Salutare, dragi membri ai comunității GINAMED! Mă bucur că ați acceptat invitația de a participa la un nou curs din seria de Biologie Barrens, respectiv cel de-al doilea curs, pe care îl vom parcurge astăzi împreună. Înainte de a începe propriu-zis discuția despre acest curs, aș vrea să-mi spuneți că partea tehnică este în regulă pentru voi, respectiv că mă auziți bine, că mă vedeți bine, ca să putem continua.
Bun, e în regulă. Perfect. Mulțumesc, Adelina.
Mă bucur că ceea ce vom discuta astăzi ajunge la voi în regulă, așa cum trebuie. Alocat întâlnirii de astăzi, avem cursul 2 și anume Bazele chimice ale anatomiei și fiziologiei. Este un curs care vă pune baze din punct de vedere chimic.
Pentru anumite structuri pe care le vom întâlni de-a lungul materiei, deci în anatomie și fiziologie, termeni pe care i-am definit în primul curs, să știți că sunt implicate și structuri chimice, și elemente chimice care sunt implicate la o bună activitate a organismului. Așa încât astăzi o să definim foarte bine aceste baze chimice. E un curs extraordinar de important din punctul meu de vedere pentru partea de metabolism, pentru partea de sistem digestiv, se mai corelează puțin și cu partea de sistem endocrin.
Deci vom găsi corelații cu acest curs de-a lungul materiei. Scopul întâlnirii de astăzi este să înțelegem cât mai bine acest curs. și să facem trimitere către cursurile ce vor urma, astfel încât să vă vină mai ușor să integrați și să înțelegeți materia. Bun, având în vedere că este totul în regulă, putem începe. cel de-al doilea curs pe care l-am programat pentru astăzi, Bazele chimice ale anatomiei și fiziologiei.
Un cuprins al întâlnirii de astăzi va fi, practic, o scurtă introducere, o să vedem, o să aibă și puțină parte de istoric. Vom discuta principii chimice și apoi ne vom axa mai profund pe partea de compuși organici. Aceștia sunt cei mai importanti, să zic așa, și corelați cu...
activitatea organismului. În introducere, din punct de vedere istoric, ca să ne dăm seama așa puțin despre descoperirea compușilor chimice, despre implicațiile lor, să zic că din istorie, așa să punem o bornă undeva la 1800, în anii 1800, când cercetătorii au remarcat posibilitatea de a sintetiza anumiți compuși care sunt în alcătuirea organismelor vii. Deci pot să-i sintetizez în laborator. Apoi, abia în 1828, deci 28 de ani mai târziu, a fost sintetizat primul compus. Acest prim compus a fost urea.
Ce este urea? Este practic un produs de degradare al metabolismului proteic. Un produs de degradare care rezultă în urma metabolismului proteic. Și știți că data trecută, în primul curs, am clarificat ce înseamnă noțiunea de metabolism, deci, practic, acele procese chimice care au loc în organism.
Descoperirea acestui prim compus, respectiv ureia, a fost făcută de către Friedrich Wöhler. Poate aceste lucruri le mai știți de prin cartea de chimie, cu siguranță sunt menționate și acolo. Acest moment a, practic, a constituit un moment în care s-a făcut o corelație, o legătură între fiziologia organismului și chimie.
Deci s-a stabilit o interdependență între acestea. De aceea facem acest curs de astăzi, care, practic, se numește Baze chimice ale anatomiei și fiziologiei, deoarece există o legătură între... chimie și partea de fiziologie și anatomie.
Practic cam tot ceea ce ne înconjoară are la bază structură chimică. Și de aceea este bine să studiem și aici. Bun, clasificarea compușilor chimici.
Cum putem clasifica compușii chimici? În compuși de natură organică și compuși de natură anorganică. La compușii de natură organică, despre care o să discutăm mai pe larg astăzi, în organismul uman ar fi patru tipuri principale de compuși organici.
Și aceștia sunt glucide, lipide, proteine și acizi nucleici. Bun, aceasta a fost scurta introducere prin care s-au făcut trimiteri către o origine. către momentul acela în care s-a stabilit o corelație între chimie și fiziologie și o scurtă clasificare a compușilor chimici.
Haideți să discutăm despre principiile chimice. Formarea substanțelor organice depinde practic de modul de legare al atomilor între ei ca în final să rezulte molecule. Și ne amintim de discuția de data trecută, din primul curs, despre nivelurile de organizare structurală. Și ne aminteam despre atomi ca fiind primul nivel de organizare structurală.
Mai mulți atomi duceau la formarea de molecule. Ei bine, acest lucru ne-l spune și aici. Dacă substanțele organice sunt formate din atomi, dar în funcție de modul în care aceștia se leagă între ei, duc la formarea de molecule. Ce este un element chimic? Acesta reprezintă o componentă fundamentală care intră în alcătuirea întregii materii din univers.
El, elementul chimic, poate să fie unul singur sau poate să fie o grupare de elemente. Cert este că e acea componentă, acea unitate de bază fundamentală care intră în alcătuirea întregii materii din univers. În natură ar exista 92 de elemente chimice.
Însă, oamenii de știință au sintetizat și multe altele. Mijloacele chimice nu permit dezintegrarea unui element chimic în alte componente. Deci, din punct de vedere chimic, nu pot să dezintegrez un element chimic în alte componente.
Este acea structură. fundamentală, de bază. Indicațiile elementelor chimice se fac și prin simboluri derivate din limba latină. Aici, din nou, multe dintre acestea probabil le-ați mai auzit și la partea de chimie. Sodiu sau natriu, în latină ar fi prescurtarea de N-A, ar fi practic de la natriu.
K, simbolul pentru potasiu, ar deriva practic din limba latină din cuvântul calium. Fierul, prescurtat simbolic FE, denumirea sa ar veni din latină de la ferum. Mai mult de 90% din greutatea corpului uman este dată de elemente precum hidrogen, carbon, oxigen și azot.
Deci aceste elemente intră în alcătuirea apă. unor structuri, așa încât peste 90% din greutatea corpului uman este formată din aceste elemente. S-a făcut aici o selecție a elementelor chimice pe care le întâlnim în organismele vii.
Nu sunt diferite de cele pe care le-ați studia la chimie, da, și pe care le studiați la chimie. Deci, practic, elementul chimic, simbolul atomic atribuit acestuia, Dar și masa atomică sunt identice, așa încât ceea ce veți învăța la chimie se aplică și în micuța parte de chimie, în partea aceasta de biologie. Pentru carbon avem simbolul atomic C, ce mare.
Masa atomică 12, azotul mai este denumit și nitrogen. prezintă ca simbol atomic litera N mare și este caracterizat de o masă atomică având valoarea de 14. Și restul elementelor. Acestea va trebui să zic să le învățați voi, repetând, asociind, dar, de exemplu, vă ajută foarte tare și partea de chimie, pentru că lucrând probleme la chimie, învățând la chimie, Instinctiv le veți învăța acolo și veți ști cu siguranță să le aplicați în grile și la biologie.
Am discutat despre element, mergem mai departe și discutăm despre atomi. Atomul este unitatea fundamentală din care sunt alcătuite elementele chimice. Reprezintă cea mai mică parte dintr-un element care alături de atomii altor elemente intră în combinații. Degradarea unui atom în subunități mai mici nu poate fi făcută fără pierderea proprietăților sale elementare. Adică dacă acționez asupra unui atom și îl degradez cu scopul de a-l împărți în subunități mai mici, nu pot să obțin acest lucru fără să pierd din proprietățile inițiale.
Din ce sunt alcătuiți atomii? Tot discutăm și tot vom discuta despre atom și faptul că ei vor fi parte, componentă din alcătuirea moleculelor. Însă, în esență, din ce sunt aceștia alcătuiți?
Avem așa, protoni, neutroni, electroni. Un sinonim pentru neutroni ar fi, practic, precizare, că ar fi nucleare, aceștia ar intra în structura nucleului. O să menționăm acest lucru imediat.
Bun, despre protoni. Masa unui proton încărcat pozitiv depășește masa unui electron încărcat negativ de circa 1835 de ori. Neutronii, Ei sunt lipsiți de încărcătură electrică și, din punct de vedere al masei acestora, prezintă, practic, întăresc aceiași masă ca și protonul.
Electronii, celălalt treilea component al atomului, înconjoară protonii și neutronii și orbitează, deci, practic, se rotește în jurul acestora. Și dacă ne uităm... pe imaginile de mai jos, în care ni se specifică structurile atomilor de hidrogen, carbon și azot.
Bun, și se remarcă și particulele esențiale din arcătuirea atomului. În aceste imagini, avem exemplificat cerculețul acesta cu plus în interior, ar fi exemplificat protonul. El reprezintă, ne indică faptul că prezintă încărcătură electrică pozitivă. Neutronii sunt marcați prin aceste bulinuțe negre. Ce observăm?
O dispunere centrală a protonilor împreună cu neutronii. Ei practic reprezintă nucleul atomului. Și în jurul acestora, în jurul protonilor și a neutronilor, observăm cum orbitează electronii. care sunt exemplificați prin cerculețele acestea cu albastru, care au în centru semnul minus, adică prezintă încărcătură negativă. Și cercurile din jurul protonilor și neutronilor sunt practic straturile pe care orbitează electronii.
Asta vrea să ne exemplifice. Și în felul acesta putem să vedem destul de clar, de exemplu, alcătuirea atomului de hidrogen care prezintă un proton și un electron în alcătuirea sa. La atomul de azot lucrurile sunt, de exemplu, ceva mai diferite.
Din punct de vedere al numărului de electroni, un atom de azot ar prezenta șapte electroni. Iar din punct de vedere al numărului de protoni, la fel, tot șapte protoni. iar din nou neutronii și ei sunt în număr de șapte și dispunerea acestora.
Numărul atomic. Ce înseamnă numărul atomic? Numărul atomic, ce caracterizează un element, reprezintă de fapt numărul de protoni dintr-un atom. Adică, de exemplu, pentru atomul de hidrogen, numărul său atomic ar fi 1, pentru că are un proton în alcătuirea sa. Numărul de masă sau masa atomică a unui element este de fapt suma dintre protoni și neutroni.
