Structura și Fiziologia Celulei

Muzica Salut și bine v-am regăsit la o nouă lecție de biologie. Astăzi vom începe capitolul 3, deci vom începe efectiv partea de celulă și fiziologie celulară, iar bineînțeles vom începe cu structura unei celule. Iar în lecția de astăzi vom discu... Vom face o mică clasificare a celulelor, iar apoi vom începe să discutăm despre membrana celulară, deci structura și transportul transmembranal, deci structura și fiziologia membranei celulare. face iarăși partea de nucleu, urmând să continuăm în lecția viitoare cu citoplasma. Deci să nu mai pierdem timpul, pentru că e o lecție un pic mai lungă, să începem. Deci, ca și toate organismele vii care există în universul acesta, corpul uman este alcătuit din celule. Am văzut în primul capitol că, efectiv, celula este unitatea de structură și funcție a organismelor vii, deci inclusiv a organismului uman. Acest concept de organisme vii alcătuită din celule, din celule, se mai numește și teorie celulară. Este, practic, un principiu de bază al biologiei. Deci, putem spune că biologia corpului uman se învârte în jurul biologiei celulare. Ei bine, în ceea ce privește tipurile de celule, avem două mari tipuri de celule în acest univers, și anume, avem celule prokariote și celule eukariote. Și anume, deci, cum am spus, primul tip sunt prokariotele. Iar cel de-al doilea tip sunt eucariotele. Foarte simplu, prokariotele cuprind efectiv toate bacteriile, deci toate bacteriile sunt efectiv celule prokariote. În schimb, plantele, animalele și omul sunt celule eucariote. Diferența este efectiv în structură. Structura celulei. Celulele prokaryote sunt mult, mult mai simple, să zicem așa, decât celulele eukaryote. Structura lor este mult mai simplă, structura unei celule prokaryote, decât a unei celule eukaryote. Și mi se spune în carte că celulele... Prokaryote sunt lipsite de nucleu spre deosebire de celulele eukaryote. Ei bine, în celulele eukaryote, cum v-am mai spus și în primele lecții, avem un nucleu. În acest nucleu vom găsi ADN-ul unei celule. Deci, celulele eukaryote au ADN-ul lor frumos băgat în nucleu, deci este foarte bine protejat. Vom vedea în această lecție și care este structura unui nucleu. Dar ca să înțelegeți, ADN-ul în celulele eukaryote se află... efectiv în nucleu, iar structura nucleului este de așa manieră încât să protejeze ADN-ul. Deci vom spune că celulele eucariote au un nucleu foarte bine delimitat. În schimb, celulele prokariote nu au acest nucleu. ADN-ul unei celule prokariote efectiv este un pic în contact cu citoplasma, ca să spunem așa. Nici nu vom putea spune că o celulă prokariotă are un nucleu, vom spune că ea are un ADN cromozomial, să spunem așa, un N. cromozom al celulei prokaryote. Deci, ca să reținem, celula eukaryotă are nucleu, în schimb, celula prokaryotă nu are nucleu. Este o altă structură care se ține acolo loc de nucleu, dar nu este un nucleu propriu zis. Celulele prokaryote nu au componente celulare interne numite organite, spre deosebire de celulele eukaryote. Vom vedea când ajungem la partea de citoplasmă că, efectiv, în citoplasma unei celule eukaryote găsim foarte multe organite celulare pe care le putem... compara, să zic așa, ca și funcții cu unele organe pe care le găsim în corpul uman. Deci reținem, celula eucariotă are mai multe organite în citoplasmă, de aceea și spuneam că structura unei celule eucariote este mult mai complexă decât a unei celule prokariote. Celulele prokaryote nu se divid prin procesul de mitoză, însă celulele eukaryote da. Deci și celula prokaryotă se înmulțește, dar și celula eukaryotă se înmulțește, doar că felul lor de a se înmulți este diferit. Înmulțirea la celulele eukaryote, deci diviziunea unei celule eukaryote se va numi mitoză, în schimb celulele prokaryote au un alt tip de diviziune, dar care nu este mitoza, deci nu se aseamănă. Iarăși, prokaryotele includ bacterii, iar dintre celulele eucariote fac parte plante, animale și oameni. Exact ce v-am spus, prokaryote egal bacterii. În schimb, aici la eucariote avem tot ceea ce rămâne. Deci avem plante, animale și om. Ni se spune apoi că toate celulele, inclusiv cele umane, au două componente de bază și anume citoplasma și membrana plasmatică, numită și membrana celulară. Foarte mare atenție la această frază. De ce? Pentru că atunci când ni se spune toate celulele, vom include în această categorie de toate celulele, celulele prokaryote și eukaryote. Deci ambele tipuri de celule, și eukaryote și prokaryote, vor avea... o membrană celulară și o citoplasmă ca și componente de bază. Doar că în momentul în care vom spune care sunt componentele de bază ale unei celule eucariote, vom mai adăuga aici și nucleu. Deci, pe imaginea pe care am desenat-o aici, vom avea efectiv componentele de bază a unei celule eucariote. Voi scrie aici eucariote. Și atunci, ca și componente de bază a ... Le unei celule eucariote vom avea membrana. Aici cu albastru efectiv am reprezentat citoplasma, dar ca să înțelegeți, citoplasma este efectiv tot ceea ce găsim în interiorul celulei. Deci între membrana celulară și nucleul desenat aici cu roz vom avea citoplasmă. Iar aici cu roz, cum v-am spus, este nucleul. Aceste trei componente sunt componentele de bază ale unei celule eucariote. Dar, dacă în întrebările voastre la examen veți avea ca și întrebare, care sunt componentele de bază ale tuturor celulele? evident acolo veți răspunde numai membrană și citoplasmă. De ce? Pentru că în această frază sunt incluse și celulele prokaryote. Și am văzut un pic mai înainte că celulele prokaryote nu au nucleu. Tocmai de aceea nu putem include nucleul în categoria elementelor de bază ale unei celule. Deci când vi se spune toate celulele, care sunt componentele de bază ale unei celule, fără să vi se spună dacă e prokaryotă și eucariotă, veți lua numai membrană și citoplasmă. Dacă vi se spune care sunt componentele de bază ale unei celule eucariote, veți mai adăuga și nucleul în această categorie pentru că efectivă... Nucleul este unul din componentele de bază ale unei celule eucariote. Deci, cum am spus, la exteriorul unei celule avem membrana, cea care va da și forma celulei, iar apoi în interior vom avea nucleul. Ei bine, între nucleul și membrană, ceea ce vom găsi efectiv va fi citoplasma. Ni se spune apoi că citoplasma este o substanță cu consistența unui gel și este ceva fundamental pentru celulă. Deci, ca să înțelegeți, consistența citoplasmei este cea de gel. Deci, din această frază putem deja deduce că citoplasma va avea apă. De ce? Pentru că efectiv nu putem avea un gel care nu este un... un pic lichid, dar este vâscos, deci evident va conține apă. De aceea am și desenat un pic cu albastru. Ca să înțelegeți, în citoplasma unei celule vom găsi obligatoriu apă. Mi se spune apoi că această citoplasmă conține cel mai mare component celular și anume nucleul. Membrana plasmatică este membrana exterioară ce separă celula de mediul extern. Deci ca și rol de bază. Membrana dă forma celulei și o separă de tot ceea ce o inconjoara, nucleul va fi practic creierul celulei pentru ca el va contine ADN-ul, iar citoplasma va fi locul unde se vor intampla toate reactiile chimice si metabolice dintr-o celula. Bun, si acum haideti sa luam pe rand fiecare celul. care e component mare al celulei și anume vom începe evident cu membrana plasmatică, pentru că este cea care e la exteriorul celulei și îi va da formă. Membrana plasmatică se mai numește și membrană celulară și ea, evident, va delimita celula. Deci forma unei celule este dată și de această membrană. Structura unei membrane celulare este... Este destul de simplu așa să zic la bază. Este format efectiv din fosfolipide și proteine. Deci din lipide și din proteine și am desenat aici structura ei de bază. Trebuie să țineți minte că membrana se mai numește și mozaic fluid. Deci structura unei membrane este modelul mozaicului fluid. