Bună tuturor! Astăzi vom discuta despre celule și despre fiziologia celulară. Similar tuturor organismelor vii, corpul uman este alcătuit din celule. Acest concept, cunoscut drept teoria celulară, este un principiu de bază al biologiei.
Se poate spune astfel că biologia corpului uman gravitează în jurul biologiei celulare. Celulele reprezintă un criteriu important de clasificare organismelor vii în două grupuri majore. Procariote și eucariote Celulele procariote sunt lipsite de nucleu, spre deosebire de cele eucariote care au nucleu. În plus, celulele procariote nu au componente celulare interne numite organite, spre deosebire de celulele eucariote care au organite. Celulele procariote nu se divid prin procesul de mitoză, însă celulele eucariote da.
Procariotele includ bacterii, iar dintre eucariote fac parte plantele, animalele și oamenii. Așadar, vom reține faptul că Procariotele sunt fără nucleu, fără organite, ele nu se divid prin mitoză și sunt reprezentate de bacterii, iar eucariotele prezintă nucleu și organite, se divid prin mitoză și sunt reprezentate de plante, animale și oameni. Vom vorbi acum despre structura celulei.
Toate celulele, inclusiv cele umane, au două componente de bază, citoplasma și membrana plasmatică, numită și membrana celulară sau plasmalemă. Citoplasma este o substanță cu consistența unui gel fundamentală pentru celulă. Ea conține cel mai mare component celular, numit nucleul. Membrana plasmatică este membrana exterioră ce separă celula de mediul extern. Așadar, reținem faptul că...
Cele două componente de bază ale celulei sunt citoplasma, care conține la rândul ei nucleul, și membrana plasmatică, membrana celulară sau plasmalemă. Și prima pe care noi o vom studia este membrana plasmatică. Membrana plasmatică, cunoscută și sub denumirea de membrana celulară, delimitează celulele.
Este alcătuită în principal din proteine și lipide, mai ales fosfolipide. Lipidele apar în două straturi, adică o structură bistratificată. Proteinele globulare încorporate în această structură par să plutească printre lipide.
Putem spune astfel despre membrană că are o structură de mozaic fluid. Proteinele din structura membranei îndeplinesc numeroase funcții. Deci fosfolipidele acestea sunt de fapt lipide care conțin fosfor.
După cum se observă și în imagine și vom vedea imediat, Ele au un capăt polarizat și un capăt nepolarizat. Capătul hidrofil sau polarizat este reprezentat prin acel cerc, iar capătul hidrofob, nepolarizat, este reprezentat prin acele două piciorușe. Mereu capetele hidrofile vor fi pe suprafața internă și externă a membranei, în timp ce polul sau ambii poli hidrofob vor fi în spațiul delimitat de cele două. Capete hidrofile și vor avea acea structură de semn, ce vom vedea imediat. Și faptul că avem acele proteine transmembranare, dar și proteinele situate pe o singură parte a membranei, oferă această structură de mozaic fluid.
Alcătuirea membranei Fosfolipidele din membrana plasmatică au un capăt polarizat, ce conține fosfor și unul nepolarizat, alcătuit din lanțuri de acest graș. Capătul polarizat este atras de apă și deci este hidrofil, adică îi place apa, în timp ce capătul nepolarizat interacționează cu alte substanțe, de asemenea nepolarizate, respingând moleculele de apă. Acest al doilea capăt este astfel hidrofob, se teme de apă.
Deci, termenul de hidrofil, hidro înseamnă apă, fil înseamnă a place. Și hidro înseamnă apă, iar fob înseamnă a se teme. Deci cel hidrofil va atrage apa, iar cel hidrofob va respinde apa. Datorită acestor proprietăți ale fosfolipidelor, membrana plasmatică are o structură de sandwich, în care capetele polarizate intră în contact cu apa din exteriorul și interiorul celulei, iar capetele nepolarizate se află față-înfață în porțiunea interna a membranei, adică miezul membranei.
În timp ce suprafața internă care ia contact cu citoplazma, cât și suprafața externă a membranei care ia contact cu mediul din jurul. celulei, au ca și structură partea hidrofilă a fosfolipidelor. Această proprietate a fosfolipidelor îi permite membranei plasmatice să-și mărească suprafață atunci când veziculele aparatului Golgi fuzionează cu ea. Unele dintre moleculele stratului lipidic situați spre exterior au atașate moleculele glucidice.
Acestea se numesc glicolipide. Membrana plasmatică mai conține și cantități mari dintr-un lipid numit colesterol. Colesterolul stabilizează lipidele din membrană, reducându-i acestea fluiditatea. Deci avem glicolipide și glicoproteine, despre care o să vorbim imediat.
Și o să revin cu explicație. Proteinele din membrana plasmatică sunt atât transmembranare cât și periferice. Avem proteine transmembranare care ocupă întreaga grosimia membranei, proemină pe ambele fețe ale acesteia și servesc drept canale pentru transportul membranar. Ele pot servi de asemenea și ca transportorii ai moleculelor organice.