De exemplu, la azot, numărul de masă sau masa atomică a atomului de azot ar trebui să numărăm protonii, care sunt șapte, împreună cu neutronii șapte. Deci, numărul de masă sau masa atomică ar fi 14. pentru atomul de azot. Mare grijă să nu încurcăm numărul atomic cu numărul de masă sau masa atomică.
În funcție de cum sunt distribuiți electronii în atomi, aceștia prezintă importanță în chimia atomului. Adică, atomii cu stabilitatea cea mai mare sunt cei care au un număr complet de electroni pe stratul extern, asta rânsemnând 2, sau 8. Deci în acel moment, practic, stabilitatea cea mai mare este atinsă în momentul în care stratul extern, un atom prezintă pe stratul extern 2 electroni sau 8. Și ne se dau exemplu în ce situații se întâmplă acest lucru. Tendința unui atom, deci un atom are tendința de a primi sau a ceda electroni. Tendința aceasta se desfășoară până la completarea stratului extern și atingerea stabilității atomului.
Adică atomul va tinde să atingă, să fie cât mai stabil, ca să zic așa, dar cu toții ne dorim stabilitate. E bine și atomul este cel care primește sau cedează electroni cu scopul de a-și completa stratul extern în așa fel încât să atingă stabilitate. Un element în alcătuirea căruia intra atomi care prezintă straturi externe complete se numește un element inert, deoarece nu intră în reacție cu alții atomi. Și aici avem câteva exemple de heliu, neon, kripton și mai sunt și altele, dar ne raportăm doar la acestea. Bun.
Primirea sau cedarea electronilor sunt procese fundamentale pe... pentru reacțiile chimice ale atomilor. Deci primesc sau cedezi electroni, sunt procese fundamentale.
Așa încât reacțiile în care se cedează sau se primesc electroni poartă anumite denumiri. O reacție în urma căreia se pierde electroni se numește oxidare. O reacție în urma căreia se primesc electroni se numește reducere. Astfel de reacții se desfășoară împreună de cele mai multe ori și în acel moment sunt denumite reacții de oxidoreducere. Cum să rețineți mai ușor, să zic așa, prin intermediul termenilor?
De exemplu, oxidare se termină în dare, a da, dare. Deci este o reacție în urma căreia se pierd electroni. Reducere.
Se termina în cere. Terminația aceasta de cere, cere electroni. Deci este o reacție în urmă care se primesc electroni. Zic eu că poate vă ajută să rețineți mai ușor. Oricum, aceste lucruri trebuie să le stăpâniți foarte bine pentru partea de chimie.
Bun. Atomii, acei atomii care sunt alcătuiți dintr-un număr egal de protoni și electroni, Sunt încadrați ca fiind neutri, ca fiind neîncărcați. De ce?
Pentru că protonii au sarcină pozitivă, electronii au sarcină negativă și atunci, fiind un număr egal de sarcini pozitive și sarcini negative, încărcătura lor electrică este neutră. Prin primirea sau pierderea de electroni, un atom capătă încărcătura electrică și în acel moment devine ion. Deci este o diferență între atom și ion. Ionul este, practic, așa numitul atom rezultat în urma pierderii sau primirii de electroni. Dacă prezintă un proton în plus, atunci ionul respectiv are sarcină pozitivă, iar dacă va prezenta un electron în plus, ionul va căpăta sarcină negativă.
Avem ioni, evident, cu importanță în fiziologia umană. Și aceștia ar fi așa câteva exemple, ion de sodiu, calciu, potasiu și alții, magneziu, sunt, clor, da, sunt multipli. Toți atomii unui element prezintă același număr de protoni, însă numărul de neutroni poate înregistra variații care duc la formare de izotopii. Deci am un atom care are același număr de protoni.
Deci, practic, același număr de masă, însă numărul de neutroni poate să varieze. Și în momentul în care variază numărul de neutroni, obțin izotopii. Astfel, izotopii sunt definiți de un număr de masă identic, însă masa atomică diferă.
Deoarece numărul de masă reprezintă totalul protonilor, precând... pe când masa atomică este sumă dintre protoni și neutroni. De exemplu, atomii de carbon este, să zicem, cel mai simplu exemplu.
Ei au un număr atomic egal cu șase, deci au șase protoni, și o masa atomică egală cu 12. Masa atomică fiind 12 înseamnă că atomul de carbon prezintă șase protoni și șase neutroni. Însă atomul de carbon prezintă un izotop, denumit carbon-14, care are doi neutroni în plus. Deci numărul său atomic va fi șase, iar masa atomică va fi 14. Deoarece masa atomică fiind de 14 înseamnă că are șase protoni în moleculă, în structura sa.
Atomul de carbon prezintă în nucleu, da? 6 protoni. Diferența până la 14, adică 8, este reprezentată de către neutroni.
Aceasta ar fi o clarificare. Bun, am discutat despre atomi, ca fiind acele unități fundamentale din care sunt alcătuite elementele chimice. Mergem mai departe, din punct de vedere structural, și discutăm despre molecule.
Moleculele sunt unitățile de bază ale compușilor chimici. Acestea sunt combinații chimice de doi sau mai mulți atomi. Deci am nevoie de cel puțin doi atomi ca să pot să formez o moleculă. În alcătuirea moleculelor unui element intră un singur tip de atom. Și aici avem de exemplu hidrogen sau oxigen.
Hidrogen indice 2, deci H2, aici l-aveți spus lângă, dar mai corect ar fi indice, sau oxigen indice 2, reprezintă practic molecula de hidrogen, respectiv molecula de oxigen. Acel indice 2 ne spune că moleculele acestea sunt formate din câte un atom de hidrogen, respectiv de oxigen. Deci, în alcătuirea unei molecule intră practic același tip de atom.
În alcătuirea moleculei unui element. Aceasta ar fi mai clar. Însă, sunt molecule care pot fi formate din două sau mai multe tipuri de atomi. Și, practic, aceștia discutăm despre compuși. De exemplu, apa.
Apa prescurtată H2O, ea este formată din doi atomi diferiți, hidrogen și oxigen. Hidrogenul se găsește în cantitate dublă, da? Deci am doi atomi de hidrogen și un atom de oxigen. Apoi, glucoza, C6H6O6, prescurtat din punct de vedere chimic.
Ea este formată din atomi de carbon, hidrogen și oxigen. Cifra 6 ne indică faptul că în molecula de glucoză sunt prezenți 6 atomi de carbon, 6 de hidrogen și 6 de oxigen. În funcție de dispoziția atomilor în moleculă se stabilesc proprietățile.
În lumea înconjurătoare există o mare varietate de compuși, de molecule diferite și fiecare dintre ele prezintă o anumită proprietate. Ei bine, acele proprietăți manifestate depind de dispoziția atomilor în molecula respectivă. Deci este influențată și distribuția și dispunerea lor.
Bun, discutăm despre molecule, trebuie să discutăm și despre masă moleculară. Masa moleculară este egală cu masa atomică a atomilor din moleculă. De exemplu, apa prezintă masa moleculară 18. De ce? Apa, din punct de vedere chimic, este formată din 2 atomi de hidrogen și un atom de oxigen. Ei bine, ni se spune că masa moleculară este egală cu masa atomică a...
a atomilor din moleculă. Bun, deci am identificat atomii, sunt hidrogen și oxigen, iar din hidrogen am 2 atomi. Masa unui atom de hidrogen, masa atomică a unui atom de hidrogen, este 1. Ei bine, va trebui să înmulțesc 2 cu 1 și la aceasta să adaug masa atomică a atomului de oxigen, care este 16. Și de aici obțin masa atomică a apei, respectiv 18. Unitatea de măsură, cum exprim masa moleculară? O exprim în Dalton. Un Dalton reprezintă masa unui atom de hidrogen.
Masa unui atom de hidrogen e a fiind egală cu 1, ceea ce v-am spus și mai devreme când am discutat masa moleculară a apei. Atunci, un compus care reprezintă masa moleculară 18 este practic de 18 ori mai greu decât un atom de hidrogen. Pentru că masa atomului de hidrogen este egală cu unitatea, adică cu 1. Se folosește această exprimare în Dalton, deoarece Dalton-i oferă o idee relativă privind mărimea unei molecule. Bun, cum se leagă atomii unii de ceilalți?
Am spus că un atom, cel puțin doi atomi, contribuie la formarea unei molecule. Legătura dintre aceștia se face prin intermediul unor legături de tip chimic. Formarea unei legături presupune apropierea atomilor, adică atomii trebuie să se apropie suficient de mult, încât...
încât... practic să permită suprapunerea straturilor lor electrice. Straturilor lor electronice, pardon, că ne referim la electroni.
Ulterior, electronii se schimbă sau se învârt pentru a forma o legătură chimică. Deci trebuie să ajungă suficient de aproape încât să li se dea șansa, să zic așa, să interacționeze. Din punct de vedere al clasificării, legăturile chimice pot fi clasificate în legătură ionică, legătură covalentă.
Și vom discuta și despre legătura de hidrogen. Legătura ionică rezultă în momentul în care electronii unui atom sunt cedați sau transferați unui alt atom, rezultând atomi încărcați electric, adică ioni. Bun, sarcinile electrice ale celor doi ioni sunt opuse. Ce înseamnă că sunt sarcini electrice opuse?
Adică una este pozitivă, una este negativă. Iar ionii cu sarcini electrice opuse se atrag între ei, formând o legătură ionică. Deci, mai întâi, atomii, electronii unui atom sunt cedați sau transferați unui alt atom.
În felul acesta rezultă atomi încărcați electric, adică ionii. Și sarcinile electrice rezultate, pentru doi ioni care prezintă, din punct de vedere electric, sarcinile sunt opuse, adică pozitive sau negative, se atrag între ei și formează această legătură ionică. Din punct de vedere altăriei, adică cât de puternică este o astfel de legătură ionică, legătura ionică să știți că este o legătură puternică. Avem aici ca exemplu clorura de sodiu, sarea. Este alcătuită din ioni de sodiu și clor, combinați în acest fel, adică prin intermediul legăturii ionice.
Bun. Avem aici atomul de sodiu, atomul de clor și acești doi atomi sunt suficient de apropiați. între ei, astfel încât să se realizeze un transfer de electroni. Respectiv, atomul de sodiu, vedem acest electron aici, va fi transferat atomului de clor. Atomul de sodiu, pierzând practic un electron, pierzând o sarcină negativă, în atomul de sodiu, nou format, vor predomina practic sarcinile pozitive.
