Bună ziua, vom continua astăzi cu lecțiile din capitolul 3 din anatomia lui Behrens și anume vom vorbi despre transportul celular sau mișcările moleculare la nivel celular. Membrana celulară sau plasmatică prezintă permeabilitate selectivă sau este semi-permeabilă, permitând trecerea anumitor substanțe, în special cu molecule mici, neîncărcate electric și blocând trecerea altor substanțe cu masă moleculară mai mare. Avem mai multe tipuri de transport și anume transportul pasiv, transportul activ, transportul vezicular. Începem cu transportul pasiv, așa cum îi spune numele, el are loc fără consum de energie în sensul gradientului de concentrație, adică de la concentrație mare la concentrație mică. Moleculele au tendința firească să se deplaseze de unde sunt multe la unde sunt puține.
Ne putem imagina un omuleț care este sus pe vârful unui deal și vrea să trimită în vale un bolovan mare. Nu trebuie să depună efort pentru că va ajuta gravitația și devine un proces. pasiv, așa se întâmplă la transportul pasiv de la nivel celular. Transportul pasiv se poate realiza prin mecanisme cum ar fi difuziunea, sau difuziunea simplă, difuziunea facilitată și osmoza. În difuziunea simplă putem să vizualizăm, dacă punem într-un pahar cu apă o picătură cu cerneală, ce se va întâmpla?
Moleculele de cerneală, de pigment, se vor deplasa. printre moleculele de apă, de unde sunt multe, în toate direcții, de zordonat, braunian, spre unele sunt în cantitate mică, până când soluția se omogenizează, se ajunge la aceeași concentrație în tot recipientul. Așa se întâmplă dacă avem substanțe la nivelul citoplasmei.
Când substanțele trec, trebuie să treacă prin membrana plasmatică, lucrurile sunt puțin mai complicate și trebuie să ne reamintim structura. membranei plasmatice, formată din dublu strat fosfolipidic cu polihidrofili dispuși de o parte și de alta spre exteriorul celulei și spre citoplasmă, iar partea hidrofobă, părțile hidrofobe față în față, formă un adevărat miez hidrofob care nu permite trecerea ionilor sau nu permite trecerea substanților hidrosolubile. Favorizează substanțele liposolubile. Așa cum știm de la chemie, substanțele de același fel se rezolvă în substanțe similare.
Similia similum solvandu. E un principiu al solubilității în chemie. Deci dacă noi avem predominant lipide, fosfolipide, vor fi favorizate substanțele liposolubile.
Așa cum sunt unii hormoni sterolici, să spunem. Vor trece foarte ușor moleculele. Sunt simple covalente nepolare, adică formate din atomi identici, așa cum este molecula de oxigen, molecula de hidrogen și molecula de dioxid de carbon.
Deși este formată din atomi diferiți, datorită simetrie se comportă ca o moleculă covalent de tip nepolară și are și masă moleculară mică, la fel de oxid de carbon difuzează cu ușorință prin membrana. plasmatică. La nivelul țesutului pulmonar, dacă aceasta este o alveolă și aici avem un vas de sânge capilar, oxigenul difuzează similar de la concentrație mare la concentrație mică, deci difuzează transport pasiv din aerul alveolar în sângele capilar și astfel sângele se oxigenează în timp ce dioxidul de carbon va fi într-o concentrație mai mare în sângele din capilarul pulmonar, față de aerul alveolar, deci de oxid de carbon, difuzează în sensul gradientului din sânge în aerul alveolar și deci prin expirație va fi eliminat. Sunt procese care se întâmplă în corpul nostru în mod continuu.
Ionii și ei pot să difuzeze prin membrana plasmatică, dar doar prin zone speciale pentru că ei au sarcină electrică. Atunci ei trebuie să treacă prin niște canale speciale. Avem canal ionic pentru sol. De pildă, concentrația de sodiu este mai mare la exteriorul celulei față de citoplasmă și în sensul gradientului de concentrație, ionii vor intra în celulă de la concentrație mare la concentrație mică, deci avem un influx, o intrare, un influx de sodiu pasiv prin canalul ionic pentru sodiu, care este o proteină transportoare specială care permite trecerea acestor ioni. La fel...