Moleculele glucidice se asocează de obicei cu proteinele situate înspre mediul extern al celulei, acestea se numesc glicoproteine. Glicolipidele și glicoproteinele din exteriorul celulelor Le permit acestora să recunoască glicolipidele și glicoproteinele din exteriorul celulelor, le permit acestora să se recunoască una pe cealaltă, servind ca și receptor pentru moleculele semnalizatoare, precum hormoni. Și mai avem proteine periferice, care se atașează suprafețe membranare. Multe dintre acestea acționează ca și enzime, iar altele au rol în remodelarea celulară în timpul diviziunii și contracților celulare. Deci să reluăm ce am citit până acum despre fosfolipide.
Au un capăt hidrofil reprezentat prin acel cerculeț și un capăt hidrofob reprezentat prin acele două piciorușe. Mereu capetele hidrofile ale bistratului vor fi atât pe suprafața internă cât și pe suprafața externă a membranei, iar poli-hidrofobi ale celor două straturi vor fi în miezul membranei. Glicolipidele și glicoproteinele sunt de fapt glucide sau resturi glucidice asociate lipidelor și proteinelor situate pe suprafața externă a celulei.
Au rol de receptori. Și mai avem proteinele transmembranare, care, după cum le spune și numele, traversează membrana și au rol de canale. O să vedem când o să studiem canalele de sodiu și de potasiu. Și pompele de sodiu și de potasiu, ele de fapt sunt proteine transmembranare și la final avem colesterolul cu rol în stabilizarea lipidelor din membrană și reduce fluiditatea. Aici avem structura.
fosfolipidului, deci avem capătul hidrofil în formă de cerculeț care conține un fosfat și capătul hidrofob, acele două piciorușe care conțin aciz graș, care pot să fie la rândul lor saturați sau nesaturați. Și se observă membrana formată dintr-un mistrat fosfolipidic cu polihidrofili pe partea externă și internă, iar miezul este format din polihidrofobi. Structura de mozaic fluid a membranei cu bistratul fosfolipidic, printre care cu galben sunt moleculele de colesterol care stabilizează membrana.
Avem de asemenea glicolipide și glicoproteine, resturi glucidice asociate proteinelor sau lipidelor din membrana. Avem proteine transmembranare care pot să formeze fie canale, fie pompe. Și de asemenea se mai observă și proteinele situate fie pe fața externă, fie pe fața internă a membranei.
Mișcările moleculare Membrana plasmatică este semipermeabilă deoarece moleculele mici, de exemplu oxigenul, dioxidul de carbon și apa și lipidele pot aluneca printre moleculele fosfolipidice, în timp ce moleculele mari nu pot trece cu ușurință înspre sau dinspre celulă. Pentru ca citoplasma să comunice cu mediul extern, substanțele trebuie să treacă prin membrana plasmatică. Sunt câteva modalități prin care aceste treceri se pot realiza.
Deci reținem faptul că oxigenul, dioxidul de carbonul, apa și lipidele pot aluneca printre fosfolipidele din acel bistrat fosfolipidic. În schimb, avem acele molecule mari care au nevoie de ajutor ca să traverseze grosimea membranei și vom începe acum să discutăm. Una dintre aceste modalități se numește difuziune.
Difuziunea reprezintă mișcarea moleculelor dintr-o zonă cu o concentrație mare într-una cu concentrație mică, diferența numită gradient de concentrație. Această mișcare se numește difuziune. care apare deoarece moleculele se află într-o continuă coliziune una cu cealaltă și tind să se deplaseze din zonele unde sunt foarte concentrate, înspre cele în care concentrația lor e mai scăzută, conform gradientului de concentrație.
În țesutul pulmonar uman, moleculele de oxigen trec prin difuziune din aliolele pulmonare în globulele roșii. Deci reținem faptul că difuziunea reprezintă mișcarea moleculelor și are loc de la o concentrație mare, adică unde moleculele sunt mai multe, la o concentrație mică, adică unde moleculele sunt mai puține. În cazul nostru avem ca și exemplu difuziunea gazelor respiratorii mai exact. contacta oxigenului, dinspre alveole în sânge.
Mereu după inspirație vom avea o cantitate mare de oxigen în alveole. Și comparativ alveole cu sângele din capilarele care vin la alveole, cea mai mare concentrație va fi în alveole. De aceea, oxigenul va trece de la o concentrație mare a sa din alveole la o concentrație mică a sa în sângele din capilarele care vin la alveole.
care vin la alveole. Și am atașat aici o imagine cu un exemplu în care se observă că concentrația cea mai mare de vopsea este exact în locul în care aceasta a fost picurată, iar concentrația cea mai mică de vopsea este în restul paharului, unde avem doar apa. Vopseaua va tinde să difuzeze, mai exact moleculele de vopsea vor tinde să difuzeze în întreg paharul de la concentrația sa mare. din zona în care a fost picurat, la concentrație mică în restul paharului, până vom atinge un echilibru, adică până când concentrația vopselei în întreg paharul va fi aceeași.
Un tip de difuziune este osmoza. Osmoza reprezintă difuziunea moleculelor de apă printr-o membrană semipermeabilă dintr-o regiune cu o concentrație mică a substanței dizolvate sau solvit, într-una cu o concentrație mare. Membrana se... semipermeabilă permite doar trecerea anumitor molecule, de exemplu apa.
