă către ea și va înregistra pe EKG unde negative pentru toate depolarizările care se îndreaptă împotriva ei. Și atunci, depolarizarea atrilor are loc de sus în jos de la dreapta la stânga.
D2 va va da unda P, pozitivă, pe EKG. Depolarizarea septului va fi o undă negativă, adică unda Q, pentru că septul nu se va depolariza de la dreapta la stânga, ci de la stânga la dreapta. Unda R reprezintă depolarizarea ventriculilor și va fi reprezentată pe EKG printr-o undă pozitivă, pentru că D2 va fotografia această depolarizare ca venind spre el.
Unda S reprezintă depolarizarea peretelui ventricular. apropiat de atrii și camera de fotografiat D2 va percepe această undă pe EKG ca fiind negativă, pentru că se îndepărtează de el. Unda T reprezintă repolarizarea ventriculilor și este percepută pe EKG ca o undă pozitivă, deoarece D2 va fotografia repolarizarea ventriculilor de sus în jos și de la dreapta la stânga.
Aici avem din nou o imagine din cartea voastră cu pacemanii. smakerul principal al inimii și anume nodul sinoatrial, nodul atrioventricular, fasciculul his, cele două ramuri ale sale și fibele purchinie. Pe EKG avem unda P, care reprezintă depolarizarea atrilor, complexul QRS, care reprezintă depolarizarea ventriculară, Q este depolarizarea septului, R este depolarizarea peretelui ventricular și S este depolarizarea peretelui ventricular apropiat de atrii.
Iar unda T reprezintă... repolarizarea ventricului. Deși stimularea externă nu este necesară pentru activitatea cardiacă, sistemul nervos autonom poate realiza un control nervos asupra inimii. Impulsurile sistemului nervos simpatic cresc frecvența bătăilor cardiace și controlul nervos. reacția ventriculară, iar sistemul nervos parasimpatic le diminuă.
Aici trebuie să vă gândiți ce se întâmplă cu cordul vostru în momentul în care fugiți de urs. Cordul trebuie atât să pompeze sânge, cât și să primească sânge din tot corpul, astfel încât... Când ne aflăm într-o situație de criză, va crește frecvența bătăilor cardiace și contracția ventriculară și când nu fugim de urs, adică atunci când suntem într-o situație relaxantă, sistemul nervos parasimpatic va duce la scăderea frecvenței bătăilor cardiace și va scădea numărul de contracții ventriculare. Deși ritmul cardiac este de obicei regular, pot să apară dereglări.
Acestea se numesc aritmii. Când inima se contractă rapid și neregulat, se spune că fibriliază. afecțiune numită fibrilație. Pentru a defibrila inima poate fi utilizat un șoc electric puternic. Aritmiile pot să fie de mai multe tipuri, dar noi astăzi vom discuta doar despre fibrilație.
Bun, fibrilațiile pot să fie de două tipuri, atrială sau ventriculară, și noi astăzi vom discuta doar despre fibrilație atrială. În această afecțiune, pe lângă pacemaker-ul principal al inimii și anume nodul sinoatrial, la nivelul aților avem și aceste focare ectopi. care vor descărca impulsuri, astfel încât vom avea mai multe impulsuri care vor fi transmise nodului atrioventricular.
Acesta va încerca să oprească transmiterea lor de la atrii la ventriculă, însă nu va reuși să le oprească pe toate. Și atunci, inima se va depolariza de câte ori un impuls nervos, atât de la nivelul nodului sinoatrial, cât și de la nivelul focarelor ectopice, va fi transmis prin nodul atrioventricular. Un cord care se depolarizează și se... Se contractă normal și în dreapta observăm un cord cu fibrilație atrială. Pe lângă nodul sinoatrial avem și focarele ectopice care descarcă impulsuri, ducând la contracții neregulate ale cordului.
