Fraților, dacă ați văzut filmele din seria Born, gândiți-vă nițel la ce informații primesc spectatorii despre asasinul CIA care și-a pierdut memoria. Evident, Jason Bourne nu poate să ne spună nimic despre el, pentru că nu și-a duce aminte, așa că aflăm totul din gura altora. Fostul lui șef vorbește despre cât de periculos e el, foștii colegi se tem de el și așa mai departe.
Celelalte personaje vorbesc întotdeauna despre Bourne, pentru că regizorul știe că de p*** fiecare dată când aflăm mai multe informații, ne pasă mai mult de el. E vorba de caracterizarea directă despre care am vorbit deja în clipul cu Harapalb. În orice formă de narațiune, ca să implici emoțional spectatorii sau cititorii, e important să le descrii cât mai bine personajele.
În Baltagul avem puține personaje și dintre toate, singurul care nu poate vorbi despre el e Nechifor Lipan, soțul Vitoriei Lipan, care la începutul romanului e plecat de mult timp de acasă și a băgat-o pe nevasă sa la bănuieli. Din moment ce personajul nu e acolo să vorbească, Sadoveanu alege aceeași strategie din Jason Bourne și din multe alte filme. Ca să ne pesenițel de el, încă de la început, Vitoria Lipan stă pe prispă și își aduce aminte de nechifor. Primul lucru pe care îl aflăm e că nechifor obișnuia să povestească parabole suspect de rasiste.
Citat. Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn fiecărui neam. Pe țigan l-a învățat să cânte cu cetăra și neamțului i-a dat șurubul. Dintre jidovi a chemat pe Moise și i-a poruncit, bla bla bla, iar pentru aceasta eu am să-l las să curgă spre voi banii ca apele. Am încheiat citatul.
Apoi aflăm că tot nechifor obișnuia să o caftească pe Vitoria așa, din dragoste. Citat, fiind ea așa de aprigă și îndrăjită, Lipan socotea numai decât că a venit vremea să-i scoată unii din demonii care o stăpâneau. Pentru asta a întrebuiințat două măistrii puțin deosebite una de cealaltă.
Cea întâi se chema bătaie, iar a doua o bătaie ca aceea ori o mamă de bătaie. Am încheiat citatul. Adică lui Nechifor, în timp ce o caftea pe Vitoria, îi se părea că e amuzant și își boteza pumnii în mod haios.
De fapt, peste vreo două fraze, Sadoveanu ne spune că e normal să fie așa, după rânduiala lui Dumnezeu din povestea Baciului care fusese jidov. O să zici, bine, Horica, dar atitudinea asta misogină, imaginea asta cu bărbați puternici și femei bătute, toată vrăjala asta era general acceptată, făcea parte din normalitatea de la vremea respectivă. Da și nu. Nu găsești chestii de genul ăsta la Ion Creangă, George Călinescu sau la mulți alții care au scris înaintea lui Sadoveanu sau în același timp cu el.
Adică, după părerea mea, Sadoveanu a început cu stângul, dar numai un pic și pentru câteva fraze. Tot restul romanului e absolut senzațional și extraordinar de bine scris. Hai să vedem ce se întâmplă. Încă de la început aflăm că Nechifor Lipan s-a arătat întotdeauna foarte priceput în meșteșugul oieritului. Omul are stâni, ciobani și face comerț cu oi.
Familia Lipan e relativ înstărită, nu-i lipsește nimic. Cei doi au avut șapte... copii, dintre care doar doile au rămas în viață.
Cinci murind de pojar sau difterie. Până aici nimica normal. Așa pățeau mulți pe vremea aia că nu erau vaccinuri. Cei doi copii rămași în viață sunt Minodora, fata mai mare, și Gheorghiță, băiatul mai mic. Gheorghiță e plecat cu oi și ciobani în vale la iernat și așteaptă să vină taică-su să plătească oamenii și să-l ia de acolo.