Un solvit este o substanță chimică dizolvată în lichid sau solvent. Un exemplu de solvit este clorura de sodiu. Deci osmoza are loc fix invers față de cum are loc difuziunea, de la concentrație mică la concentrație mare. Deci avem cu galben membrana semipermeabilă, în stânga avem o soluție mai diluată, adică mai puțină.
puțin solvit și în dreapta membranei avem o soluție mai concentrată, adică mai mult solvit. Apa va trece din compartimentul din stânga în compartimentul din dreapta pentru a dilua soluția din partea dreaptă, astfel încât de cele două părțele membranei să avem aceeași concentrație. Pentru a înțelege osmoza, imaginați-vă ce se întâmplă când cel mic celulele umane sunt introduce într-o soluție cu o concentrație de 5% sare. Concentrația normală a sării în citoplasmă este de aproximativ 1%.
Deci concentrația mai mare a solvitului, adică sarea, se află în afara celulei. Așadar, apa se deplasează din citoplasmă prin membrana celulară în direcția concentrației mai mari de sare. Rezultatul este micșorarea sau zbârcirea celulei. Deoarece soluția reconcentrației...
de solvit mai mare, ea se numește soluție hipertonă. Deci, în citoplasm avem 1%, adică o soluție mai diluată, iar în afara celulei avem o concentrație de 5% sare, adică o soluție mai concentrată. Apa din interiorul celulei va ieși prin membrana celulară în afara celulei. astfel încât să dilueze soluția din afara ei, astfel încât în urma ieșirii apei din celulă, celula se va zbârci sau își va micșora volumul. Iar o soluție care are o concentrație de sare mai mare decât cea care se află în interiorul celulei se numește soluție hipertonă.
Imaginați-vă ce se întâmplă când celulele umane sunt introduse într-o soluție cu o concentrație. trație de doar 0,3. 3% sare.
Concentrația sării în citoplasmă este tot de aproximativ 1%, astfel încât concentrația mai mare a solvitului, adică sare, se află în interiorul celulei. Așadar, apa se deplasează în... spre citoplasmă prin membrana celulară în direcția concentrației ei mai mari de sare.
Osmoza face ca celulele să se umfle sau să se lizeze, să explodeze, întrucât soluția de la exterior are o concentrație mai scăzută. de sare, ea se numește soluție hipotonă. Deci în celul avem 1%, în exterior 0,3, asta înseamnă că în celulă este mai concentrată și în exteriorul celulei este mai diluată.
Apa din exterior va intra în celulă ca să dilueze conținutul și să egalizeze concentrațiile de cele două părțele membranei. În urma intrării apei în celulă, aceasta se va înfla. și va exploda. Iar o soluție care are o concentrație mai scăzută de sare față de cea din interiorul celulei se numește soluție hipotonă.
Dacă concentrațiile de sare ar fi la fel în interiorul și în exteriorul celulei, aproximativ 1%, soluția ar fi izotonă. Osmoza nu se produce când celulele sunt plasate în soluție izotonă, deoarece concentrația solvitului este aceeași de ambele părți ale membranei. Denumirea de hiperton și hipoton, tonicitatea este dată de numărul de particule dintr-o soluție. Așadar, dacă avem multe particule de sare într-o soluție, este hipertonă. Dacă avem puține particule de sare într-o soluție, soluția este hipotonă.
Și dacă avem un număr egal, atât extern cât și intern, vom avea o soluție izotonă. Și am atajat aici o imagine pe care putem să discutăm. Rezcutăm. Avem soluția izotonică normală.
1% concentrație atât în celulă cât și în exteriorul celulei nu au loc schimburi de apă, iar hematia va fi normală. În schimb, într-o soluție hipotonică, adică diluată, în exteriorul celulei avem o concentrație de 0,3% și în interior de 1%. Apa din exterior va tinde să intre în celulă pentru a dilua soluția și concentrațiile de cele două părți. lembranei să fie egale, astfel încât celula va deveni balonizată și va exploda sau se valiza. Și în a treia imagine avem o soluție hipertonică concentrată în care concentrația din exteriorul celulei este de 5% și în celulă de 1%, astfel încât apa din celulă va tinde să iasă din aceasta pentru a dilua soluția din exterior și concentrațiile de cele două părți.
părțile membranei să devină egale. Hematia va deveni crenelată și zbârcită. La fel în această imagine, același exemplu, doar că este o imagine din cartea voastră.
O altă modalitate de mișcare moleculară prin membrana celulară este difuziunea facilitată. Acest tip de difuziune este asistat de proteinele prezente în membrană. Acestea lasă să treacă doar anumite molecule prin membrană și permit mișcarea dintr-o zonă cu concentrație mare de molecule într-una cu o concentrație mică. Numărul proteinelor transportoare determină viteza cu care are loc difuziunea facilitată.
Deci, difuziunea facilitată are loc de la o concentrație mare la o concentrație mică. Și cel mai ușor exemplu pentru ca voi să rețineți acest tip de mișcare este următorul. Gândiți-vă la un tren plin cu oameni. Toți oamenii din tren sunt într-o concentrație mare, iar oamenii de pe peron sunt într-o concentrație mică. Cu cât noi avem mai multe uși la vagoane, cu atât oamenii vor ieși în cantitate mai mare din tren.
Deci de la concentrație mare la concentrație mică. Și putem să asemănăm aceste uși cu numărul de proteine transportoare. La fel și în cazul nostru, în difuziunea facilitată, cu cât avem mai multe proteine transportoare, cu atât vor trece mai mulți ioni prin membrană.