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că, e bine, componenta... se zic așa, cea mai numeroasă în membrana celulară, va fi formată din aceste fosfolipide. Fosfolipidele, la bază, ele sunt lipide. Ei bine, aceste fosfolipide vor forma două straturi, iar între aceste fosfolipide vom găsi efectiv proteine. Proteinele dau senzația că ele plutesc în această membrană, da? Și atunci, din această cauză a și venit acest nume de mozaic fluid. Din cauza faptului că proteinele dau senzația de... Deplutire, dau senzația că înnoată în această membrană formată din fosfolipide. E bine, și atunci haideți să luăm fiecare... Fiecare component. Cum am spus, componentul cel mai numeros, să-i spunem așa, este fosfolipidul. Structura unui fosfolipid este destul de simpluță. Va fi format dintr-o grupare fosfată, deci dintr-un fosfor și 2 acizi grași. Acesta este un fosfolipid. Deci aici vom avea fosfor, acest cap rotund, să spunem așa, iar cele două codițe aici, aceștia doi, vor fi 2 acizi grași. Deci un cap, fosforul și doi acizi grași. Acesta este un fosfolipid. Deci ce trebuie să cunoaștem despre acest fosfolipid? Exact așa cum îi spune și numele, face parte din categoria lipidelor. De aceea vă și spuneam că lipidele sunt foarte importante pentru că intră în structura celulelor. Deci acest fosfolipid este format dintr-un fosfor și doi acizi grași. Deci fosfolipidul nostru, având această structură, are un capăt. care iubește apa, îl vom numi capătul hidrofil, pentru că efectiv, așa cum spune și... cuvântul hidrofil iubește apa, poate să stea în contact cu apa. Și va mai avea un capăt care este hidrofob, adică urăște apa, da? Și atunci acest capăt nu trebuie să intre în contact cu apa. Ceea ce trebuie voi să înțelegeți. Dacă e să luăm pe acest desen cu membrana celulară, e bine, cum am spus, membrana celulară practic va separa celula de tot ceea ce este în jurul ei. Să presupunem că acesta ar fi exteriorul celulei, iar aici vom avea interiorul celulei. La interior... Evident, v-am spus, vom găsi citoplasma. Citoplasma, am spus că este vâscoasă. Deci, în citoplasme, evident, vom găsi apă. Deci, în interiorul celulei, citoplasma conține apă. Deci, evident, membrana celulară către partea din interior va intra în contact cu apa. În schimb, la exterior, la fel. La exterior. Vom avea tot așa molecule de apă care există efectiv la exteriorul membranei, pentru că există tot felul de alte molecule care se dizolvă în apă și care se deplasează, deci și la exteriorul celulei vom avea un mediu care va... Deci după cum puteți observa și la interiorul și la exteriorul celulei efectiv va exista apă. Deci membrana celulară va intra în contact cu apa și la interior și la exterior. Fiind această... situație, cum v-am spus, fosfolipidul nostru are un capăt care iubește apa și un capăt care urăște apa. Capătul care iubește apa va fi efectiv acest fosfor. Deci acest capăt va fi capătul hidrofil. Pentru că iubește apa poate intra în contact cu apa. În schimb, cei doi acizi grași vor forma capătul hidrofob. Pentru că ei urăsc apa și deci nu vor să intre în contact. Având această situație de un fosfolipid care are un capăt hidrofit și un capăt hidrofob, iar noi știm că și la exteriorul și la interiorul celulei vom găsi apă, din această cauză, membrana celulară efectiv este formată din două... straturi de fosfolipide dispuse în așa manieră încât capătul hidrofil să fie către partea cu apă, iar capătul hidrofob să fie către interior. Deci după cum puteți observa pe această imagine, întotdeauna în contact cu apa vom vom avea fosforul, deci această căpuleță rotundă aici, fosforul care este capătul hidrofil, exact cum v-am spus. Deci aici avem fosforul, capătul hidrofil, care este în contact cu partea exterioară a celulei, iar aici vom