Vitoria așteaptă și ea, din ce în ce mai îngrijorată. Nu știe să scrie sau să citească. Și de fiecare dată când vine poșta, se umple de speranță și dă fuga la preotul satului să-i descifreze scrisoarea, sperând că e de la Nechifor.
Prima scrisoare e de la Gheorghiță. care are nevoie de bani, să plătească oamenii și să vină acasă. A doua scrisoare conține instrucțiunile de plată pentru ciobani. A treia oară vine poștașul cu o carte poștală pentru Minodora Lipan. E vorba de o poezioară de dragoste.
o zuliță de mohor, te iubesc și te ador, ghiță ce topor. Ce să-i faci, atât a putut să gândească fratele topor. Vitoria nu e de acord cu legătura între ăștia doi. Se ceartă nițel cu Minodora, dar mintea îi stă tot la nechifor. Noaptea îl visează.
Călare, cu spatele întors către ea, trecând spre asfințit, o revărsare de ape. Gândurile și visele nu-i dau pace și începe să creadă că bărbatul ei a pățit ceva. Pleacă la preot să-i trimită scrisoare lui Gheorghiță ca să rezolve socotelile cu ciobanii și în timpul ăsta Minodora cheamă băiatul învățătorului să-i scrie și ei o scrisoare pentru fratele Topor.
Citat, pun condeiul pe hârtie și încep cu dora scrie, pe hârtie gălbioară, cu dor de la inimioară și te întreb de sănătate, că e mai bună decât toate. După preot, Vitoria trece pe la baba Maranda, vrăjitoarea. Asta îi zice că bărbatul e în viață, dar că l-a vrăjit una cu ochii verzi și cu sprâncene îmbinate.
Vrăjitoarea îi sugerează să trimită o pasăre care strigă noaptea și are ochi de om să moară dușmanca. Vitoria se hotărăște că înainte să elimine dușmanca, să țină post 12 vineri în șir, poate așa îi se întoarce bărbatul și fără să apeleze la păsări magice. Vine iarna și ajunge și Gheorghiță acasă, fără să se fi întâlnit cu taică-sul așa cum făcea de obicei.
În a șaptea vineri din cele 12 de post, Vitoria îl pune pe Gheorghiță să pregătească Sania că pleacă cu treabă la piatra. Gheorghiță pune botul, e cam desumflat, se supără că trebuie să plece. El și-ar fi dorit să meargă la Hora de a doua zi, unde veneau și...
și fetele care îl plăceau. Omul stătuse luni de zile în munți cu gândul la femei și acum maică s-al pune să facă altceva. Aici avem unul dintre cele mai frumoase pasaje din carte. Așa că vi-l citesc pe tot. Citat.
Se vede că tatăsu, Nechifor, va fi căzut pe undeva și ar fi pierit, ori l-au omorât hoții. Pentru o tinerețe ca a lui, cade grea sarcina gospodăriei. Și maicăsa asta s-a schimbat.
Se uită numai cu supărare și i-au crescut țepi de aricioică. Când intră el în casă, Vitoria înălță fruntea de lângă vatră. Nu te uita urât, Gheorghiță, că pentru tine de-acu'înainte începe a răsări soarele. Ce-o fi vrând ea să spuie?
Se întrebă el fără a da răspuns. Eu te citesc pe tine, măcar că nu știu carte, urmă femeia. Înțelege că jucăriile au stat.
De-acu'trebuie să te răzbărbat. Eu n-am alți sprijini și am nevoie de brațul tău. Am încheiat citatul.
După discursul ăsta, a doua zi, în timp ce Mânceal a dezăpezit drumul, Gheorghiță a simțit în el o putere nouă și a înțeles ce-și dorea maică-sa de la el. Ajunși la piatra, Vitoria pupă icoane, plânge, se roagă și se sfătuiește cu preasfințitul Visarion care îi zice să meargă la poliție. A doua zi vorbește cu prefectul care o sfătuiește să scrie o plângere, adică o jalbă.