Cu cât asemănăm Avem mai puțini, cu atât vor trece mai puțini iul prin membrană. Și exact cum îi spune și numele, difuziune facilitată este o difuziune, adică o trecere a moleculelor prin membrană, de la o concentrație mare la o concentrație mică, facilitată, adică ajutată. Ajutată de aceste proteine transportoare, care de fapt sunt acele proteine transmembranare despre care noi vorbeam cu câteva minute înainte.
Iele! au rolul de canal. prin care ionii trec înăuntru sau în afara celulei.
O modalitate suplimentară de transport a substanțelor prin membrană este transportul activ. În cadrul acestui mecanism, proteinele se transportă în modul de transport. transportă compușii chimici prin membrană dintr-o regiune cu o concentrație mică într-una cu o concentrație mare.
Această mișcare se realizează împotriva gradientului de concentrație și necesită energie furnizată. caracterizată de adenozin trifosfat sau ATP. Noi știm că ATP-ul este o sursă de energie celulară, fără de care în foarte multe procese nu ar putea să aibă loc. Deci, reținem faptul că transportul activ, exact cum îi spune și numele, activ, adică are nevoie de energie.
De exemplu, transportul activ are loc în celulele nervoase, unde ionii de sodiu sunt transportați în afara celulei, regiune care deja conține o cantitate mare. mare de ion de sodiu. Similar difuziunii facilitate, rata transportului activ este limitată de numărul de proteine transportoare. Deci același exemplu cu ușile de la tren, să-l aveți și aici. Cu cât avem mai multe proteine transportoare, cu atât trec mai mulți ioni, pentru că sunt mai multe uși.
Și acest exemplu cu celula nervoasă a fost dată pentru a vă explica vă o legătura dintre difuziunea facilitată prin canale, care este pasivă, și are loc, de exemplu, pentru sodiu și potasiu, cele cu verde, și transportul activ al sodiului și potasiului prin pompa de sodiu-potasiu, care e necesitate pe ceacumov. Celula nervoasă, când se depolarizează, ne uităm în imaginea din dreapta, când se depolarizează, prin canalul verde de sodiu, are loc intrarea sodiului pasiv prin difuziune facilitată. Asta se întâmplă pe toate. toată lungimea membranei. Pe toată lungimea membranei, prin toate acele canale de sodiu, care sunt, de fapt, proteine transmembranare, are loc intrarea sodiului și niciun canal nu mai poate să introducă sodiu.
Are loc repolarizarea, deci avem o depolarizare și o repolarizare. Depolarizarea are loc cu ajutorul sodiului și repolarizarea cu ajutorul potasiului, care, la fel, prin canal. Analul său specific de potasiu, care este tot o proteină transmembranară și are loc tot prin difuziune facilitată, el va ieși din celulă și va repolariza membrana.
Pentru că au avut loc aceste depolarizări și repolarizări și iar depolarizări și iar repolarizări, membrana are nevoie de rearanjarea ionilor de cele două părți. Asta va face pompa de sodiu-potasiu prin transport activ, va scoate sodiu din celulă și va introduce potasiu. Va scoate sodiu care odată cu depolarizarea a intrat și va reintroduce potasiu care odată cu repolarizarea a ieșit. O ultimă modalitate de transport prin membrana plasmatică este endocitoza.
În timpul endocitozei, o mică porțiune din membrana plasmatică se pliază și înglobează parazitul. particule sau mici volume de lichid de la suprafața celulară. Membrana se închide delimitând o veziculă ce se va desprinde și va migra în citoplasmă. Când endocitoza implică material solid, procesul se numește fagocitoză, iar când implică picături de lichid se numește pinocitoză. Globulele albe, de exemplu, realizează endocitoză atunci când îndepărtează microbii din circulația sanguină.
Și ca să rețineți mai ușor, fagocitoza și pinocitoza apinocitoza începe cu P de la Pepsi, Pepsi care e un lichid. Ca să puteți să faceți diferență, pentru că așa le-am învățat și eu. După ce materialul solid sau lichid este înglobat, înăuntrul ei se va forma o veziculă, veziculă care va migra ulterior în citoplasmă, în organite, pentru a fi prelucrată. Opusă endocitoza este exocitoza. În timpul exocitozei, substanțele se deplasează din interiorul unei celule.
spre mediul extern celular. Deci, practic, exocitoza este reversul endocitozei, fără alte explicații, pentru că procesul e exact la fel. O să vă arăt o imagine imediat. Procesul este utilizat pentru secreția hormonilor de către celulele endocrine, pentru liberarea neurotransmițătorilor la nivelul terminaților nervoase și pentru secreția de mucus de către celule în diferite organe. În timpul exocitozei, veziculele cu membrană migrează în spre...
pe membrana celulară cu care vom Fuzionează. Regiunea fuzionată se rupe, împrăștind astfel conținutul veziculei în mediul extern. Exocitoza este o modalitate importantă de mișcare a moleculelor în celulele secretoare.
Și avem în prima imagine exocitoza și în a doua imagine endocitoza. Vezicula respectivă, pe care o vedeți în ambele imagini, este de fapt mărginită de o membrană exact ca și cea care înconjoară celula. În momentul în care celula respectivă dorește să elimine în exteriorul ei materialele pe care ea le sintetizează, de exemplu, celula nervoasă prin butonii terminali eliberează neurotransmițători, celulele secretoare de mucus de la nivelul tractului digestiv sau respirator sintetizează mucus, celulele endocrine sintetizează hormoni și așa mai departe.