avea tot fosforul, deci tot capătul hidrofil, dar care va intra în contact cu partea din interior a celulei, deci cu citoplasma. În schimb, după cum vedeți, acizii grași, fiind hidrofobi de ciură scapa, se vor dispune către... interior, da? Deci avem aici primii doi din stratul superior, din stratul extern și ceilalți doi din stratul intern. Și aceasta este structura bistratificată, că așa se și numește. Membrana celulară are o structură bistratificată din cauza acestor fosfolipide care se dispun în așa fel încât efectiv un anumit capăt să nu intre în contact cu apa. Iarăși, ce mai trebuie să țineți minte? capătul hidrofil este și capătul polarizat. Deci cel care va intra în contact cu apa, în timp ce capătul hidrofob este nepolarizat. Și se va feri de apă pentru că se va dispune la interior. Deci, ni se spune apoi în carte că această proprietate a membranei plasmatice de a avea acest strat bifosfolipidic, deci cu un capăt hidrofil și un capăt hidrofob al unui fosfolipid, Deci această proprietate îi permite membranei să-și mărească suprafața atunci când veziculele aparatului Golgi fuzionează cu ea. Vom vedea când ajungem la partea de citoplasmă, aparatul Golgi este efectiv un organit pe care îl găsim în celulă și care poate forma diferite vezicule. În aceste vezicule vom găsi diferite molecule. Treaba este că acele vezicule pot să vină să fuzioneze cu membrana plasmatică, iar ceea ce este în vezicul poate fi efectiv eliberat la exteriorul celulei. Vom vedea când ajungem acolo cum se întâmplă acest lucru. Dar rețineți că, practic, această structură a membranei celulare îi permite și acest lucru, să fuzioneze, să-și mărească suprafața când fuzionează cu vezicule ale aparatului Golgi. Trecem mai departe și ajungem la proteine. E bine. Proteinele în membrana celulară pot să se dispună în trei feluri, și anume, putem avea proteine aici care traversează efectiv toată membrana celulară, adică vor avea un capăt care e în contact cu exteriorul celulei și un capăt care este în contact cu citoplasma. Vom numi această proteină transmembranară, pentru că ea traversează toată membrana, deci proteine transmembranare. Care e rolul unei astfel de proteine? Efectiv, ea poate să fie un canal în membrană. Prin acest canal, diferite molecule vor putea traversa membrana celulelor. Și anume, cum se întâmplă acest lucru? Imaginați-vă că aici, efectiv, în mijlocul proteinei vom avea un canal. Prin acest canal, diferite molecule pot să intre în celulă sau alte molecule care sunt în celulă, prin acest canal, pot... să iasă din celulă. Deci, rețineți că rolul acestor proteine transmembranare este de a fi un canal pentru diferitele molecule care vor să traverseze membrana celulară. Așa cum am spus, aceste proteine pot să joace rol de canale, dar în același timp pot să participe și altfel la transportul transmembranar. Vom vedea că există un transport activ, care se realizează cu ajutorul proteinelor, prin care diferite molecule, la fel, vor putea traversa membrana celulare, doar că este un pic diferit felul cum acest lucru se întâmplă. Deci, reținem, în general, proteinele transmembranare au rol în transportul moleculilor din exterior în celulă sau din celulă către exterior. Alte tipuri de proteine mai sunt aceste proteine periferice pe care le putem găsi în membrană, și anume, sunt proteine care traversează numai un singur strat al membranei. Putem avea proteine periferice de aici, care sunt numai în stratul extern al membranei, deci vor fi în contact cu partea din exterior al celulei, sau proteine periferice care sunt aici, către interiorul celulei, deci vor fi în contact cu citoplasma. Deci, aceasta este practic structura de bază a membranei celulare, formată în principiu din fosfolipide și proteine. Doar că, în afară de aceste fosfolipide și proteine, care, așa cum am spus, sunt principalele componente ale membranei, importante. Vom