Potasiu are nevoie de un canal ionic. Sensul de deplasare va fi invers pentru că sensul gradientului este dinspre citoplasmă, spre exteriorul celulei, concentrația mai mare de potasiu în citoplasmă față de exterior. Deci avem influx de sodiu pasiv, eflux de potasiu pasiv și înțelegem că chiar dacă au o masă moleculară mică, Nu pot să treacă pentru ca o să acină electrică. De asemenea, un alt tip de transport pasiv este difuziunea facilitată, așa cum îi spune numele, este facilitată, ajutată de cineva, este vorba de o proteină transportoare care se cuplează. Stereogeometrii perfect se potrivește perfect cu substanța pe care o va transporta și în felul acesta sunt transportate substanțe, molecule organice cu masă moleculară mai mare, așa cum sunt aminoacizi sau cum este glucoza.
Glucoza este hidrosolubilă de insolvenți polari, deci nu poate să treacă oricum prin dublu strafosfolipidic. Nu este prietenos cu substanțele hidrosolubile, dar mai mult glucoza are și o masă moleculară mare și atunci intervine această proteină transportoare care este enclavată, imersionată în dublu strafosfolipidic. Ea are un situs de recunoaștere pentru hexoza, pentru molecula de glucoză.
După ce o recunoaște, ea își schimbă conformația și permite glucozei să intre în celulă, în citoplasmă. Pentru că intervin proteine transportoare, numărul acestor proteine transportoare intervine limitant, limitează transportul. Dacă noi avem, să spunem, mulți călători și un număr mic de mașini, ne gândim, deci, proteinele transportoare ar fi mașinuțele și moleculele de glucoz călătorii. Și în fiecare mașinuță să presupunem că... poate să meargă un singur călător, o glucoză, o proteină transportoare.
Dacă numărul de călători e mai mare, față de mult mai mare decât numărul de mașinuțe, iată că limitează călătoria aceasta. Număr mare de molecule de glucoză, număr limitat de proteine transportoare, difuția facilitate la un moment dat nu mai poate să aibă loc, pentru că nu sunt suficiente proteine transportoare. Deci, iată, glucoza poate să intre, de exemplu, într-o... hematie în acest fel. Un alt mecanism de transport pasiv este osmoza, care este o difuzie simplă a moleculor de solvent, atenție, a apei.
Știm că soluția are parte, substanță dizolvată, solvitul și solventul în care se dizolvă primul component. Gândim la fel în gradient, dar numai că pot să-i spun gradient de apă, de unde este multă apă la unde este puțină apă. Multă apă înseamnă o soluție diluată, adică avem o presiune osmotică mică, spre o soluție concentrată, apă puțină, soluție concentrată. Soluția care are o concentrație... mai mare cu apa, deci mai putina, are o presiune osmotica mai mare.
Deci, daca ma refer, repet, la apa, apa va circula pasiv de unde? De unde e multa apa, la unde e putina apa. Mai ca multa apa, apa este solventa, inseamna solutie diluata si unde este putina apa, solutie concentrata.
Presiunea osmotica, trebuie sa stiti ca este data de cu cate mai multe particule, care, indiferent de forma lor, de mărimea lor, important este numărul. Deci, multe particule care se află aici în soluție, ele exercită... Pe suprafața interna membranei celulare o presiune numită presiune osmotică. Deci multă apă, soluție diluată, înseamnă ca mai puține particule, presiune osmotică mică.
Multe particule, soluție concentrată, apă mai puțină la unitatea de volum, vorbesc de presiune osmotică mare. Exemplul de osmoză este reabsorție apei la nivelul tubilor renale. Apa este recuperată din urina primară. și va trece din tubul neflonului în capilarele sanguine.
Dacă ne... ca să vizualizăm mai mult acest, mai bine acest fenomen de osmoză, să spunem că avem o hematie care este plasată într-un mediu hiperton, adică cu o presiune osmotică mare, așa cum este o soluție concentrată de clorodesodium mai mare de 9 grame la 1000 la litru. Serul fiziologic care este izoton cu plasma are o concentrație de 9 grame la litru.