Vor trimite aceste vezicule să fie fie alipite de membrană, membrana practic va desface vezicula și va elimina conținutul. Și endocitoza are loc prin formarea acelor brațe cu formarea unei vezicule, care ulterior va merge în celulă în organite pentru a fi prelucrat. Aici aveți o imagine din carte în care se compară pinocitoza cu fagocitoza, pinocitoza pentru lichide și fagocitoza pentru solide. Rețineți, pinocitoza.
citosă începe cu P de la Pepsi. Și în cele din urmă avem un tabel cu cele șase mecanisme pe care noi deja le-am învățat. Avem difuziunea, trecerea moleculelor de la o concentrație mare la o concentrație mică și am avut ca și exemplu difuziunea oxigenului din plămâni în capilare, osmoza, difuziunea apei, reabsorția apei la nivelul tubilor renali de la o concentrație mică la o concentrație mare, ca să dilueze soluțiile.
să dileze soluțiile de cele două părțele membranei și să aibă aceeași concentrație. Difuziunea facilitată, adică necesită ajutorul unei proteine transportoare, de exemplu difuziunea glucozii în hematii. Și această difuziune facilitată a glucozii în hematii are loc cu ajutorul unui transportor, a unei proteine transportoare numită GLUT1. O să le învățați toate la timpul lor, eu o să vă las... doar o imagine aici pe ecran ca să citiți doar de curiozitate.
Transportul activ. Trecerea moleculelor din zone cu concentrație mică în zone cu concentrație mare. Acest transport activ utilizează ATP-ul și avem ca și exemplu reabsorția sărurilor la nivelul tubilor renali.
Endocitoza. Membrana înglobează substanțe și le atrage în celulă prin vezicule delimitate de membrană, de exemplu leocot. glucitele care ingerează bacteriile și exocitoza, care o vezi cu lăcitoplasmatică delimitată de membrană, fozionează cu membrana celulară și își eliberează conținutul în afara celulei.
De exemplu, eliberarea neurotransmițătorilor de către celulele nervoase. O să vedem mai concret cum are loc această exocitoză a neurotransmițătorilor când o să facem sistemul nervos și sinapsa. Atunci o să le învățăm.
Și acum... Vreau să vorbesc puțin cu voi despre cum are loc reabsorția apei și a sodiului în rinichi. Ne practic avem rinichiul în care intră artera arenală și ies vena arenală și ureterul. O parte foarte importantă a rinichiului este nefronul în care are loc practic formarea urinii.
Și se numește reabsorție a apei și a sărurilor pentru că apa și sărurile sunt reabsorțate. și sărurile au fost odată absorbite după ingestie în tubul digestiv. Din tubul digestiv, prin venele mezenterice, au ajuns la vena portă. Prin vena portă, sângele ajunge la ficat.
Ficatul își ia din sânge ce are el nevoie și ce nu are nevoie, lasă în sânge. De la ficat, prin venele hepatice, sângele ajunge în vena cavă inferioară. Vena cavă inferioară în atriu drept.
Din atriu drept. în ventriculul drept, ventriculul drept în plămâni, din plămâni în atriu stâng, din atriu stâng în ventriculul stâng, iar ventriculul stâng va pompa sângele prin aortă, în aorta ascendentă, descendentă, toracică, descendentă, abdominală și acolo, în aorta abdominală, este emergența arteriilor renale, adică locul de unde, practic, iau nașterea arterele renale. din arterele renal.
în ale sângele ajunge la rinii, este filtrat printr-o structură numită glomerul. În urma acestei filtrări se formează ultrafiltratul glomerular, care este de fapt o urină primară, așa se numește, care mai suferă ulterior anumite procese. Această urină primară este foarte asemănătoare cu sângele.
Pentru că, practic, sângele a fost trecut doar printr-un singur filtru. Ulterior, urina pe care noi o eliminăm este foarte diferită de sânge, pentru că ea, de fapt, conține doar compuși toxici, medicamente și orice altceva mai excretăm noi din corp. În timp ce urina primară mai conține sodiu, clor, apă, glucoză, vitamine și așa mai departe. De aceea, această urină primară. Ca să nu fie eliminată și noi să pierdem toți acești nutrienți esențiali vieții, va suferi aceste procese de reabsorție în nefron.
Celula asta, MOF, pe care voi o vedeți în imagine, are un pol apical și un pol bazal. Polul apical este cel de sus care prezintă acea margine în perie și membrana bazală care e cea dreaptă și care are contact cu vasul de sânge. Polul apical al acestei celule MO vine în contact cu urina primară.
Deci urina primară tece pe undeva pe sus, să zicem așa. Celula asta e foarte deșteaptă și ea semnalează în urina primară toți nutrienții pe care noi îi mai putem lua, de fapt, din urina primară ca să nu-i pierdem. O să introducă prin polul ei apical și îi va scoate prin polul bazal, ulterior aceștia ajungând înapoi în sânge. Și acum vom vorbi despre nucleu. Cu excepția globulelor roșii, toate celele umane au nucleu.