mai găsi și alte molecule, și anume, în structura membranei practic asociat cu membrana celulară, putem avea glucide. Glucidele acestea le vom avea în principiu pe partea din exterior a celului. Rolul acestor glucide va fi de receptor. Ei bine, glucidele noastre care sunt pe exterior se pot atașa fie aici de fosfolipide, dată și vom desena glucidele în felul acesta, fie de fosfolipide. Iar în cazul acesta, Vom numi acest glucid un glicolipid. De ce? Pentru că este atașat de un lipid. V-am spus că fosfolipidul este un lipid la bază. Deci un glucid atașat de un fosfolipid se va numi un glicolipid. În același timp, tot glucidele se vom mai pot atașa aici de proteine. În această situație vom numi aceste glucide glicoproteine, pentru că evident se vor atașa la proteine. Deci acestea sunt glicoproteine, iar aici vom avea glicolipide. Exact cum am spus, rolul acestor glicolipide și glicoproteine va fi de receptor celular. Aceste glicolipide sau glicoproteine pot să detecteze ce anume este în jurul celulei, dar dacă sunt alte celule, alte molecule. etc. Deci, reținem, rolul lor este de receptor. Alte molecule pe care le mai găsim în structura membranei celulare sunt moleculele de colesterol. Deci, mai putem avea aici în structura membranei, voi face așa, molecule de colesterol. Colesterolul este și el un alt lipid. E bine, care-i rolul colesterolului? V-am spus că... Membrana celulară este un mozaic fluid, deci cum îi spune și numele este un pic fluid. Ei bine, rolul colesterolului este de a stabiliza un pic membrana, de a-i da un pic mai multă rezistență, de a o face mai puțin lichidă. Vom scrie aici colesterol. Reținem, principalele componente sunt fosfolipidele și proteinele. Fosfolipidele dau o componentă fluidă membranei. Proteinele au rol fie în transportul transmembranal, fie, așa cum ne spune și în carte, aceste proteine periferice pot să acționeze ca și enzime sau au rol în remoderarea celulară în timpul diviziunii și contracțiilor celulare. Deci acestea periferice. Avem apoi... glicolipide și glicoproteine cu rol de receptor, deci pe partea externă a membranei, și vom mai avea molecule de colesterol care au rolul de a stabiliza membrana și de a o face mai puțin fluidă. Deci aceasta este membrana celulară care este bistratificată cu două straturi de fosfolipide și o mai numim modelul mozaicului fluid. Și trecem la mișcările moleculare și anume... fiziologia membranei celular, deci care-i rolul ei și ce face. E bine, membrana plasmatică este semipermeabilă. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că unele molecule vor putea trece prin, vor putea traversa membrana celulară, în timp ce altele nu. Asta înseamnă semipermeabil. Permeabil pentru unele molecule, dar nu și pentru celelalte. Moleculele mici, precum oxigenul, dioxidul de carbon și apa și lipidele, pot aluneca printre moleculele fosfolipidice. Deci, cum spune aici... Dioxide carbon, apă, oxigen și lipide pot trece foarte simplu printre fosfolipidele din membrana celulară, în timp ce moleculele mult mai mari, cum ar fi, spre exemplu, să luăm glucoza, nu pot traversa cu ușurință această membrană. Pentru ca citoplasma să comunice cu mediul extern, substanțele trebuie să treacă prin membrana plasmatică și anume vor fi câteva modalități. Ce trebuie să înțelegeți voi? O celulă, ea nu este izolată în organismul uman. Ea face schimb de substanțe cu alte celule, comunică, să spunem așa, cu alte celule. Ei bine, pentru a se realiza acest lucru, e nevoie ca moleculele efectiv să treacă prin membrana plasmatică, pentru că, așa cum am spus, celula o putem... Compara cu organismul uman, da? Deci are funcții, are nevoie să respire, are nevoie să mănânce, are nevoie să bea apă și are nevoie să elimine substanțele pe care nu le folosește. Pentru a realiza toate aceste funcții, e bine, membrana celulară trebuie să permite accesul unor molecule, da? Vom