Psalmul si Bine ai venit la consumul de biologie acesta este format din cinci capitole în care vei învăța despre alcătuirea corpului Man funcție de relații funcția de nutriție de reproducere și noțiuni de genetică așa cum am promis la sfârșitul fiecărui curs veți primi drept bonul să ai valoare scurtă care va fi folositoare pentru memorarea lecției precedente acest curs este destinat liceenilor de clasa 12 drept îndrumător pentru examenul de bacalaureat specialitatea anatomie și genetică mai precis clasa de 11 și 12 Pentru mai multe detalii inclusiv pregătire în particular nu puteți contacta pe email adresa veți găsi în descriere astfel veți beneficia de tot sprijinul meu pe tot parcursul procesului de învățare spre să vă fiu de ajutor și Acestea fiind spuse vă mănânce prima lecție intitulat alcătuirea corpului uman cuartul uman este format din organe și la grupe de organe organele sunt de fond este cel de dispus în grup care formează țesuturi iar acestea la rândul lor vor forma organul fiscal mele de organe sunt grupuri de ce de organe care îndeplinesc funcții de organismului adică funcția de nutriție pentru început prin intermediul sistemului digestiv respirator circulator și excretor funcție de relație prin intermediul sistemului nervos endocrin osos și musculară și funcția de reproducere cuartul uman este considerat un întreg morfologică adică structurală și funcțională adică physiologic el este alcătuit din cap Care este format din trei o parte craniană numită neurocraniu și o parte facială numită viscerocraniu din gât format anterior din gâtul propriu zis și posterior de parcă nu calul sau ceapă trunchiul este format din cavitatea toracică care cuprinde cavitatea pleurală și cavitatea pericardică cavitatea abdominală și pelvis este important de reținut că mușchiul diafragm se pare cavitatea toracică de cavitatea abdominală hram rele sunt alcătuite din centrul și porțiuni bere astfel vom vorbi mai despre membrul superior care este format din sat Ura scapulară care la rândul ei formată din omoplați claviculă și din membrul superior liber Care este format din brad și antebrațul și mâna apoi membrul inferior este format de asemenea dintre o centură numită centura pelviană care leagă membrele inferioare de triunghi și o porțiune liberă care prezintă trei segmente această porțiune liberă este de fapt formată din coapsă gambă și picior până acest slide observăm membrele superioare formate din centrul și membrele libere respectiv centura scapulară și membrul superior liber în stânga și centura pelviană și membrul inferior liber în dreapta intruder precizarea poziției segmentelor care alcătuiesc corpul omenesc să folosesc ca elemente de orientare a XA și planuri Așadar corpul uman este un corp tridimensional care este alcătuit după principiul Simetriei bilaterale și care este străbătut de 3 axe și trei planuri oxid de corpul uman sfânt Occident și tu Din el sau vertical reprezintă axul lungimii corpului el conține un pol superior sau cranial și unul inferior sau ca oodle continuare axul transversal sau orizontal reprezintă axul lățimii corpului și Are doi poli un pol stâng și unul drept Acces title sau anteroposterior este axul grosimii corpului și prezintă doi poli un pol anterior sau ventil și unul posterior sau dorsal planurile corpului trec prin câte două axe enumerate anterior respectivă magia planul frontal care este alcătuit din alte de longitudinal și transversal chem parte corpul între o parte anterioară și una posterioară De exemplul Inima este situată anterior iar coloana vertebrală este situată posterior planul sagital este alcătuit din axele longitudinale și sagetile el este perpendicular pe planul frontal și străbate corpul dinainte înapoi De exemplu Ochii sunt situați lateral față de nas și medial față de urechi planul transversal este alcătuit din axele sagital și transversal și este perpendicular pe cel frontal și sagitală el în parte corpul între o parte superioară sau reală și una inferioară sau caudală de exemplu în nasul este situat cranial față de gură după cum puteți observa toate planurile sunt perpendiculare între ele la fel ca și cum la fel cum și toate actele sunt perpendiculare între ele în lecțiile următoare voi începe funcțiile de relație respectiv cu sistemul nervos dar să nu uităm de valoarea de la sfârșitul fiecărui capitol pentru început din ce sunt formate organele poți pune pe pauză și să spui răspunsul pe hârtie e bine răspunsul este organele sunt formate din grupuri de celule și țesuturi Care sunt funcțiile de relație funcțiile de relație sunt sistemul nervos sistemul endocrin musculară și osos Din ce parte este alcătuit capul cablul este alcătuit din neurocraniu și viscerocraniu Din ce este compus planul sagital Psalmul sagital este compus din Occident longitudinal și sagita