Aici vreau să fac o paranteză. Globulele roșii trec prin mai multe stadii de la începutul vieții lor până când ajung în stadiul de globule roșii. Stadiile incipiente prezintă nucleu, însă ele își pierd nucleul pe parcursul evoluției. Nucleul este compus în principal din histone, un tip de proteine și acid de zoxiribonucleic sau ADN.
ADN-ul este organizat în unități liniare numite cromozomi. Segmentele funcționale ale cromozomilor sunt numite gene. Există circa 30.000 de DNA nucleic celulelor umane. Histonele oferă un cadru de sprijin pentru ADN. Ele se unesc cu ADN-ul pentru a forma structuri cu dimensiuni electronomicroscopice numite nucleozomi.
Nucleozomii se înfășoară între ei și formează cromozomul. Toate aceste informații eu le-am explicat deja într-un videoclip anterior și vă invit să mergiți să-l vizionați. Și acum vă arăt un video.
Deci avem cromozomul, care este de fapt ADN-ul supranfășurat, pe histone, care au rol în... aranjamentul acesta și stabilizarea ADN-ului, iar genele sunt doar segmente ale ADN-ului. ADN-ul, din câte știți voi, are rol în magazinarea informației genetice. Nucleul celului uman este înconjurat de o membrană numită înveliș nuclear.
Deci așa cum celula este învelită de membrana plasmatică, așa și nucleul este învelită de învelișul nuclear. Acesta este o structură membranară dublă, alcătuită din două straturi lipidice duble de fosfolipide, lipide ce conțin fosfor, dublu față de membrana plasmatică care conține un singur strat dublu de fosfolipide. Deci dacă membrana avea un singur bistrat lipidic, învelișul nuclear are două bistraturi lipidice.
Porii din membrana nucleară permit mediului intern al nucleului să comunice cu citoplasma celulei. Deci porii sunt practic niște găurele. în acest înveliș nuclear, prin care o să vedem imediat că o să iasă structuri care intră în componența ribozomilor.
Imediat vă arăt. Diverse tipuri de celle din organismul uman, de reținut că toate cellele au un nucleo variabil ca poziție, formă și mărime. Deci, avem celula nervoasă, care are un nucleo unic, sita central de obicei, celula epitelială cilindrică cu microvili, care are un nucleo unic. de obicei oval, leucocitu care are un nucleu mai special ca formă, celula adipoasă care, dacă este unilocular, adică dacă are o singură vacolă de grăsime mai mare, va împinge nucleul la periferie și nucleul va fi unic și excentric, celula musculară netedă care are un nucleu unic, alungit fusiform, exact ca și celula, și de obicei situat central. O să vedeți la sistemul muscular.
În nucleu sunt două sau mai mulți... mase dense numite nucleoli. Nucleolii conțin acid ribonucleic sau ARN.
Deci nucleoul prezintă ADN și nucleolul prezintă ARN. Acest acid nucleic intervine în producerea subunităților unor particule submicroscopice numite ribozomi. Subunitățile produse sunt mai apoi asamblate în citoplasmă rezultând ribozomi. Deci de aia e foarte important să știm care este rolul porilor nucleari. Deci porii sunt niște găuri prezente în învelișuri, adică adică în membrana nucleului, prin care subunitățile ribozomale care se formează în nucleoli o să iasă în citoplasmă, unde se vor asambla și vor forma ribozomii finali.
Și în fine am ajuns la citoplasmă și organite. Citoplasmă este o substanță semilichidă fundamentală pentru celulă. În citoplasmă au loc unele procese metabolice și sinteze proteice.
Ea conține mai multe componenti. componente microscopice specializate numite organite, care înseamnă mici organe, în care se desfășoară diverse funcții celulare. Reticulul endoplasmatic este un organit alcătuit dintr-un ansamblu de membrane ce se extind intr-acitoplasmatic.
În unele locuri, reticulul endoplasmatic prezintă atașate structuri submicroscopice numite ribozomi. Când sunt prezenți ribozomii, reticul endoplasmatic se numește reticul endoplasmatic rugos. Când ribozomii lipsesc de... de pe suprafața reticulului. El se numește neted.
Reticulul endoplasmatic rugos este sedul sintezei proteinelor, iar ribozomii sunt corpusculi în care aminoacezii sunt combinați chimic pentru a forma proteine. În reticulul endoplasmatic neted are loc sinteza lipidelor și a membranei, precum și depozitarea calciului. Un alt organit este corpul golgi sau aparatul golgi, al cătuii din mai mulți saci turtiți, de obicei curbați la capete.
Sacii se unesc între ei parțial și formează vezicule asemănătoare unor picături. În aparatul Golgi, proteinele și lipidele celulare sunt procesate și împachetate în vezicule înainte de a fi transportate spre destinația lor finală. Reticulul endoplasmatic este primul organit pe care noi îl studiem.
El poate să fie neted, pentru că nu are nimic atașat pe el, iar ei spune neted, și rugos, pentru că are ribozomi atașați. Reticulul endoplasmatic este un ansamblu de membrane în timp ce corpul golgii sau aparatul golgii este alcătuit din saci turtiți, deci reticul endoplasmatic este cu membrane și corpul golgii sau aparatul golgii e format din saci turtiți. Reticul rugos, pentru că prezintă ribozomi și noi știm că ribozomi sunt sedul sântezei proteice, astfel reticul endoplasmatic rugos care are atașați ribozomi pe el va reprezenta sedul sântezei proteice. sintezii proteinelor.