vedea, membrana plasmatică poate să lase unele molecule să treacă așa foarte ușor prin ea, de aceea este și semiprimeabilă, în timp ce alte molecule vor avea nevoie de anumit... De anumite mecanisme pentru a putea trece prin această membrană. Ei bine, traversarea moleculelor prin membrană vom numi acest lucru transport. Deci unul din rolurile membrane este transportul unor molecule. Transportul acesta îl putem împărți în mai multe categorii și anume putem clasifica transportul transmembranar după consumul de energie. De ce? Pentru că anumite molecule vor trece prin membranul. Așa, foarte simplu, fără să fie nevoie ca celula să consume energie pentru acest lucru. În schimb, alte molecule vor avea nevoie de energie. Celula va trebui să consume energie pentru a putea să le introducă în interiorul ei sau pentru a le putea elimina. Deci, după consumul de energie, avem două tipuri de transport, și anume transportul pasiv și transportul activ. Exact așa cum spune și numele, când vorbim de un transport pasiv, nu se consumă energie, da, deci e un minus aici, în schimb ce, în timp ce, atunci când vorbim de un transport activ, se va consuma energie. Ei bine, în transportul pasiv vom introduce osmoza, difuziunea. Transportul pasiv la difuziune, vom avea difuziunea simplă, dar și difuziunea facilitată este tot un tip de transport pasiv. De ce reținem? Transportul pasiv se realizează fără consumul de energie. Celula nu are nevoie de energie pentru a putea introduce. produce anumite molecule în interiorul lui sau pentru a le elimina. Și din acest transport pasiv vom avea osmoza, difuziunea, deci difuziunea simplă și difuziunea facilitată. În schimb, în ceea ce privește transportul activ, pentru acest transport activ vom avea nevoie de energie. Celula trebuie să consume energie pentru a transporta o moleculă. Și vom avea acel transport activ simplu, dar tot aici la transportul activ, deci cu consum de energie, va mai intra un tip de transport un pic mai particular și anume... Endo și exocitoza. Deci endo și exo, practic așa, exocitoza. Dar sunt tot niște transporturi cu consum de energie. Deci, acesta este clasificarea în funcție de consumul de energie, în transport pasiv și în transport activ. Apoi, mai avem o a doua clasificare în funcție de utilizarea proteinelor, și anume, anumite tipuri de transport nu au nevoie de proteine, în timp ce altele au nevoie. Deci, sunt molecule care traversează prin membrana, așa, foarte simplu. Deci, trec de aici. până aici, printre fosfolipide, în timp ce alte molecule au nevoie de proteine. Deci, proteinele trebuie să le ajute să treacă. Deci, în funcție de utilizarea proteinelor, va fi, practic, fără proteine și cu proteine. Ei bine, la fără proteine, cine va intra? Va intra osmoza. Și difuziunea simplă de data aceasta. Deci aici avem punct și virgulă, practic. Difuziunea simplă. Voi pune aici S. Deci reținem foarte bine. Am spus, difuziunea, există două tipuri de difuziune. Simplă și facilitată. În ceea ce privește consumul de energie, și difuziunea simplă, și difuziunea facilitată, nu au nevoie de energie, da? Deci fac parte din categoria de transport pasiv. În schimb, în ceea ce privește nevoia de proteine, difuziunea simplă nu are nevoie de proteine, deci moleculele nu au nevoie de proteine pentru a trece, traversa membrana celulară prin difuziune simplă. În schimb, moleculele care trec membrana celulară prin difuziune facilitată au nevoie de ajutorul proteinelor. Deci aici, la transport cum... proteine, vom pune difuziunea facilitată. Și cel de-al doilea tip de transport care utilizează proteinele este transportul activ. Deci tot ceea ce înseamnă transport activ. Așa, ca și regulă de bază, când auziți un transport care utilizează proteine, din start trebuie să vă gândiți că este vorba de un transport cu consum de energie. De ce? Pentru că în momentul în care o proteină este implicată în