Așa încât ionul de sodiu prezintă o încărcătură electrică pozitivă. Atomul de clor, primind în urma transferului de electroni un electron de la atomul de sodiu, capătă o încărcătură electrică negativă, respectiv ionul de clor va fi exprimat ca fiind clor minus. Și acest lucru se observă foarte bine pe imagine. Avem acest al patrulea strat pe care avem prezent electronul.
El este cedat atomului de clor și ce observăm? Ionul de sodiu nu mai are acel al patrulea strat pe care am avut anterior un electron. Pentru că acest electron a fost transferat atomului de clor și atomul de clor a devenit practic ion de clor cu încărcătură negativă.
Bun, clorura de sodiu conține practic... o legătură ionică formată prin deplasarea unui electron din atomul de sodiu la atomul de clor, rezultând ioni a căror atracție electrică va duce la formarea acestui tip de legătură, adică legătură ionică. Mai departe, legătura covalentă. Aceasta rezultă prin punerea în comun a unuia sau mai multor electroni din alcătuirea a doi atomi. Molecula de metan, prescurtată CH4, prezintă în alcătuirea ei un atom de carbon.
Acest atom de carbon își împarte electronii cu... cu 4 atomi de oxigen. Un alt exemplu. În cazul moleculei de apă, H2O, atomul de oxigen este cel care își împarte electronii cu 2 atomi de hidrogen.
Atunci când se împarte o singură pereche de electroni, legătura este simplă, iar când se împart două, legătura este dublă. Din punct de vedere al tăriei, legătura covalentă este o legătură puternică. Bun. Ne uităm pe această imagine și discutăm despre formarea unei legături covalente. Avem un atom de oxigen, un atom de hidrogen și încă un atom de hidrogen.
În urma transferului de electroni, atomul de hidrogen își transferă acest ultim electron, da, îl pune în comun cu atomul de oxigen. Bun, atomul de oxigen prezintă... pe ultimul strat, dacă ne utăm 2, 4, 6 electroni, prin punerea în comun acelor 2 electroni de la atomii de hidrogen, observăm formarea moleculei de apă și la atomul de oxigen pe ultimul strat la, practic, cei 6 electroni deja prezenți pe ultimul strat se mai adaugă încă 2. Încă 2 rezultați prin punerea în comun de electroni cu cei doi atomi de hidrogen.
Bun, și aici avem exemplificat acest proces care a avut loc. Bun, și ar mai fi legătura de hidrogen, care reprezintă o legătură slabă. Nu mai este atât de puternică cum am discutat în cazul legăturilor ionică și covalentă.
Această legătură de hidrogen rezultă în urma atracției dintre părți ușor pozitive și părți ușor negative ale moleculelor. Deci, acele părți ale moleculelor prezintă o încărcătură pozitivă, o încărcătură negativă. În urma atracției se atrag, deoarece au sarcini opuse, duc la formarea legăturii de hidrogen.
Legăturile de hidrogen intervin în coeziunea apei, menținând împreună moleculele de apă. Deci țin aproape moleculele de apă prin acest tip de legătură, această formă de atracție. Totodată, legăturile de hidrogen se întâlnesc și în componentele acizilor nucleici, o să discutăm astăzi spre final, ajutând astfel la menținerea structurii de dublu helix a ADN-ului.
La fel, vom discuta această parte spre finalul întâlnirii de astăzi. Și, totodată, pentru forma tridimensională a proteinelor, sunt responsabile, în mare parte, legăturile de hidrogen. Reacția chimică.
Ce înseamnă o reacție chimică? Este un proces în urma căruia substanțele chimice interacționează cu scopul de a forma legături noi. Interacționează între ele și stabilesc anumite conexiuni. Într-o reacție chimică, avem, practic, reactanți, adică acele substanțe pe care le introducem în reacție, le punem să interacționeze cu scopul de a forma legături noi, iar ceea ce rezultă dintr-o reacție chimică se numește produs de reacție, sau dacă sunt mai mulți, se numesc produs de reacție. De exemplu, dintr-o moleculă reactantă pot rezulta doi produs moleculari în urma divizării ei.
Deci se poate și în acest fel. În alte situații se poate realiza un schimb de părți între moleculele reactante, adică între moleculele pe care le introduc în reacție. Acestea își pot schimba între ele anumite părți.
Poate fi introdusă apa în reacție și în acel proces se numește hidroliză în momentul în care introduc apa în reacție. Sau ar putea apărea o reacție de oxidoreducere care implică un schimb de electroni. Se pot întâmpla variate tipuri de reacții, pot avea diferite direcții. acele reacții. Apa este un component important din multe reacții chimice, atât ca și compus adăugat reactanților, cât și ca moleculă rezultată din reacție.
Deci apa, să știți că pot să o introduc în reacție, de-aia poate să și rezulte ca urmarea unei reacții. Totodată, apa reprezintă solventul universal în organismul uman. Practic, totalitatea reacțiilor chimice, fiziologice, se desfășoară în apă.
Apa, practic, este un constituent de bază al organismului, respectiv, reprezintă mai mult de 75% din alcătuirea organismului. De aceea, totalitatea reacțiilor chimice se desfășoară în apă, pentru că se găsește într-un procent destul de mare în alcătuirea organismului și la nivelul celulei, procentul de apă este foarte mare. Vom observa acest lucru în cursurile ce vor urma.
Până am clarificat ce înseamnă reacție chimică, haideți să vedem anumite tipuri de compuși chimici pe care îi denumim acizi și baze, în funcție de comportamentul acestora. Acidul se definește ca fiind un compus chimic care pune în libertate ion de hidrogen, deci el liberează ion de hidrogen, în momentul în care acest compus chimic este introdus în apă. De exemplu, dacă introduc acidul clorhidric în apă, acesta va determina eliberarea de ion de hidrogen, adică va elibera protoni. Un acid poate fi caracterizat și din punct de vedere al tăriei. Adică un acid poate să fie tare sau poate să fie slab.
În momentul în care introduc acest compus chimic, introduc acidul în apă și el eliberează toți ionii de hidrogen, atunci îl definez din punct de vedere al tăriei, este un acid... tare. Și exemple, aici ar fi acidul clorhidric, acidul sulfuric, acidul azotic. Din nou, acizi cu care cu siguranță ați lucrat și vă veți lovi la chimie în pregătirea voastră. Un acid din punct de vedere al tăriei un acid slab, el eliberează doar câțiva atomi de hidrogen.
Deci nu este o eliberare completă, ci o eliberare parțială. Cel mai simplu exemplu ar fi acidul carbonic. Poate, din nou, de la chimie știți acest lucru, este un acid instabil și se descompune imediat, disociață cu rapiditate. Din punct de vedere al gustului, acizii prezintă un gust acru și reacționează cu multe metale.
Aciditatea soluției este dată de concentrația de protoni liberați de un acid. Hidrogenul este primul atom scris din formula unui acid. Acid clorhidric, H-clor, acid sulfuric, H2SO4.
Deci, simbolul hidrogenului este primul scris în formula unui acid. Bazele, baza, un alt timp, un alt... tip de compus chimic. De data aceasta, baza atrage hidrogenul la introducerea sa în apă, deci prezintă un comportament diferit față de un acid la introducerea în apă.
Exemple ar fi hidroxidul de potasiu, hidroxidul de sodiu. Prin introducerea unor astfel de compuși în apă, aceștia vor atrage ionii de hidrogen din moleculele de apă. și vor lăsa la schimb radicalii ionici hidroxil, HO-.
În acest fel rezultă o soluție bazică sau alcalină. Acea soluție rezultată în urma interacțiunii dintre bază și apa în care a fost introdusă. Și din punct de vedere al tăriei, și bazele le putem clasifica din punct de vedere a tăriei. În baze tari și baze slabe.
Bazele tari, exemple de baze tari, hidroxidul de sodiu, hidroxidul de potasiu. Baze slabe ar fi guanina și adenina, care sunt componente ale acizilor nucleici și despre care vom discuta mai pe larg spre finalul întâlnirii. Din punct de vedere al gustului, bazele nu mai au un gust acru, ci amar de data aceasta, iar lapii păit, acestea sunt alunecoase. Amoniacul reprezintă un produs de degradare al metabolismului proteic. Ne amintim, am mai aflat astăzi despre un produs de degradare al metabolismului proteic, despre ureie, chiar la începutul întâlnirii.
cel prim compus organic sintetizat. Amoniacul este și el un produs de degradare al metabolismului proteic, care intră în reacție cu apa și formează o bază, respectiv hidroxidul de amoniu. În schimb, dacă acest hidroxid de amoniu acceptă un proton, va duce la formarea anionului amoniu.
Deci se pot întâmpla reacții. pH-ul. Poate ați mai auzit despre pH și la partea de chimie, dar și la partea de biologie, de exemplu pH-ul sangvin, pH-ul sângelui. La ce ne ajută acest pH? Ne ajută să măsurăm aciditatea sau alcalinitatea unei substanțe.
Deja că aceasta este acidă sau alcalină sau bazică, da? Deoarece, de exemplu, când am discutat bazele, mi s-a menționat aici că La introducerea unor baze în apă, bazele atrag ionii de hidrogen din moleculele de apă și lasă radicalionici care vor contribui la imprimarea unui caracter bazic sau alcalin soluției respective. Deci, practic, soluțiile respective sunt caracterizate de un pH. pH-ul reprezintă logaritmul cu semn schimbat al concentrației ionilor de hidrogen.
Deci minus logaritm din concentrația ionilor de hidrogen. Asta înseamnă logaritm cu semn schimbat. Atunci când numărul ionilor de hidrogen este echivalent cu numărul ionilor hidroxil, deci am același număr între hidrogen și hidroxil, pH-ul substanței respective este 7, adică este neutru, pentru că am un echivalent între ionii de hidrogen care imprimă soluției un caracter acid și ionii hidroxil care imprimă soluției un caracter bazic. Și atunci aceste două concentrații fiind egale, pH-ul soluției va fi 7, deci va fi neutru. De exemplu, apa pură.
este un exemplu simplu de substanță cu pH 7. Scăderea valorii pH-ului, deci o scădere a valorii pH-ului înseamnă de la 7 să cobor pe scara pH-ului, să merg 6, 5 și tot așa. Dacă se întâmplă acestă, deci dacă valoarea pH-ului scade, înseamnă că substanțele respective prezintă un caracter acid. Deci, o substanță mai acidă prezintă practic un pH mai mic.