Și cel neted va avea rol în sinteza lipidelor a membranei, adică plasma lemei, atunci când aceasta va fi distrupsă din anumite cauze și depozitarea calciului. De reținut, faptul că ribozomii pot să fie și liberi în citoplasmă și atașați reticului endoplasmatic. Și aparatul Golgi este practic curierul celulei, pentru că la el vin tot felul de vacuole cu diferite substanțe. lipidice, proteice, glucidice și el practic le pune pe toate într-un plic și le trimite în alte zone ale celulei unde trebuie procesate.
Un alt organit este lizozomul derivat din sacii aparatului Golgi. Lizozomul este o veziculă cu enzime folosite în procese de digestie ale celulei. Enzimele sale degradează particulele nutritive pătrunse în celule și pun la dispoziție celulei produsii finali. Aparatul Golgi primește proteina sintetizează enzima în el, iar apoi trimite enzima în acest lizozom. Lizozomul, cum scrie și aici, este o veziculă care conține aceste enzime.
Deci, după ce leucocitul, cum vorbeam și înainte, endocitează bacteria, se formează acea veziculă. Veziculă aceea are un nume și se numește fagozom. În fagozomul respectiv, adică veziculea cu bacteria, se va... cupla cu lizozomul, care conține aceste enzime care o să distrugă bacteria.
Se cuplează și formează fagul lizozomul și atunci se distruge bacteria. Cam ăsta e procesul. Dar nu vă bag în detalii, că o să ne învățați voi pe toate la timpul lor, numai ca idee v-am spus. Organitul în care este liberată cea mai mare parte a energiei provenind din alimente este mitocondria.
Aici se degradează moleculele de glucide lipide proteine, iar energia este folosită pentru a forma moleculare. moleculele de ATP. ...triphosphat, care servesc nevoilor energetice ale celulei.
Aceasta este o etapă importantă în respirația celulară. Deoarece sunt implicate în procesele energetice, mitocondrile mai sunt numite și generatoarele celulei. În interiorul... mitocondrii, respirația celulare este completă când oxigenul se combine cu hidrogen și electroni ca să formeze apă. Mitocondriile folosesc oxigenul provenit din aerul inspirat.
Acesta este exact motivul pentru care trebuie să să respirăm oxigen. Fără oxigen, mitocondria produce insuficient ATP. Iar fără ATP, în cantitatea adecvată, celulele mor. Când prea multe celule mor din cauza lipsei oxigenului și ATP-ului, organismul nu supraviețuiește.
O altă structură celulară este citoscheletul, o rețea interconectată de fibre, filamente și molecule îmbinate care servesc drept structură de suport a celulei. Componentele principale ale citoscheletului sunt microtubuli, microfilamentele și și filamentele intermediare. Toate componentele citoscheletului sunt alcătuite din subunități proteice.
Citoschelet vine de la celulă și schelet de la faptul că are rol de suport și are doar subunități proteice și cele mai importante sunt acestea trei microtobul, microfilamente, filamente intermediare. Unele celule umane au extensie numită flagel, iar alte celule au ciri. Flagelul este este lung asemănătorul unui fir de păr, asigurând mișcarea unor celule, precum spermatozoizii.
Celei sunt mai scurți și mult mai numeruși decât flagelii. În celulele umane, care căptușesc căile aerene superioare și tractul respirator, celei se îndulează în mod sincron, deplasând stratul de mucus cu particule străine prinse în el. Deci, știți că spermatozoidul are acea codiță, ăla e flagelul, și ceiile o să-i vedeți imediat, că o să vă arăt un video. Și referitor la...
dar acel strat de mucus cu particule străine care este deplasat de cili. Acest proces se numește clearance respirator. Odată cu inspirul, noi introducem în câile aeriene și praf, polen, bacterii. Acești cili, pentru că bat cumva în sus, vor scoate mucusul împreună cu aceste materiale străine și el va fi expectorat. Și în cele din urmă avem acest tabel.
cu structura și funcția organitelor, pe care noi practic am studiat-o, dar acum o repetăm. Și începem cu reticulul endoplasmatic. Reticulul endoplasmatic este o rețea de membrane interconectate, alcătuite din saci și canale. Funcție în sinteză proteică, dacă este asociat cu ribozom, și sinteză membranelor, stocarea calciului și sinteză lipidelor, dacă este neted.
Ribozomii sunt particule compuse din proteine și RNA. Pot să fie liberi sau atașați reticulul. endoplasmatic și sunt corpusculi în care se sintetizează proteine.
Aparatul Golgi este un grup de saci membranoși turtiți. Are rol în împachetarea moleculelor proteice pentru secreție și transport către alte organite. Deci el este curierul celulei. Mitochondria este un sac membranos cu partiție interioară.
Adică are mai multe membrane. Eliberare energiei din moleculele de alimente și sinteză de ATP. Lizozomii sunt saci membranoși care conține enzime pentru digestie intracelulară.
Centrozom. Structura non-membranoasă compusă din doi centrioli în formă de tijă. Practic, acești doi centrioli, imaginați-vă că sunt ca doi cilindri care stau perpendicular unul pe celălalt și au rol în ghidarea fusului de diviziune atunci când celulălalt dorește să se dividă.