Ciclul cardiac Alternanța contracțiilor și relaxărilor cavităților cardiace reprezintă ciclul cardiac. Termenul de sistolă se referă la contracțiile inimii, termenul de diastolă se referă la perioadele de relaxare ale inimii. Prin urmare, ciclul cardiac cardiac este alcătuit din sistolă și diastolă. În timpul sistolei ventriculare, atrile sunt în diastolă și se umplu cu sânge. Când presiunea sângelui în atri o depășește pe cea din ventricule, forța exercitată de sânge asupra valvelor atrioventriculare determină curgerea acestuia în ventricule.
Presiunea sangrină în ventricule crește, iar în timpul contracției sângele curge fie în artera pulmonară, fie în aortă. Cantitatea de sânge pompată de un ventricul în timpul fiecarei sistole este Este numită volumbă taie. Canditatea de sânge pompată de un ventricul pe minut se numește debit cardiac. Un ciclu cardiac este format dintr-o sistolă și o diastolă.
Și atunci fiecare dintre cavitățile cordului va avea un ciclu cardiac. Adică atrile vor avea o sistolă și o diastolă. Ventricului vor avea o sistolă și o diastolă.
Sistola atrială durează 0,1 secunde și o diastola atrială durează 0,7 secunde. Sistola ventriculară durează 0,3 secunde, iar o diastolă ventriculară durează 0,5 secunde. Și prin asta concluzionăm faptul că un ciclu cardiac are o durată de 0,8 secunde.
După ce se termină un ciclu, începe al doilea ciclu. Deci avem o diastolă atrială urmată de o sistolă atrială, după aceea din nou o diastolă, după aceea din nou sistolă atrială. La fel și la nivel ventricular. Avem o sistolă, apoi o diastolă, apoi o diastolă. apoi o sistolă și apoi o diastolă.
Ce este foarte important este faptul că avem această diastolă generală, care este de fapt timpul în care diastola atrială și diastola ventriculară se suprapun. De aceea se numește generală, pentru că vizează atât atrile cât și ventriculele. Aici avem o schemă în care se observă un ciclu cardiac complet. Și o să încep cu sistola ventriculară.
Sistola ventriculară reprezintă contracția ventriculilor și are trei faze. Adăugă-te! fază de contracție izovolumetrică, a doua fază este ejecția rapidă și a treia fază este ejecția lentă. În faza de contracție izovolumetrică, atât valvele atrioventriculare, tricuspida și mitrala, cât și valvele semilunare, aortică și pulmonară sunt închise. Deci sângele va sta în aceste două cavități ventriculare închise până când ventriculii vor avea suficientă forță pentru a ejecta sângele.
A doua fază este reprezentată de ejecția rapidă. Atunci are loc contractia puternica ventriculilor și deschiderea valvelor semilunare, aortică și pulmonară, cu ieșirea coloanei de sânge din ambii ventriculi, atât în trunchiul arterei pulmonare, cât și în artera aortă. În acest moment, valvele atrioventriculare rămân închise. A treia fază este reprezentată de ejecția lentă, adică asta înseamnă că la nivelul ventriculilor a rămas o cantitate foarte mică de sânge și sistola ventriculară este la final, adică ventricului își epuizează energia și sângele stocat în interior, astfel încât vor avea mai puțină forță și mai puțin sânge pe care să le ejecte. De aceea se numește ejecție lentă.
Deci, în timpul sistolei ventriculari... ventriculare, atrile sunt în diastolă. După sistola ventriculară, urmează diastola ventriculară. Diastola ventriculară are patru faze.
Faza protodiastolică, relaxarea izovolumetrică, umplerea rapidă și umplerea lentă. În faza protodiastolică, ventriculii sunt goliți de sânge și are loc închiderea valvelor semilunare, atât aortică cât și pulmonar. În a doua etapă, relaxarea izovolumetrică, ventriculii sunt două cavități închise și golite de sânge. Deci diferența între faza protodiastolică și relaxarea izovolumetrică este strict deschiderea valvelor semilunare. În faza protodiastolică încă sunt deschise și se vor închide, iar în relaxarea izovolumetrică sunt deja închise.