Vitoria se întoarce hotărâta acasă, dă pe la preot și zice După ce trimet jalba, îmi isprăvesc toate câte am de isprăvit și mă-i duce singură la Dorna. Am primit și eu hotărâre în inima mea. N-am să mai am o dihnă cum n-are pârâul tarcăului până ce nu l-oi găsi pe nechid. Chifor Lipan.
Iau cu mine și pe băiat să am alături o putere bărbătească. Mâine dau faurului o bucată de fier să bate din el baltag și sfinția ta vei face un bine să-l blagoslovești. Zis și făcut, o trimite pe Minodora la mânăstire să stea cu o sură de-a maică-sii, primește sfânta împărtășanie de la preotul Daniel, îl pune pe argat să păzească gospodăria și vinde toată marfa ca să aibă bani de drum.
Pe 10 martie, când începuse să se topească zăpada, cei doi pleacă la drum însoțiți de Negustorul care le cumpărase marfa. Negustorul îi sfătuiește și pe oriunde se oprește îi ajută, întrebând de nechifor pentru ei. Fac popas la Bicaz, la Han, la Donea și află primele informații valoroase. Hanjiul se știe cu nechifor și le spune încotro a plecat. De fapt le zice că se ducea în sus, avea cal bun.
În sus e cam vag, după părerea mea. E ca și cum aș spune că eu stau în București pe stânga. Chiar și așa e o informație valoroasă.
Ajunși la Călugăreni, trag la Casa Negustorului și viitor i-aș mai aduce aminte câte ceva despre cât de mișto era Nechifor de data asta fără să mai contempleze bătăițele primite, ci amintindu-și ce dur era el așa, de obicei. Citat. Odată venind noi de la piatra, pe când eram grea cu Gheorghița acesta, ne-au ieșit înainte oameni mânjiți pe obraz cu funingine.
Au ridicat cio-megile asupra noastră și au strigat să le pădăm paralele pe care le avem și merindele pe care le purtăm. Se suiseră spre noi dintr-o râpă la un corn de drum penserat. Nechifor avea baltag.
Numai și-a le pădat din cap căciula și-a scuturat pletele și-a înhățat baltagul. Atâta a strigat. Măi slăbănogilor, eu pe voi vă pălesc în numele tatălui și vă prăvălesc cu piciorul în râpă. Am încheiat citatul. Tot aici, Vitoria își aduce aminte cum era nechifor, cam afemeat și avea amante.
Într-un an au fost ochi negri, într-altul niște ochi albaștri de nemțoaică. Aflase de ele pentru că îl pârâsă răbacii. Tipic baci, ce să zic.
Vitoria îl iubea pe nechifor ca în tinerețe și îl crema în sinea ei iertându-l pentru toate păcatele, dovada cea mai clară că textul e scris de masoveanu care e bărbat. Cei doi dau din întâmplare peste o mulțime și vor să vadă ce se petrece. Erau judecați doi gălățeni care înșelau lumea cu jocuri de noroc măsluite fără să aibă autorizație.
Se aradă gerul peste ei și se adăpostesc la casa unui moș fierar. Pe soția moșului o cheamă Docchia, baba Docchia. Stând de vorbă cu moșul fierar, află că, să vezi coincidență, și nechifori trecuse pe la el. Merg ei ce merg, dau de un botez, dau de o nuntă și de fiecare dată Vitoria a întrebat de nechifor fără să dea detalii. Pe drum se întâlnesc cu un rău făcător și...
Gheorghiță reușește să-l sperie cu baltagul. Ajung la vatra Dornei și cu ajutorul unui slujbaș caută să afle dacă Nechifor a cumpărat oi. Află că doi ciobani, Gheorghe Adamachii și Vasile Ursachii, i-au vândut omului 300 de oi.