Valoarele pH-ului mai mari de 7, deci cresc pe scara pH-ului, caracterizează substanțele alcaline sau substanțele bazice. Cea mai alcalină substanță prezintă un pH de 14. Deci, între 7 și 14, valorile încadrate între 7 și 14. reprezintă, practic, substanțe cu un caracter alcalin sau caracter bazic. Bun, pentru o soluție cu pH 7, numărul ionilor de hidrogen și hidroxil este egal cu 0. Însă o soluție cu pH 6 are de 10 ori mai mulți ioni de hidrogen decât o soluție neutră.
Da, deci sunt mai mulți ioni de hidrogen care vor da, practic vor imprima... un caracter acid soluției respective. Iar o soluție cu pH 5, deci mai cobor o valoare, va prezenta practic de 10 ori mai mulți ion de hidrogen.
Din nou. Pardon, de 100 de ori mai mulți ion de hidrogen. O soluție cu pH 8 prezintă, practic, 1 pe 10 din numărul ionilor de hidrogen al unei soluții neutre. O soluție cu pH 9 prezintă 1 pe 100, practic 0,01 din numărul ionilor de hidrogen al unei soluții neutre. Deci, practic, nu mai avem număr mare de ioni de hidrogen.
Pentru că urcăm pe scară și înaintarea pe scară, deci de la 7 până la 14, discutăm despre un caracter bazic. Și atunci nu vor mai domina, evident, ionii de hidrogen. Invers, cu cât concentrația ionilor de hidrogen este mai mică, înseamnă că va crește pe de altă parte concentrația ionilor hidroxil. Deci ea va fi mai mare și va imprima acel caracter bazic soluției respective.
Și avem aici câteva exemple despre valori ale pH-ului înregistrate în anumite fluide ale corpului. Este foarte bine de știut acest tabel. Ce pot să vă spun, de exemplu, la sucul gastric și să punctez acest lucru? Nu este o greșeală acolo că valoarea... pH-ului în sucul gastric este 1,4.
Este corect. Este un pH foarte acid la nivel gastric. Limita inferioară a scării pH-ului este valoarea 1. Deci, sucul gastric prezintă totuși un pH foarte, foarte acid. Acest lucru este normal, însă să știți că... Dacă am atinge practic conținutul acesta gastric, ne-ar deteriora, ca să zic așa, membranele, proteinele.
Însă, totuși, apare întrebarea cum reușim să avem acest pH în interiorul stomacului și să fie o valoare normală, ca să zic așa, adică fără să ne afecteze restul structurilor. Stomacul prezintă în structura sa o mucoasă care practic protejează. contactul dintre elementele celulare și conținutul gastric.
De aceea stomacul practic nu este un organ special adaptat pentru absorpție. Pentru că dacă ar fi adaptat pentru absorpție, am absorbit și pH-ul acesta foarte scăzut și nu ne-ar face tocmai bine. Bun, în sânge observăm o valoare a pH-ului de 7,4, deci neutră spre bazică. Nu-i chiar 7, 7 e 7,4, puțin crescută. Da?
Restul sunt, zic eu, destul de simpluțe valorile. Va trebui să le rețineți. Bun, până acum... Deci am discutat despre câteva principii chimice.
Am punctat ce înseamnă atomi, molecule, reacție chimică, componentele unei reacții chimice, acizi și baze, deci acești compuși chimici care în final ajung să caracterizeze o substanță din punct de vedere al pH-ului. Deci ne-am făcut o idee în mare despre partea chimică. Mergem mai departe și discutăm despre compuși organici. Dacă vă amintiți, la începutul întâlnirii chiar am menționat că cele patru tipuri principale de compuși organici întâlniti la nivelul organismului ar fi glucidele, lipidele, proteinele și acizii nucleici. Ei bine, chiar despre aceștia vom discuta în cele ce urmează.
Glucidele, din ce sunt ele arcătuite? Din punct de vedere al atomilor? au în alcătuire carbon, hidrogen și oxigen și sunt utilizate ca materiale structurale, deci au rol structural, intră în alcătuirea anumitor structuri, dar totodată reprezintă și surse de energie pentru organismul uman.
În general, raportul dintre atomii de hidrogen și oxigen din glucide ar fi de 2 la 1. Deci mai mulți atomi de hidrogen comparativ cu... cei de oxigen. Zaharidele sunt glucidele simple.
O clasă de zaharide O reprezintă mono-zaharidele. Mono-zaharide. Mono-1-zaharide-zaharid. Glicide simple. Deci, practic, sunt formate dintr-o singură unitate moleculară.
Glucoza, despre care am mai discutat puțin astăzi, ea are această formulă chimică C6H12O6. Deci, carbon, hidrogen, oxigen. În proporții... diferite.
Reprezintă cea mai frecvent întâlnită monozaharidă din organism. Glucoza. Poate să existe sub formă ciclică și aciclică. Și vedeți pe această imagine forma ciclică a glucozii în stânga și forma ciclică a glucozii.
Deci poate închide un ciclu la interior. Acele formule Howard, dacă vă amintiți de la chimie. Ce putem observa?
o reversibilitate între aceste două forme. Deci, forma aciclică se poate transforma în forma aciclică, forma aciclică a glucozei se poate transforma și ea în formă aciclică. Glucoza reprezintă combustibilul de bază al organismului, care se dizolvă în fluidele corpului, ea este transportată în toate celulele corpului.
La nivelul acestor celule este degradată chimic cu eliberare de energie. Deci, e acest combustibil de bază, este practic forma de energie pe care celula practic o prelucrează. Mai corect să zic așa, este substanța chimică pe care celula preferă să o prelucreze ca să elibereze energie.
Și este vorba despre glucoză. Mai sunt și alte monozaharide prezente în organism. De exemplu, fructoza și galactoza. Mare grijă în grile să citiți corect.
Dacă e vorba de galactoză, să citiți corect, să nu citiți glucoză. Pentru că sunt lucruri diferite. Toate acestea prezintă aceeași formulă moleculară.
Și o aveți prescurtată în paranteză. Însă, trebuie să existe o diferență între acestea și diferența o face dispunerea diferită a atomilor. Deci, a atomii care intră în alcătuirea moleculelor. În acest caz, moleculele se numesc izomeri.
Să nu încurcați cu izotopii. Izotopii aveau o altă definiție. Izomerii, aceștia, sunt au aceeași formulă moleculară, dar diferă prin dispunerea diferită a atomilor. De exemplu, aici avem fructoza și mai sus avem glucoza.
Glucoza prezintă o grupare carbonil, aici de tip aldehidă, precând fructoza nu mai prezintă aici această grupare carbonil, ci o prezintă la cel de-al doilea atom de carbon. Și este o grupare de tip ceto, de data aceasta. Deci să fiți mari, să acordați atenție detaliilor.
Bun, și avem și galactoza. Dacă ne uităm, galactoza prezintă la primul atom de carbon Prezintă acea grupare carbonil de tip aldehidă, însă diferența se remarcă aici, la atomul de carbon 4. OH-ul este dispus în partea dreaptă la glucoză, iar la galactoză este inversat. Bun, am discutat despre monozaharide. Deci, sunt formate dintr-o singură unitate. Mergem mai departe și discutăm despre dizaharide.
Deci, două zaharide. Este o clasă de zaharuri, compusă din două unități moleculare, monozaharidice, care sunt legate covalent una de cealaltă. Da?
Ne reamintim legătura covalentă despre care am discutat. astăzi, acea punere în comun de electroni. Dizaharidele importante din organism, pentru că trebuie să facem corelații între chimie și fiziologie, menționăm maltoza.
Maltoza este un dizaharid format din două molecule de glucoză, care rezultă din degradarea intestinală a amidonului. Amidonul este o moleculă mare, polizaharidică. Amidonul îl întâlnim, de exemplu, în cartofi.
Și acest amidon, în momentul în care îngerăm, mâncăm cartofi, amidonul este prelucrat la nivelul organismului. O parte din amidon este prelucrat la nivelul cavității bucale, unde avem o enzimă care scindează amidonul din acea moleculă mare, un anumit tip de amidon, amidonul preparat, scindează acea moleculă mare de amidon până la stadiul de maltoză. adică acest dizaharid pe care îl vedem din punct de vedere structural pe imagine. Și maltoza este alcătuită din două molecule de glucoză. Le aveți exemplificate, două molecule de glucoză în formă ciclică.
Zaharoza, un alt dizaharid. Zaharoza mai este denumit zahărul de masă. Este practic zahărul pe care îl consumăm la masă sau îl aveți în borcan. ca să zic așa mai simplu.
Acesta rezultă, practic, în urma interacțiunii dintre glucoză și fructoză. Alfa-glucoză și beta-fructoză duc la formarea de zaharoză. Zaharoza reprezintă o sursă de energie. După cum știți, există această mare problemă a consumului de zahăr. Mâncăm zahăr, nu mai mâncăm zahăr, da?
Și dacă mâncăm zahăr, avem foarte multă energie. Probabil ați simțit acest lucru și pe pielea voastră, ca să zic așa, da? Încât nu este o noutate acest lucru care se menționează aici.
Lactoza, un alt dizaharid. În alcătuirea acesteia intră o moleculă de glucoză și una de galactoză. Reprezintă și ea o sursă de energie și este principala zaharidă din lapte.
glucoza în forma beta, galactoza în forma beta, duc la formare de beta-lactoză. Aveți foarte mare grijă cu aceste exprimări de tip alfa-glucoză-betra-fructoză. Se referă la OH-ul glicozidic, de exemplu, OH-ul glicozidic, cel care rezultă în urma ciclizării moleculei de glucoză. Și acest OH-ul glicozidic Acesta este de la atomul de carbon 2. Pardon, atomul de carbon 1. Bun, în momentul în care acest OH glicozidic are o orientare de aceeași parte a planului, adică în jos, forma respectivă se numește alfa-glucoză.
În momentul în care OH-ul glicozidic are o orientare opusă de partea cealalta a planului, respectiv să zicem în sus, Formează forma de beta-glucoză. Bun, să aveți grijă la aceste diferențe. Ele sunt detaliate în materia de chimie, dar le observați și aici.