A treia fază este reprezentată de umplerea rapidă, adică are loc deschiderea valvelor atrioventriculare, mitrală și tricuspidă și curgerea rapidă a sângelui din atrii în ventricule. A patra fază... și ultima fază este umplerea lentă, adică Ventriculii deja sunt aproape plini de sânge și are loc curgerea lentă a sângelui dinspre atrii spre ventricule.
După ce ventriculii sunt aproape plini, are loc sistola atrială. Sistola atrială este o modalitate prin care atrile își golesc conținutul de sângele restant, adică cel care nu a fost introdus în ventricule nici în faza de umplere rapidă, nici în faza de umplere lentă. După sistola atrială are loc diastola atrială. care durează atât în sistola ventriculară, cât și în diastola ventriculară. Iar suprapunerea dintre diastola atrială și diastola ventriculară se numește diastola generală a inimii, adică momentul în care atât atrile cât și ventriculele sunt în diastola, adică relaxate.
Deci, valvele atrioventriculare se deschid la finalul diastolei ventriculare și se închid la finalul sistolei atriale. Așadar, ele vor fi deschise în timpul umplării rapide, în timpul umplării lente și în timpul... sistolei atriale.
Ele vor fi inchise pe intreaga perioada sistolei ventriculare, cat si in prima parte a diastolei ventriculare, si anume in faza protodiastolica si in timpul relaxarii izovolumetrice. Valvele semilunare vor fi deschise in timpul sistolei ventriculare, mai exact in timpul ejectiei rapide, si se vor inchide in timpul diastolei ventriculare, si anume la finalul fazei protodiastolice. Ele vor fi deschise in timpul ejectiei rapide, in timpul ejectiei și în faza protodiastolică a diastolei ventriculare.
Aici am atașat un mic videoclip pentru a vedea principalele faze ale ciclului cardiac, și anume sistola și diastola atrială și sistola și diastola ventriculară. Inima bate de aproximativ 70-75 de ori pe minut, iar un ciclu cardiac are o durată mai mică de o secundă. Deoarece volumul bătaiei la un adult este în medie de aproximativ 70 ml de sânge, debitul mediu este de aproximativ 5250 ml de sânge pe minut.
Circulația sanguină este controlată de modificările de presiune, iar sângele va curge prin orice orificiu disponibil. Când valvele atrioventriculare se închid, inima emite un zgomot reprezentat prin onomatopeia lup. Acesta este primul zgomot cardiac, apoi sângele curge prin artera pulmonară și aortoi, iar valvele semilunare se închid. Acest sunet este descris onomatopeic prin dup.
Astfel, zgomotele cardiace sunt descrise ca lup-dup. Zgomotele cardiace anormale, numite sufluri, indică de obicei o afecțiune a valvelor. Zgomotele cardiace pot fi ascultate cu ajutorul stetoscopului.
Deci sunetul LUP este dat de închiderea valvelor atrioventriculare și reprezintă primul zgomot, iar sunetul DUP este dat de închiderea valvelor semilunare și este al doilea zgomot. Deci zgomotul 1 apare după ce s-a încheiat sistola atrială și înainte să înceapă sistola ventriculară, 2 apare la finalul fazei protodiastolice din diastola ventriculară, când are loc închiderea valvelor semilunare. Vă voi pune acum niște sufluri împreună cu onomatopeia luptu.
Deci o să vedeți, prima dată se aude luptu, apoi un suflu, apoi un luptu și apoi din nou un suflu. De asemenea, vă invit pe pagina mea de Patreon, de unde puteți downlada lecțiile integrale la o calitate foarte înaltă a imaginii, le puteți printa sau chiar folosi în notițele voastre digitale.