Slujbașul e prieten cu Nechifor și își amintește că ăsta a plecat cu doi munteni. În punctul ăsta, pe vreo două pagini, Sadoveanu a îngrămădit cât mai multe aluzii la balada Miorița. Căutând turma cu trei ciobani, reușesc să-i afle urma și un hangiu le povestește că unul dintre ciobani are buza de sus despicată ca a iepure. Oriunde întreabă, află că mai întâi treceau oile și apoi în urma lor trei ciobani. Crășmarul Iorgu Vasiliu le povestește că mai întâi a trecut turma și în urma ei veneau doi ciobani.
Vitoria își ascunde emoțiile și își dă seama că între locul de dinainte și crășma domnului Iorgu... a fost ucis bărbatul ei. Mai mult, nevasta Crășmarului se sfătuiește cu Vitoria și îi povestește cum cei doi ciobani s-au îmbogățit peste noapte.
Vitoria se ridică și apipa, trage din ea și îi spune băiatului elementar, dragă Watson. Glumesc, nu trebuie să fii Sherlock Holmes ca să înțelegi ce s-a întâmplat. Soția Crășmarului e de părere că e prea riscant să meargă Vitoria să-i interogeze pe cei doi ciobani, așa că face un plan.
Citat. Eu socot că mai bine este să le trimitem vorbă cu un argățel al nostru și să-i poftim pentru o chestie mare la primărie. Dar să le spuie că e o chestie... mare care e în interesul lor.
Acolo îi fi și eu de față. Dumneata ai treabă în prăvălie. Iar eu mă duc așa cu nevasta asta să-i țin de urât.
Să-i arăt unde-i casa comunei. Să aibă și ea un avocat și un martor. Vine tocmai de la Tarcău și nu poate sta singur în loc străin împotriva unor cloncani ca Bogza și Cuțui.
La primărie cei doi spun că au cumpărat cinstitoile și că s-au despărțit prietenește de Lipan. Deși e clar că mint, Vitoria își păstrează calmul. Prima oară găsește câinele lui Nechifor. Cunoscând-o, câinele lui Lipan veni drept la dânsa și îi se așternu la picioare.
Scheună încet, plângând, înălță botul și linse mâna care îl mângâia. Femeia avea în ea o sfârșeală bolnavă și în același timp o bucurie, găsind în animal o parte din ființa celui prăpădit. Apoi, cu ajutorul câinelui, într-o râpă, îl găsesc și pe nechifor mort.
Vitoria dă fuga în sat și Gheorghiță rămâne să păzească mortul și să-i țină lumânarea aprinsă. Vitoria nu poate să-l scoată pe Lipan din râpă înainte să vină autoritățile și să-i investigeze. Când vin, Vitoria îi îndreaptă cu șiretenie către vinovați.
Dirigează cu atenție investigația și invită pe toți la înmormântare. Cei doi ciobani, Bogza și Cuțui, acceptă. Citat, Bogza umbla despărțit de Cuțui, unul pe o parte a drumului, celălalt pe altă parte.
Nu-și vorbiseră, nu se priviseră. Numai când sătenii au suit din râpă racla și au potrivit-o în car, și i-au scos capacul, Calistrat Bogza nu s-a putut opri să nu întindă gâtul pe deasupra altor capete ca să se uite și să vadă rămășițele mortului. Romanul se încheie în cel mai clasic stil polițist.
Cu toți suspecții la oaltă la masă, Vitoria îl dezarmează pe Calistrat rugându-l să-i arate baltagul băiatului. Apoi îi descrie incredibil de amănânțit crima, deși nu avea dovezi concrete. Calistrat se înfurie, sare la bătaie, e rănit grav și mărturisește. Totul se termine într-o notă optimistă. Vitoria face planuri împreună cu Gheorghiță și încheie cu faptul că nu are de gând să o lase pe Minodora să se mărite cu băiatul năsos al dăscăliței lui Topor.
Cam atât pentru astăzi. Data viitoare demonstrăm că Baltagu e roman de mai multe feluri și arome. Pa, pa!