Bun, deci am discutat despre maltoză, zaharoză, lactoza. Acestea au fost dizaharide. Înaintăm în structura glucidelor și discutăm despre polizaharide. Sunt glucide compuse din variate combinații de monozaharide.
Deci interacționează diferite tipuri de monozaharide și duc la formarea de polizaharide. Am discutat despre amidon la început, mai înainte, când am discutat despre faptul că amidonul poate fi scindat până la stadiul de maltoză, până la stadiul de lizaharid. Amidonul fiind practic un polizaharid format din mii de unități glucidice, adică din glucoză. Ce este amidonul? Este forma de depozit a glucozei la plante.
La nivel mondial, o mare parte din populație își satisface nevoile energetice cu glucoza din amidon, pe care îl întâlnim în variate plante. De exemplu, întâlnim amidonul în orez, grâu, porumb, cartofi și multe altele. Și aici ar fi o structură, ar fi o imagine cu structura amidonului. Amidonul este format din acea parte de amiloză și amilopectină.
Prezintă în structura sa molecule de glucoză, care sunt legate prin diferite legături. De exemplu, aici avem între moleculele de glucoză, este o legătură de tip 1-4. alfa-glicozidică, și aici avem o legătură 1-6.
1 pentru că aici este atomul de carbon 1, iar aici este atomul de carbon 6. Și asta e o legătură 1-6-glicozidică. Iar aici, între cele două molecule, este o legătură de tip 1, aici este primul atom de carbon, și aici este atomul 4 de carbon. Adică am numărat așa 1, 2, 3, 4, 5, 6. Nu?
Bun, deci asta ar fi structura amidonului, ca să o vedeți și să înțelegeți imaginea mai bine. Dar, repet, la partea de chimie, bibliografia de examen cuprinde și aceste părți. Glicogenul este și el un alt polizaharid și el format din mii de unități glucidice, dar sunt legate într-un mod diferit față de amidon. Glicogenul este cea mai importantă formă de depozitare a glucozei la nivelul ficatului uman și a mușchilor scheletici. Deci acolo se depozitează acest glicogen.
El este practic un polimer al glucoziei, ca să zic așa. Forma de depozit a glucozei la nivel de ficat uman și a mușchilor scheletici. Amidonul era forma de depozit a glucozei, însă în regnul vegetal, la nivel de plante. Celuloza, ce este? Tot un polizaharid alcătuit din unități glucidice care sunt legate prin legături covalente.
Acestea pot fi rupte doar de anumite specii de microorganisme. Celuloza se întâlnește la nivelul pereților celular ai plantelor și oferă, practic, fibrele alimentare din organism. De exemplu, în organismul uman nu avem o enzimă care să... digere care să prelucreze celuloza. De asta menționez aici că, practic, celuloza poate fi șcindată, poate fi prelucrată doar de anumite specii de microorganisme pe care organismul uman nu le deține, nu prezintă acest echipament enzimatic.
Bun. Mai departe o să discutăm despre lipide. Însă, înainte de aceasta, vom lua o scurtă pauză și revenim și continuăm ceea ce ne-a mai rămas. Lipide, proteine, acizi nucleici. Ca să completăm și să încheiem cursul de astăzi.
Luăm o scurtă pauză și revenim imediat. Bun, am revenit după scurta pauză. Tot la cursul al doilea suntem și voiam să fac o scurtă recapitulare a ceea ce am discutat în prima parte. Clasificarea compușilor chimici în compuși organici, compuși anorganici, despre elementele chimice, care sunt componentele fundamentale din alcătuirea întregii materii vii, apoi.
Despre atomi, să nu uităm, unitatea fundamentală din care sunt alcătuite elementele chimice, mai mulți atomi duc la formarea de molecule și acestea, moleculele, prezintă practic unități de bază ale compușilor chimici. Compușii chimici se formează în urma unor legături chimice stabilite între atomi. care intră în alcătuirea lor.
Și am discutat despre legături ionice, covalente, legătura de hidrogen. Bun. Apoi, în mod specific, despre compușii chimici, acizi și baze și cum influențează aceștia caracterul unei soluții.
Și apoi am intrat în partea de compuși organici, respectiv glucidele. Sunt alcătuite din carbon, hidrogen și oxigen. Am discutat despre monozaharide, dizaharide și polizaharide, cu exemple atribuite fiecarea dintre acestea.
Bun, și mergem mai departe și discutăm despre lipide, acei compuși grași, ca să zic așa. Sunt tot molecule organice, alcătuite tot din atomi de carbon, hidrogen și oxigen. Doar că în acest caz, raportul dintre atomii de hidrogen și oxigen este mult mai mare decât la glucide.
La glucide era 1 la 2. Întotdeauna porțiunea de oxigen din lipide este mai mică decât cea din glucide. Și avem o clasificare a lipidelor. În lipide care sunt steroizi, ceruri, grăsimi și fosfolipide. Ca să vă iau așa, într-o ordine să zic mai simplă. Fosfolipidele, ele sunt alcătuite din acizi grași, glicerol, fosfați și o grupare R, adică un radical, denumită ca fiind o porțiune variabilă a moleculei, care...
De ce am început în acest fel cu fosfolipidele, să discut mai detaliat despre ele, pentru că le găsim în alcătuirea membraniei celulare. Și despre acestea vom discuta săptămâna viitoare, în cadrul live-ului, despre celulă și fiziologia celulară. Fosfolipidele le întâlnim în structura membranei celulare.
Bun. Steroizi, revenim. Sunt, din punct de vedere structural, reprezintă, practic, un schelet, o structură cu patru inele. care conferă stabilitate membranară și se află la baza structurilor unor hormoni.
De exemplu, hormonii steroizi, cum ar fi testosteron și estrogen, colesterol nu este un hormon, dar el are la bază această structură cu patru inele, structura de sterol. Și vă arăt structura ca să puteți înțelegeți la ce mă refer. Deci acesta este sterolul.
La asta se referă acele patru inele. Avem aici steroizi, structură cu patru inele care conferă stabilitate și se află și la baza structurii unor hormoni. Exemple de steroizi, colesterolul, testosteronul, estrogenii.
Colesterolul se aseamănă cu sterolul, derivă din sterol. Colesterol. Hai să vedem structura. O vedeți aici, structura colesterolului. Și aici este de fapt sterolul, acea structură formată din patru inele.
Și aici este colesterolul. La bază tot structura de patru inele este, însă mai prezintă și alți radicali. Cerurile. De exemplu, cerurile ar fi cerumen, cutină, suberină, ceară de albine.
Sunt și ele alcătuite din acizi grași și alcool. cu lanțuri lungi. Conferă impermeabilitate și protecție împotriva variatelor elemente.
Despre grăsimi. Despre grăsimi vom discuta și la partea de digestiv mai mult. Acestea sunt alcătuite din acei zgrași și glicerol.
Depozitează, din punct de vedere al rolului, depozitează energia, izolează termic și amortizează șocurile, da? O să vedem, tot așa de-a lungul materiei, dispunerea de grăsimi în jurul unor organe, cu scopul de a amortiza șocuri și, totodată, de a izola din punct de vedere termic organele respective. Din ce se compun grăsimile? Dintr-o moleculă de glicerol și uitați glicerolul, dacă nu vă amintiți, structura chimică. Una, două sau trei molecule de acid gras.
Acestea pot fi de același fel sau pot să fie diferite. Și avem aici un exemplu de acid gras. Catena acidului și terminația carboxil, gruparea carboxil, care caracterizează un acid. În funcție de numărul de molecule de acid gras, grăsimile se numesc monodi sau trigliceride.
Exemplu aici. Avem molecula de glicerol, care va interacționa cu acizii grași. Se pierd molecule de apă, după cum observăm, să discutăm imediat, și se obține...
un diglicerid. Pentru că avem două grupări, doi acizi grași fixați la nivelul glicerolului. Se numește diglicerid.
Un acid gras ce este? Este un compus format dintr-o catenă lungă de atom de carbon. Asta înseamnă între 4 și 24 de atom de carbon. Atomilor de carbon respectiv, li se asociază atom de hidrogen, Și în completare, o grupare de acid organic, adică ceea ce vedem aici.
De exemplu, catena lungă, patru atomi de carbon, atomilor de carbon li se asociază atom de hidrogen pentru satisfacerea sarcinilor. Și mai avem gruparea de acid organic, respectiv COOH. Legarea... acizilor grași de glicerol se face printr-o reacție ce implică eliminare de apă, se numește reacție de deshidratare, în cursul formării legăturii covalente. Deci aici întâlnim o legătură covalentă și acest lucru îl observăm în această reacție.
De exemplu, molecula de glicerol va elibera din extremități 2 atomi de hidrogen. Acești 2 atomi de hidrogen Vor interacționa cu gruparea hidroxii din alcătuirea acidului gras. Vor interacționa și practic vor forma o moleculă de apă care se va elimina.
Și în felul acesta se stabilește o legătură chimică de tip covalent între cei doi compuși. Între glicerol și acizii grași. Bun, am văzut pe imaginea de mai sus acid gras saturat, acid gras nesaturat. acizii grași nesaturați, prezintă una sau mai multe duble legături în moleculă.
Se observă pe imagine. Acidul gras nesaturat prezintă în acest caz o dublă legătură. Pe când acidul gras saturat, nu observăm o dublă legătură la acel nivel. În funcție de numărul de legături duble, acizii grași nesaturați se împart în acid gras monosaturat, monosaturat, adică mononesaturat, adică...
are o singură legătură dublă. Pe când acid gras polinesaturat, mai îmi lipsește aici sus un N, polinesaturat înseamnă că are mai multe legături nesaturate, adică două sau mai multe legături duble. Acizii grași saturați nu prezintă legături duble în molecula lor. În cazul anumitor afecțiuni, este de preferat să se includă în dietă acizi grași nesaturați față de cei saturați.
Deci se preferă aceștia, sunt mai sănătoși. Și din punct de vedere al metabolismului, acele duble legături sunt mai ușor de metabolizat comparativ cu cei saturați. Depozitarea grăsimilor la nivel celular le menține, în general, sub formă de...
picături clare, deci ca formă de depozit. Țesutul adipos, țesutul gras, este cel care depozitează grăsimile intracelular, adică în interiorul celulelor, atât la animale cât și la om. Grăsimile de la acest nivel înmagazinează o cantitate mare de energie, adică depozitele de grăsime sunt, în esență, un depozit energetic.