Deci dacă o să am o concentrație mai mare, de atât vorbesc de o soluție hipertonă cu presiune osmotică mai mare decât cea din hematie. Deci în hematie presiune osmotică mai mică, deci o soluție cu mai multă apă, mai diluată și atunci... apa iese de la presiune osmotică mică la presiune osmotică mare, de la diluat la concentrat și atunci hematia noastră devine tot mai mititică, mai zbârcită până când ea este distrusă dacă iau celulă oarecare concentrația citoplasmă este cam de 1% sare și dacă o pun într-o concentrație mai mare să spunem de 5% se întâmplă același fenomen.
Invers, dacă iau hematie o globulă roșie și o așez într-un mediu hipoton, adică cu o presiune osmotică mai mică față de aceea din hematie, într-o soluție diluată de clorură de sodiu. Acum apa ce va face? Va ieși din hematie, în hematie este mai multă apă, va ieși și atunci apa va intra pentru că avem o presiune osmotică mică. în afara hematiei, deci mai multă apă în afara hematiei, apa intră, intră, intră, hematia se va tot dilata, se va tot umfla, până când la un moment dat ea nu se mai poate destinde, nu se mai poate umfla și se sparge, iese hemoglobina și apare fenomenul de hemoliză, liză, distrugerea hematilor în plasarea hematii. într-un mediu hipoton cu o soluție diluată cu mai multă apă care pătrunde în hematie.
Dacă luăm pe o celulă oarecare, putem să o așezăm într-o concentrație de 0,3% față de 1% câte s-a reagit o plasmă, ajungem la aceeași situație. În soluția izotonă, evident, având egalitatea de presiuni osmotice, osmoza nu are loc, așa cum am văzut. cum avem hematiile în ser fiziologic. Un alt tip de transport este transportul activ, așa cum îi spune numele, se consumă energie, energie magazinată în molecula de ATP și are loc acest consum pentru că se realizează în sens opus gradientului de concentrație, adică de la concentrație mică la concentrație mare.
Intervin proteine transportoare care iarăși au un efect limitant, la fel ca la difuzia facilitată. Ne imaginăm în mulețul nostru că împinge un bulovan uriaș la deal, deci depune efort, consumă energie. Dacă avem un neuron, o celulă nervoasă, noi știm că în afara celulei avem concentrație mare de sodiu. În interiorul citoplasmei avem concentrație mică de sodiu în mod activ, cu ajutorul unei proteine transportate, unei pompe sodiu-potasiu, este scos sodiu în sens opus gradientului, de la concentrație mică la mare. Potasiu are un comportament opus, de asemenea în sens opus gradientului potasiu intră, sodiu iese, potasiu intră, în sens opus gradientului se consumă energie.
E o cale prin care se asigură. polaritatea electrică a membranei neuronale. Un ultim tip de transport este transportul cu vezicule și avem două situații, exocitoză, exo, în afară, exit. În acest caz, substanțele sunt îmagazinate într-un...
o veziculă, să spunem o veziculă a aparatului Golgi, care circulă prin citoplasmă și la un moment dat ea vine aici aproape de membrana plasmatică, fuzionează cu aceasta și conținutul este eliminat în afară de pil de liberare a neurotransmițătorilor în spațiul sinaptic. Acetylcolina sau adrenalina vor fi liberate aceste substanțe în spațiul sinaptic. ajungând la neuronul pozitiv pe care îl depolarizează.
Endocitoza, în acest caz, substanța pătrunde în celulă și avem după consistența, avem phagocitoza, când vorbim de particule solide, cum ar fi o bacterie care este captată cu așor oxeodopodrol de un leucocid, o globulă albă și cu așor nevezicule intră în în citoplasma aici va fuziona cu lizozomul care o va dezintegra, o va distruge. Dacă intră particule lichide, vorbesc de pinocitoză, fagocitoză, celula mănâncă, pinocitoză, celula bea, pinein înseamnă picătură, fagien înseamnă a mânca. Deci trei tipuri de transport, pasiv, fără consum de energie, difuzie, difuzie facilitată, osmoză, transportul activ, în sens opus gradientului de concentrație cu consum de energie și transportul vezicular exocitoză când substanța este eliminată din celulă endocitoză când substanța intră. Dacă intră solid se numește fagocitoză, intră lichid pinocitoză.
Aceasta a fost lecția despre mișcările moleculare. Speranța că v-a fost de ajutor, vă o rezozi frumoasă în continuare. Numai bine!