Rol. Facilitarea distribuției cromozomilor de către celulele fice în timpul reproducerii celulare și inițierea formării cililor. Cilii și flagellii. Formațiune asemănătoare firelor de păr atașate corpusculilor bazali de sub membrana celulară. Corpusculii bazali sunt niște formațiuni care sunt situate sub membrana celulară și au rol în a ancora anumite structuri ca un stativ pentru flageli și cili.
Propulse a fluidelor pe suprafețele celulare ata la cili și permite mișcarea anumitor celule la flageli. Beziculele sunt satisfecțione. membra nuși care conțin diverse substanțe transportate în celulă.
Microfilamente, microfilamente intermediare și microtubuli. Sunt tije fine și tubuli. Sunt suport pentru citoplasmă, deplasarea particulelor în citoplasmă, adică ele practic sunt niște schele pe care particulele respective sunt ghidate în diferite părți ale celulei și alcătesc citoscheletul. Învelișul nuclear este o membrană poroasă dublă.
se pară conținutul lucrurilor. de citoplasmă. Menține forma nucleului și controlează pasajul substanțelor între nucleu și citoplasmă, în cazul nostru sub diviziunile ribozomale.
Nucleolul este un corpuscul dens, fără membrană, alcătuit din proteine și RNA. Deci, atât. Nucleul are membrană și nucleul nu. Conține materiale necesare pentru formarea ribozomilor. Cămatina este reprezentată de fibre compuse din proteine și molecule de ADN.
Conține informație genetică pentru... sinteza proteică. Membrana celulară este o membrană compusă în principal din proteine și lipide.
Menține forma celulei și controlează pasajul substanților în și din celulă. Deci, practic, învelișul nuclear și membrana celulară au același rol. Și acum vom urmări niște videoclipuri. Avem celula, membrana celulară, citoplasma și nucleul, care conține ADN.
După cum am vorbit la început, celulele pot să fie fie eucariote sau procariote. Celulele eucariote prezintă organite, prezintă nucleu și se divid prin mitoză și sunt reprezentate de plante, animale și oameni. În partea opusă avem celula procariotă, care nu prezintă organite, nu prezintă nucleu, ea prezintă un material genetic structurat altfel față de nucleu, nu se poate divide prin mitoză.
Este reprezentat de bacterii. Și acum vom vorbi puțin despre organite. Ne aducem aminte, organite înseamnă mici organe.
Ele sunt foarte numeroase și cu structuri diverse, la fel și cu funcții speciale. Acum intrăm prin porul nuclear, în nucleu. Întâlnim ADN-ul, care are rol în stocarea materialului genetic. ADN-ul se află dispersat în tot nucleul sub formă de cromatină. Avem membrana nucleară care prezintă pori.
Aici se observă cromatina care se condensează și formează cromozomii. Când celula dorește să se divide, atunci se formează cromozomii. Avem nucleul și prin porii nucleari ies componentele ribozomale, unitățile ribozomale, care ulterior se vor atașa una de cealaltă și vor forma ribozomul final. Firicelele acestea pe care voi le vedeți... sunt microfilamente intermediare, microtubuli, care alcătuiesc citoscheletul.
Aici este citoplasma, avem reticul endoplasmatic rugos, aproape de nucleu și neted, mai îndepărtat de nucleu. Ne amintim că reticul endoplasmatic rugos este un reticul endoplasmatic care are atașați numeroși ribozomi pe suprafața lui, cu rol în sinteza proteică, și reticul endoplasmatic neted care nu are ribozomi. Aici se observă cum se formează.
proteinele. Acesta este un lant de aminoacizi. Proteinele ies din reticulul endoplasmatic, printr-o veziculă și sunt livrate exact unde spuneam la curier, la aparatul Golgi. Le va prelucra și se va forma enzima.
Enzimele au diferite structuri, ele nu sunt asemănătoare. Vedeți, unele prezintă lipide, altele glucide, adică carbohidrat și apoi sunt livrate în adică alte părți ale celulei. După ce s-au format enzimele în aparatul Golgi, ele sunt trimise la lizozomi.
Lizozomii vor prezenta astfel acele enzime proteolitice și, cum se vede aici în video, vor scinda bacteria. Mitocondria. Mitocondria, observați acel zigzag, este de fapt membrana internă plicaturată.
Ea are rol în respirația celulară, un proces prin care, din... nutrienții de bază, proteine glucide și lipide se formează ATP. Procesele sunt foarte complexe la nivelul mitocondriei, nu o să încep să vi le explic pentru că o să le învățați în anul întâi, după ce o să ajungeți studenți, la biologie celuloară.
Citoscheletul format din elemente proteice, microfilamente, microtubuli și filamente intermediare. Și în cele din urmă vedem cum stă treaba și cu clearance-ul. Acesta este extractul respirator.
cei doi plămâni, bronchile, strahea. Aici avem epitelul respirator care prezintă celule care au la polul apical acesti cili. Bătaia cililor va fi mereu din spre inferior spre superior și stratul de mucus îl observați acolo cu bacteriile, praf, polen, substanțe străine.
Bacteria care prezintă flagel, flagel care au rol în mobilitate și de asemenea și spermatozoizii prezintă acea codiță care este totul. totul în flagel, tot cu rol în mobilitate. Și la final, o poză cu componentele principale ale celulei, membranul citoplasmă și nucleu, și de asemenea cu principalele organite pe care noi deja le-am studiat. Muzica de introductorie