La nivelul lor se află o cantitate de energie. necesară organismului. Iar în cursul procesului de, în cazul, de exemplu, intensificării metabolismului, acele depozite lipidice sunt folosite, sunt consumate, sunt degradate pentru nevoile organismului.
În cursul digestiei, sub acțiunea enzimei lipază, are loc degradarea grăsimilor până la stadiul de aciz gras și glicerol. Da, deci... O moleculă de grăsime se compune din glicerol și aciz graș. În momentul în care noi ingerăm aceste grăsimi, ele vor fi prelucrate de către organism în compuș simpli. Oricum, organismul își prelucrează, practic, alimentele ingerate în compuș mai simpli, absorbabil, pe care poate să-i absoarbă, să-i treacă mai departe în sânge.
Așa încât, din acele molecule mari de grăsime, alcătuită din glicerol și de aciz graș, în urma prelucrării în organism, de către, mă rog, conținutul biliar, o să vedem când facem partea de digestie și ulterior, de către enzima lipază, aceste grăsimi sunt degradate. Până la ce stadiu? Până la stadiu de glicerol și aciz graș, pentru că, practic, aceștia sunt compușii simpli, care stau la baza grăsimilor.
Deci, aceasta ar fi explicația. Mergem mai departe și discutăm despre proteine. Proteinele sunt caracterizate de complexitate și de o mărime considerabilă.
Acestea sunt formate din aminoacizi. În alcătuirea aminoacizilor intră carbon, hidrogen, oxigen și azot. Deci să nu uitați, se adaugă și azotul.
Și uneori se întâlnesc și atomi de sulf sau fosfor. Foarte important acest lucru. Din punct de vedere al structurii, dacă ar fi să vă arăt un aminoacid, avem aici alanina, avem grupare amino, NH2, se leagă de carbon.
Carbonul mai departe se leagă de o grupare carboxil, o grupare de acid organic, despre care am discutat și pe care am întâlnit-o și la partea de grăsim. Deci aici ar fi un exemplu tipic de aminoacid. Grupare amino. grupare carboxil și apoi partea de radical.
Bun, sunt 20 de tipuri variate de aminoacizi și acestea au în alhătuirea lor gruparea amino, da, v-am arătat-o, gruparea carboxil și, în general, un rest de radical R care face diferența între aminoacizi, da? Dacă ne uităm la alanină, de atomul de carbon este legată gruparea CH3, gruparea metil. Iar aici avem cu totul o altă grupă, mai mulți atomi de carbon fix.
Deci este un alt radical care, de exemplu, face diferența între aminoacizi. Unul este alanină și unul va fi valină. Bun, diferențele date de aranjament, tip, număr de atomi din radical, radicalul acela R, dau unicitate fiecărui aminoacid. Bineînțeles, da?
Deci diferă aranjarea, numărul, tipul de atomi. Această unicitate se exprimă prin tipurile de legături și gradul de aciditate sau alcalinitate, care evident diferă între aminoacizi. Avem exemple de aminoacizi, alanina, valina, le-ați văzut și aici, pe imagine.
Ar mai fi acidul glutamic, triptofanul, tirozina, histidina, sunt câteva exemple de aminoacizi. pe care la chimie cu siguranță le veți vedea și structura chimică. Bun, cum se formează proteinele?
Și acestea rezultă în urma unei reacții de deshidratare, reacție pe care am întâlnit-o și în procesul de formare al grăsimilor, când se elimina acea moleculă de apă. Ei bine, același lucru îl întâlnim și în formarea proteinelor. Are loc în urma unei reacții de deshidratare, când se pierde moleculă de apă și rezultă din înlăturarea unui atom de hidrogen din gruparea amino, deci se înlătură hidrogenul din gruparea amino a unui aminoacid, și gruparea hidroxil, care ne mai trebuie în formarea moleculei de apă, aceasta vine de la nivelul grupării carboxil. Deci gruparea de acid organic. Și se vede foarte bine pe imagine.
Hidrogenul de la gruparea amino, hidroxilul din gruparea de acid organic. De la cel de-al doilea aminoacid. Se pierde, practic, o moleculă de apă dintre acești doi reactanți și în felul acesta se stabilește o legătură între gruparea amino și gruparea carboxil, o legătură de tip covalent. format între aminoacizi și legătura aceasta covalentă se numește legătură peptidică. Și în felul acesta, de exemplu, dintre aminoacidul alanină și aminoacidul valină, rezultă practic un dipeptid alanil-valină.
În general, denumirea folosită pentru proteinele mici este de peptide. Deci peptidele sunt proteine formate din lanțuri mai mici de aminoacizi. De ce are nevoie corpul de proteine? Este pentru a sintetiza anumite componente celulare, de exemplu proteine musculare folosite în procesul de contracție, hormoni care vom vedea la sistemul endocrin că au o vastă implicație și o vastă aplicabilitate în organism și enzime, cele care vor cataliza anumite reacții și vor dirija direcția în care, de exemplu, se descompună anumiți compuși.
Aceasta este rolul enzimelor. Bun, hormonii sunt responsabili de reglarea chimică a organismului, deci secreția lor reglează, din punct de vedere chimic, funcțiile organismului. Enzimele, ceea ce v-am spus eu așa pe scurt, sunt proteine, cu rol de a cataliza cea mai mare parte a reacțiilor chimice care se desfășoară în celule. În cadrul unei reacții, enzimele...
nu sunt consumate, ci ele pot fi folosite, adică rămân disponibile pentru reacții viitoare. Ele sunt acolo să dirigeze o anumită reacție, dar fără să se consume. În absența lor, chimia celulară nu s-ar putea desfășura, nu ar mai fi neapărat în control.
Și acest lucru este justificat de faptul că enzimele pun la dispoziție locul în care substanțele chimice pot interacționa în cursul unei reacții chimice. Acest lucru îl vom detalia în cursul de săptămâna următoare. În acest fel, desfășurarea reacțiilor de sinteză și de descompunere depinde mult de enzime. Pentru că unele reacții sunt de sinteză, adică trebuie să obțin materie organică, iar alte reacții sunt de descompunere, adică să distrug materia organică, să o descompun ca să obțin energie.
Și acest lucru este dirijat de de către enzime. Proteinele sunt întâlnite și în afara celulelor, da? Deci, până acum am discutat despre enzime care se găsesc în interiorul celulelor, dar putem întâlni substanțe de natură proteică și în exteriorul celulelor.
La acel nivel, funcționează ca material de suport și întărire. Totodată, proteinele în cantitate mare le întâlnim în oase, în cartilaje, tendoane, ligamente. tot cu acest rol de suport, de întărire. Proteinele intră și în alcătuirea unor hormoni.
De exemplu, insulina secretată de către pancreas, hormonul de creștere secretat de către glanda hipofiză, dar întâlnim proteine și în alcătuirea hemoglobinei. Hemoglobina este un compus de bază. din structura eritrocitelor sau globulelor roșii sau hematiilor. Acestea, prin faptul că au în alcătuirea lor hemoglobina, intervin în transportul oxigenului.
Cheratina, colagenul. Cheratina, de exemplu, este o structură proteică pe care o întâlnim într-o în alcătuire a unghiilor. părului, structurile cornoase. Sinteza de proteine unice este făcută de variate celule ale corpului care adăpostesc la nivelul nucleului lor informații sub forma unui cod genetic din ADN care determină secvența de aminoacizi care apar în proteina finală.
Deci, sinteza aceasta de proteine este dirijată de către codul genetic din ADN, care va determina, practic, o secvență de aminoacizi bine definită, care să ducă la final, care să constea în final într-o sinteză proteică, așa cum ar trebui. Cromozomii celulei au în alcătuirea lor acest cod genetic în unități funcționale, care sunt denumite gene. Deci totul pleacă de la materialul genetic.
Bun. Totodată aminoacizii din structura proteinelor pot funcționa și ca sursă de energie pentru celulă. Dar în toți compușii organici pe care i-am discutat până acum, glucide, lipide și acum proteine, la toate s-a menționat sursă de energie pentru celulă. Deci fiecare dintre acestea au și un rol energetic. La nevoie, ficatul îndepărtează gruparea amino din aminoacid.
Și compusul astfel rezultat este utilizat de organism pentru energie. Deci se îndepărtează gruparea aceasta amino și rămâne o parte de cetoacid care va putea fi utilizat de organism pentru energie. Va intra mai departe în ciclu creps și mai departe, dar aici lucrurile sunt mai complexe, le vom detalia la metabolism și nutriție.
Bun, și am încheiat discuția despre proteine, în completarea restului de compuși organici pe care i-am discutat, glucide, lipide, proteine. Ne-a mai rămas cel de-al patrulea tip de compuși organici, principal pe care îi găsim în organism, respectiv acizii nucleici. Aceștia reprezintă, practic, niște molecule foarte mari. Se aseamănă cu proteinele din punct de vedere al dimensiunilor, dar sunt formați din multiple subunități. Nu avem doar o singură subunitate, de exemplu, cum am discutat la proteine.
Erau formate din aminoacizi. Cei acizi nucleici sunt formați din mai multe subunități. Unitatea acestor acizi nucleici este nucleotidul. Nucleotidul din ce este format? Dintr-o moleculă glucidică.
Această moleculă glucidică este legată de o grupare fosfat și de azotul dintr-o anumită moleculă denumită baza azotată. Deci, cumva, avem trei compuși. Avem moleculă glucidică, grupare fosfat și baza azotată. Numele bazei azotate, numele de baza azotată, practic este dat de faptul că prezintă proprietăți bazice. Deci are un pH bazic.
Cele două tipuri de acizi nucleici pe care îi întâlnim în celulele organismului uman sunt ADN-ul și ARN-ul. În traducere, ADN înseamnă acid dezoxiribonucleic, ARN, acid ribonucleic. Și ne uităm pe această imagine și vedem structura aceasta de dublu helix se atribuie moleculei de ADN.
Bun, și în această imagine cuprinsă aici în cerc, Vedem componentele unui nucleotid, respectiv un glucid, o pentoză, în cazul acesta dezoxiriboza, care se leagă de o grupare fosfat, iar glucidul se leagă și de către o bază azotată. În cazul nostru, acum este exemplificat AU, adică bază azotată adenină. Dar legătura între glucid și bază azotată se face prin intermediul... acelui atom de azot din structura bazei azotate. Bun, o comparație între ADN și ARN.
ADN-ul, unde îl întâlnim? Îl întâlnim în nucleul celulei, în cei 46 de cromozomi de la acest nivel, și este materialul din care sunt formate genele, deci la nivelul său se află scris codul genetic. ARN-ul, pe de altă parte, se găsește în nucleol.
Nucleolul este o structură. din alcătuirea nucleului, îl întâlnim și în nucleu și în citoplasma celulelor. Alături de ADN, ARN-ul participă la sinteza proteică și discuții despre sinteza proteică vom detalia în cursul al treilea de săptămâna viitoare, în live-ul de joi de la ora 5. ADN-ul este asociat întotdeauna a cromozomilor sau genelor, în schimb, ARN-ul se întâlnește în mod special în ribozom, deoarece intervine în partea de sinteză proteică, și în citoplasmă. În citoplasmă este sub formă de ARN mesager sau de ARN de transport. Aceste forme au anumite roluri, cheie, în procesul de sinteză proteică, adică în procesul de sinteză de proteine.
Proteinele intră, practic stau la baza alcătuirii celulelor din organism. Și atunci sunt procese de sinteză proteică frecvente. Și ca să se desfășoare aceste procese de sinteză proteică, sunt implicați RNA de tip mesager și transport. Asta e așa o discuție și o precizare în linii mari. Pentru că sunt foarte multe detalii de făcut aici, dar le vom face în cursul al treilea.
în care avem o discuție specifică pe partea de sinteză proteică. ADN-ul conține un glucid, partea aceea din alcătuirea nucleotidului, glucid cu 5 atomi de carbon, care se numește pentoză. Dacă un glucid are 6 atomi de carbon, de exemplu, se numește hexoză.
În cazul nostru este cu 5 atomi de carbon, deci este pentoză. Aceasta este denumită dezoxiriboza, această pentoză. ARN-ul conține și el un glucid, tot cu 5 atomi de carbon, se numește tot pentoză.
Glucidul cu 5 atomi de carbon se numește tot pentoză, însă glucidul specific care intră în alcătuirea ARN-ului este o riboză. Deci dezoxiriboza la ADN și... ARN-ul are riboza, da? De aici și numele de acid dezoxiribonucleic, pe când la ARN este acid ribonucleic, da?
Din cauza faptului că pentoza este denumită riboza. Conține grupări fosfat care leagă zaharurile între ele, adică leagă pentozele între ele în lanțul nucleotidic cu scopul de a forma... Scheletul lanțului. Și acest lucru, din punct de vedere structural, este la fel.
Atât la ADN cât și la ARN. Se referă la acest lucru. Pe imagine, PU reprezintă grupările fosfat.
Și grupările acestea fosfat se află între pentoze, între glucide. Și se află din loc în loc între acestea cu scopul de a le lega. Și se formeze...
scheletul acestui lanț. După cum observăm, ADN-ul este format din două lanțuri, lanțul 1 și lanțul 2. Bun, am zis că unitatea de bază a unui acid nucleic este nucleotidul și nucleotidul, printre altele, deci printre gruparea fosfat și partea de glucid, mai prezintă o bază azotată. Bazele azotate se clasifică în baze purinice și baze pirimidinice. Atât ADN-ul cât și ARN-ul conțin aceleași baze purinice, respectiv adenină-guanină, iar bazele pirimidinice, citozina este comuna amândurora, dar diferă cea de-a doua bază pirimidinică.
Respectiv, ADN-ul prezintă timină, iar ARN-ul prezintă uracil. Foarte mare atenție aici, am punctat acest lucru. Bun.
ADN-ul prezintă funcții de sinteză proteică și totodată de transmiterea informației genetice. Pe când ARN-ul prezintă doar funcții de sinteză proteică. Deci acestea ar fi niște diferențe clare între ADN și ARN. Bun. Ne întoarcem un pic în istorie, la partea de cercetare, respectiv prin anul 1953, când biochimiștii Watson și Crick au propus un model universal, denumit chiar după numele lor, model universal acceptat pentru structura ADN-ului, care ar fi acesta.
Două lanțuri lungi de nucleotide Cu bazele orientate spre interior, da, ne uităm două lanțuri lungi. Lanțul 1 și lanțul 2 de nucleotide, cu bazele orientate către interior, structurile acestea colorate reprezintă bazele azotate. Orientarea către interior a bazelor azotate ne duce cu gândul la treptele unei scări.
Și acesta este modelul structural general acceptat, modelul universal acceptat pentru structura ADN-ului. Guanina și citozina, precum și adenina și timina, sunt complementare. Mai sus, când am discutat, bazele purinice, adenina, guanina, deci sunt baze purinice.
Însă nouă ni se specifică aici că guanina și citozina, adică o bază purinică și o bază pirimidinică, sunt complementare. La fel și adenina și timina, din nou, sunt complementare. Acestea pot interacționa în sensul că prin împerecherea guaninei și citozinei se formează o treaptă. Și asta observăm și pe imagine. Guanina este reprezentată cu acest turcoaz, citozina cu galben.
Și observăm că ele două interacționează prin legături de hidrogen, interacționează și între acestea practic se stabilesc trei legături de hidrogen. Din cauza faptului că sunt complementare și interacționează, se împerechează unele cu altele, se împletează unele pe celelalte, ca să zic așa. Apoi, celelalte, adenina și timina, din nou, și ele sunt complementare, doar că legătura stabilită dintre acestea este dublă, da? Este o legătură dublă de hidrogen. Bun, modul de aranjare reprezintă principiul complementarității bazelor, da?
Adică... Unde am citozină în față, pe celălalt lanț, voi avea guanină. Acolo unde am adenină, pe lanțul opus, voi avea timină.
Deci, practic, modul de aranjare reprezintă acest principiu al complementarității bazelor azotate. Cele două lanțuri de nucleotide se împletesc cu scopul de a forma un dublu helix, la fel ca o scară în spirală. Și chiar așa se observă. și se deduce și de pe imagine. Structura aceasta de dublu helix, scară în spirală.
Bazele lanțurilor nucleotidice sunt menținute împreună prin legături de hidrogen, legături slabe de hidrogen, ceea ce vă spusesem. Între guanină și citozină legătura este triplă, iar între adenină și timină legătura este dublă. La ce ne ajută această secvență de baze? Am discutat despre structura ei, dar care este totuși rolul? Să știți că această secvență de baze din structura ADN-ului este cea care dictează ordinea corectă a aminoacizilor din structura proteinilor care vor fi sintetizate ulterior.
Deci dacă am o anumită ordine a bazelor azutate în structura ADN-ului, el va dicta ulterior, va imprima Ordinea corectă în care se vor succeda, se vor aranja aminoacizii care vor intra în alcătuirea proteinelor ce vor fi sintetizate. Deci cam asta vrea să ne spună. Pentru că, cu alte cuvinte, succesiunea bazelor din alcătuirea ADN-ului, ele reprezintă esența codului genetic. Bun.
Replicarea ADN-ului precede diviziunea celulară. Deci în momentul în care discutăm despre diviziune celulară, respectiv înmulțire, proces de reproducere, acest lucru este precedat, înaintea acestuia, are loc procesul de replicare a ADN-ului, adică, practic, materialul genetic este dublat, este reprodus și el. În celulele umane are loc replicarea a 46 de...
cromozomi sau cu alte cuvinte 46 de molecule de ADN, după care cromozomii replicați se separă și câte 46 din aceștia vor trece în fiecare nouă celulă. Doar că asta este important de reținut, că înainte de diviziune celulară trebuie practic să se replice acest ADN. Pe scurt, discutăm puțin despre procesul de replicare a ADN-ului. Acesta este inițiat de momentul în care...
Intervin anumite enzime cu scopul de a rupe acest dublu helix. Adică avem această structură de... de dublu helix a ADN-ului și intervin anumite enzime și rup această moleculă de dublu helix a ADN-ului. Concomitent, în același timp cu procesul de separare a celor două catene, ce se întâmplă?
Faptul că este scindat înseamnă că se expun. bazele purinice și pirimidinice de pe fiecare catenă. Ele nu mai interacționează fiecare cu complementarea ei, ci pur și simplu sunt expuse, sunt libere, să zic așa.
Bun, și în felul acesta ce se va întâmpla? Ele fiind expuse, vor permite, practic, atracția de noi nucleotide. Aceste noi nucleotide se fixează tot pe același principiu de complementaritate. Adică, dacă aici este expusă o citozină, aceasta va atrage la nivelul ei, din interiorul celulei, va atrage la nivelul ei fixarea de bază azotată, respectiv de guanină.
Dacă este liberă timina, se va atașa la acel nivel adenină, deci tot pe bază de complementaritate. Bun, cine intervine pentru a permite această nouă interacțiune? Intervine tot o enzimă.
Această enzimă se numește ADN polimerază și ea va uni componentele nucleotidice cu scopul de a forma din nou un șir lung de nucleotide. În așa fel încât fiecare catenă de ADN, deci ADN-ul fiind format din două catene, este scindat. În așa fel încât fiecare catenă rezultată va determina sinteza unei noi catene de ADN prin procesul acesta de împachetare al bazelor complementare.
Și ce înseamnă asta? Că vechea catenă, deci o catenă de la ADN-ul mamă, să zic, se va uni cu o nouă catenă. Și în felul acesta va forma practic o nouă moleculă în formă de dublu helix.
Procesul acesta poartă numele de replicare semiconservativă, semi-jumătate conservativă. De ce? Pentru că din molecula de ADN, să zicem, inițială, molecula de ADN inițială, care va fi șcindată, rezultă două molecule, două catene, care vor duce la formarea... de noi molecule de ADN. Și în felul acesta este o replicare semiconservativă, adică conserv din molecula de ADN inițial, câte o catenă, care va intra în alcătuirea unei noi molecule de ADN.
Asta justifică exprimarea de genul semiconservativă. Bun, și se observă și pe această imagine cum se formează, cum inițial, practic, este scindat ADN-ul, da? Cele două catene sunt scindate, dar intervine polimeraza, ADN-polimeraza, da?
Și permite fixarea de nucleotide tot pe baza aceluiași principiu de complementaritate care se aplică bazelor azotate. Și câteva cuvinte despre ATP. Tot am discutat despre energie, despre faptul că celulele folosesc energie. Ei bine, ATP-ul, în traducere adenozin trifosfatul, este o moleculă care și are originea într-o nucleotidă din ARN și care are atașate trei grupări fosfat adiționale. O să ne uităm imediat la structura ATP-ului, însă...
până atunci să discutăm puțin despre funcțiile sale. Respectiv, ATP-ul acționează ca sursă de energie pentru organism, obținerea sa se face utilizând energia din moleculele alimentare prin procesul de respirație celulară, un proces complex, despre care vom discuta în cursurile din Behrens, și alimentează funcționarea organismului prin eliberarea unei grupări fosfat, practic prin faptul că eliberează energie. Și ne uităm puțin la structură, ca să înțelegem mai bine.
Căutam o anumită imagine. Asta. Nu-l voiam. Bun.
Aici avem structura ATP-ului. Deci tot ceea ce vedeți pe ecran din punct de vedere chimic, în mare, este structura ATP-ului. Aici se vede adenina.
acea bază azotată. De adenină se fixează riboza și în continuare a ribozei se află grupările fosfat. Și dacă ne uităm în text când am discutat, are neul, are în alcătuirea sa această pentoză, riboza, dar prezintă printre altele și baza azotată purinică, respectiv adenina. Și de asta ni se spune aici că și are originea într-o nucleotidă din RNA, în sensul că avem gruparea de adenină, avem riboza și partea de fosfat.
Doar că de acestea nu avem legată doar o singură moleculă de fosfat, ci avem trei grupări fosfat, care alcătuiesc molecula de ATP, adenozin trifosfat. Bun, aceste... Grupări fosfat sunt legate între ele prin două legături, aceste marcate cu roșu, care înmagazinează o cantitate foarte mare de energie. Și prin ruperea unei astfel de legături, iar ruperea se face de la exterior către interior, adică mai întâi se scindează această grupă și apoi aceasta, întâi această legătură și apoi aceasta, prin scindarea unei astfel de legături se eliberează o grupare fosfat.
dar totodată se eliberează și o cantitate foarte mare de energie. Și celula preferă să folosească energia sub formă de ATP. Adică, noi consumăm, de exemplu, glucide lipide proteine, dar în principiu discutăm despre glucide.
Glucoza este mai departe metabolizată în organism, trece prin procesele de respirație celulară, cum ne-a fost menționat aici. Suferă procesele de respirație celulară care se referă la procese de glicoliză, ciclu Krebs, fosforilare oxidativă și așa mai departe. Iar ca rezultat al acestor procese care au loc în organism rezultă molecule de ATP.
Adică, practic, este înmagazinată energie. Și această energie este înmagazinată în molecule de ATP, adică la nivelul acestor legături, iar celula o poate folosi prin scindarea grupărilor fosfat și eliberarea unei cantități mari de energie. Așa încât ATP-ul, în momentul în care pierde o grupare fosfat, se va numi adenozin difosfat. Deci mai are două grupări fosfat.
Iar apoi, dacă pierde și cea de-a doua grupare fosfat, se va numi adenozin monofosfat. Dar, repet, scindarea acestor grupări pune în libertate o cantitate mare de energie. Despre ATP, din nou, vom discuta pe larg și în alte lecții, mai ales partea de metabolism. Dar, pentru început, așa o scurtă introducere în linii mari, vă bazați pe ceea ce v-am povestit acum. Și vom mai face câteva grile pentru că am încheiat cursul 2, ca să recapitulăm așa în mare ceea ce am discutat astăzi.
Bun, discutăm... Despre lucrurile pe care le-am discutat mai chiar la final. Despre modelul universal Watson-Crick privind structura ADN-ului, aceasta prevede două lanțuri lungi de baze azotate cu nucleotidele orientate spre interior, asemănător treptelor unei scări.
Corect. Două lanțuri scurte de nucleotide cu bazele orientate spre interior, asemănător treptelor unei scări. Nu, lanțurile acestea sunt lungi, nu sunt scurte.
Cu ADN-ul, prevede că ADN-ul conține dezoxiriboza și baza azotată pirimidinică timină. Sunt niște informații corecte, însă nu sunt cele prevăzute de către modelul universal. Modelul acesta universal Watson-Crick se referă strict la... Aspectul acesta de dublu helix, structura de dublu helix a ADN-ului și orientarea bazelor azotate către interior, cele care duc la formarea așa-numitelor trepte ale scării.
Bun, aranjarea bazelor conform principiului complementarității acestora. N-aș include acest lucru în... Modelul universal ne spune despre două lanțuri lungi de nucleotide cu pazele orientate spre interior, asemănător treptelor unei scări.
Complementaritatea dintre ele nu cred că este inclusă aici. Nu. Nu e inclusă aici.
Ok. Deci două lanțuri lungi de baze cu nucleotidele orientate spre interior asemănător treptele unei scări. Da.
Cred că am greșit eu. Ok, deci două ori lanțuri lungi de baze. A, da, am citit eu greșit. Două ori lanțuri lungi de nucleotide cu bazele orientate spre interior. Da.
Deci trebuie să citim cu mare atenție. Modelul universal Watson-Crick privind structura ADN-ului prevede două lanțuri lungi de nucleotide cu bazele orientate spre interior. Adică lanțurile lungi sunt formate de către nucleotide, iar din această structură, bazele sunt cele orientate spre interior.
Nu nucleotidele sunt orientate spre interior și bazele... Sunt cele care formează lanțul. Am căzut și eu în plasă. Deci citiți cu mare atenție. Bun, glicogenul este depozitat la nivelul splinei?
Nu. Splina, o să vedem, ea depozitează... Sânge în cantitate suplimentară, dar nu glicogen.
Mușchii netezi, nu, mușchii netezi intră în alcătuirea organelor interne a viscerelor și la nivelul acestora nu este depozitat glicogenul. Neuronul nu depozitează neuronul glicogen. Ficatul, da, depozitează ficatul și mușchii scheletici, dacă ne amintim.
Da, glicogenul era acel polizaharid. forma de depozit a glucozei în celula animală și în celula umană. Din punct de vedere structural, ADN-ul conține, deci din punct de vedere al structurii.
Bun. Dezoxiriboza, corect, e acea pentoză. Baze pirimidinice, deci are baze purinice și baze pirimidinice.
Bazele pirimidinice nu conțin uracil, ADN-ul conține timină. Uracilul este conținut de către ARN, deci asta este diferența. Bun, riboza. ADN-ul în traducere înseamnă acid dezoxiribonucleic, da?
Deci nu are riboza, ci are dezoxiriboza în structura sa. Și conține o pentoză corectă. Atât dezoxiriboza cât și riboza sunt pentoze.
Bun. Lipidele intră în structura următorilor hormoni steroizi. Suberina nu este hormon, este lipid, face parte din categoria cerurilor, dar nu este un hormon.
Estrogenii, hormonii sexuali feminini, sunt hormoni steroizi. Cutină. La fel, face parte din aceeași categorie cu suberina și testosteronul. Corect. Este hormonul sexual masculin, este un hormon de tip steroid, are derivă din acea structură de esterol și ar trebui să fie corect.
Proteinele se întâlnesc în alcătuirea următorilor hormoni. Colagenul, aici mare atenție la o astfel de grillă, în alcătuirea, proteinele, intră în alcătuirea colagenului, este un răspuns corect, dar renunțul grilei face referire la hormoni, deci proteine care intră în alcătuirea hormonilor. Chiar dacă proteinele intră în alcătuirea colagenului, dar colagenul nu este un hormon. Deci nu bifăm această variantă de răspuns. Cheratina, din nou.
Cheratina, din punct de vedere structural, este o proteină, dar nu este un hormon, așa încât nu bifăm primele două. Și hormonul de creștere. Este un hormon secretat de către glanda hipofiză.
Hormon de structură proteică. Este hormon, din însăși denumirea sa, deci e corect. Insulina.
Proteine, insulina este un hormon, este secretat de către pancreas și este un hormon tot de structură proteică. Cam acestea au fost discuțiile și grilele pe care le-am abordat cu privire la cursul al doilea. Deci am încheiat partea de baze chimice ale anatomiei și fiziologiei, o scurtă introducere despre structura chimică, despre componenta chimică a elementelor despre care vom tot discuta de-a lungul materiei. V-am tot zis, e un curs de legătură cu sistemul digestiv, cu partea de metabolism, de bază și de mare ajutor. În continuare, săptămâna viitoare, nu o să ne vedem marți, dar o să ne vedem joi, tot de la ora 5, și vom continua seria de live-uri din Biologie Behrens cu cursul al treilea, respectiv celula și fiziologia celulară.
Deci, cumva... de acum intrăm în profunzime și încercăm să înțelegem mai clar cum funcționează organismul uman. Până acum ne-am pus foarte bine bazele, dar acum încercăm așa să săpăm și să intrăm mai în profunzime în detalii.
Vă reamintesc că în continuarea activității GINAMED mă ajută foarte tare aprecierea videourilor. distribuirea lor și totodată urmărirea îndeaproape abonarea voastră la canalul de YouTube Ginamed. Rămâneți aproape de social media, în cazul în care apar modificări de program, le voi menționa acolo.
Și totodată, având în vedere că se apropie sărbătorile, vă doresc să aveți parte de sărbători liniștite, să fie așa cum vă doriți, să vă relaxați în această perioadă. și totodată să faceți ceea ce vă propuneți, că probabil vă gândiți că sunteți în vacanță și mai aveți ceva timp și să-l valorificați pentru pregătirea voastră. Este un gând foarte bun, așa încât vă recomand că în momentul în care vă petreceți timpul cu familia, cu prietenii, cunoscuții în atmosfera de sărbătoare, să vă bucurați la maximum de acele momente și să nu vă gândiți așa... la ce va urma, iar în zilele în care vreți să le dedicați procesului de învățare și de pregătire, să faceți acest lucru cu seriozitate. Pentru că timpul trece, în curând schimbăm anul, ca să zic așa, și suntem mai aproape de examenul de admitere.
Și atunci e important să fim conștienți și să profităm de timp să ne pregătim să fim din ce în ce mai buni. Bun, sărbători cu bine, seară frumoasă și ne vedem săptămâna viitoare, joi, de la ora 5. Pa, pa!