transportul unei substanțe prin membrană, plană celulară, automat se va consuma energie, cu excepția acestei difuziuni facilitate. Deci, mare atenție când se vorbește de difuziunea facilitată, ea este un pic mai particulară. Ea utilizează proteine, dar nu consumă energie pentru acest tip de transport. Este singura excepție de la regulă. În rest, întotdeauna când auziți proteine implicate în transportul unei substanțe, automat gândiți-vă, e vorba de un transport care are nevoie de energie. Deci, celula consumă energie. Bun, deci acestea sunt tipurile de transport și acum le vom lua efectiv pe fiecare să discutăm despre ele. Și începem cu partea de difuziune, este cel mai simplu tip de transport. Deci, difuziunea reprezintă mișcarea moleculelor dintr-o zonă cu o concentrație mare într-una cu concentrație mică, diferența numindu-se gradient de concentrație. Această mișcare apare deoarece moleculele se află într-o continuă coliziune, una cu o concentrație mică, cealaltă și timp să se deplaseze din zonele unde sunt foarte concentrate înspre zonele în care concentrația este mai scăzută conform acestui gradient de concentrație. Și avem, ca exemplu, în plămân, oxigen, genul trece prin difuziune din alveole pulmonare în globulele O și D, deci în hematizi. Deci, haideți să revenim la ceea ce discutam mai devreme, și anume faptul că avem aici desenată membrană celulară, da, fosfiolipide, proteine și avem aici partea exterioră a celulei, a membranei, da, exteriorul care, așa cum am spus, va conține apă. Și avem iarăși partea interioară, deci aici ar fi practic citoplasma, care și ea iarăși conține apă. Ce trebuie să știți? Trebuie să știți că în organismul uman avem solvent și solvit. Adică, cine este solventul? În organismul uman, solventul este de obicei apa, care egal apă. În schimb, solvitul... Este reprezentat de toate moleculele care sunt dizolvate în apă și aici pot fi efectiv orice, deci poate să fie glucoza, poate să fie sarea, pot să fie ionii. Deci în organismul mă țineți minte, solventul este apă. În timp ce solvitul va fi o moleculă dizolvată în apă. De ce trebuie să știți acest lucru? Pentru că, așa cum am mai discutat, corpul uman conține aproximativ 70% apă, da? Deci enorm de mult. Toate reacțiile chimice, toate reacțiile metabolice au loc în apă, da? Deci de aceea și murim în momentul în care noi ne deshidratăm. Pentru că în momentul în care corpul se deshidratează, deci a pierdut foarte multă apă, toate aceste reacții metabolice nu mai pot avea loc, pentru că mediul respectiv nu mai este lichid. Reacțiile... Reacțiile acestea se realizează într-un mediu lichid. Deci de aceea vă spun, tot ce este dizolvat în apă se numește solvit și practic toate reacțiile chimice și metabolice în corpul nostru au loc în apă. Ei bine! Așa cum spuneam mai devreme, pe cele două fețe ale membranei vom avea niște soluții. Deci aceste soluții vor conține apă, vom avea mediul lichid și de o parte și de cealaltă. Ei bine, în aceste medii lichide, deoarece în aceste soluții, evident, vom avea diferite molecule care sunt dizolvate. Vom avea sare, vom avea glucoză, vom avea ion, etc. Ceea ce trebuie să știți iarăși, membrana fiind ea semipermeabil, deci va permite trecerea unor molecule, moleculele în corpul uman și ele sunt într-o continuă mișcare și tind întotdeauna să fie în echilibru. Deci dacă în celulă vom avea foarte multă sare și în afara ei foarte puțină, molecule din sare din interiorul celulei vor vrea să iasă în exterior pentru a echilibra concentrația de cele două părți ale membranei. De aceea aveți dat în carte un exemplu acolo cu introducerea unei celule într-o soluție cu sare cu o concentrație de 5%. Vom lua și noi exact același exemplu. Haideți să luăm pentru difuziune, tot așa, să luăm efectiv exemplul cu sarea. Să presupunem că avem aici exteriorul celulei care va conține foarte multe molecule de sare. Deci acestea sunt, să spunem, moleculele de sare. În timp ce aici în interior vor fi foarte puține. Așa cum spune și în carte, moleculele noastre în organism sunt într-o continuă mișcare, coliziune, și tind să își egalizeze concentrațiile. Vrana noastră, ea acționează ca un filtru pentru că este semipermeabilă. Dacă este să vorbim de difuziune, ei bine, cum se realizează acesta? Difuziunea se realizează în funcție de gradientul de concentrație. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că de acolo de unde avem foarte multe molecule, ele vor vrea să treacă acolo unde sunt foarte puțini. Și acest lucru se va întâmpla foarte simplu, o moleculă. din locul unde sunt multe, va trece către compartimentul unde sunt mai puține, așa foarte simplu, printre fosfolipidele membranei. Acest lucru se va numi difuziune. Deci difuziunea reținem. Este un transport pasiv, fără consum de energie și care se realizează conform gradienului de concentrație. Și anume, o moleculă va trece din partea unde cantitatea concentrației... Concentrația ei este mai mare către partea unde cantitatea sau concentrația ei este mai mică. O altă noțiune pe care trebuie să o înțelegeți este noțiunea de soluție hipertonică, hipotonică și izotonică. Acest termen îl folosim când comparăm două soluții. Vom lua și aici în cazul nostru cele două soluții care se află pe cele două părți ale membranei, aici pe exterior. soluția, apa cu molecule dizolvate și aici la fel citoplasmă care, așa cum am spus, conține apă și molecule dizolvate în apă. Deci sunt două soluții, sunt două medilichine. Ce înseamnă o soluție hipertonică? Înseamnă o soluție care are o concentrație mai mare. de molecule față de altă soluție. Dacă luăm aici exemplul pe care l-am dat cu sarea și cu apă, o soluție hipertonică va fi soluția în care concentrația moleculelor de sare va fi mai mare decât în cealaltă soluție. În cazul nostru, soluția hipertonică va fi la exteriorul celulei, pentru că, așa cum am spus, aici avem mai multe molecule de sare decât în interiorul celulei. Deci, soluția cu o concentrație mai mare față de cealaltă va fi o soluție hipertonică. În cazul nostru, când vorbim de celula umană, întotdeauna... Folosim termenul de soluție hipertonică când concentrația moleculei respective va fi mai mare decât concentrația moleculei respective în interiorul celului. Deci când spunem că am introdus celula, cum se spune și în carte, într-o soluție hipertonică de sare, asta înseamnă că acea soluție în care am introdus celula are o cantitate mult mai mare de sare față de cantitatea de sare care există în celulă. Ce asta înseamnă hipertonic în fiziologia umană? Înseamnă că... Deci, soluția în care introducem celula sau pe care o folosim, soluția pe care o folosim, are o concentrație mult mai mare a moleculei față de concentrația moleculei în celula umană. Deci, în cazul nostru, soluția hipertonică va fi aceasta, de la exteriorul celului. Vom scrie aici soluție hipertonică, pentru că are o concentrație mult mai mare. Dacă ar fi fost să inversăm exemplul, să avem aici la exterior mai puține molecule de sare decât avem în interiorul celulei, am fi avut în cazul acesta o soluție hipotonică. De ce? Pentru că va conține mult mai puține molecule de sare decât conține interiorul celulei. Deci o soluție hipotonică. Deci, cum am spus, soluția hipotonică are o concentrație scăzută, în timp ce soluția hipertonică va avea o concentrație crescută. Deci, concentrație raportată la concentrația pe care o găsim în celulă. Și celălalt treilea termen va fi soluția izotonică, și anume, va fi o soluție care are o concentrație a moleculelor egală cu concentrația moleculilor găsite în celulă. Deci, dacă luăm exemplul nostru, dacă am fi avut a... În exteriorul celului, aceeași concentrație a moleculelor de sare pe care am fi avut-o în interiorul celului, am fi spus că soluția de aici de la exterior ar fi fost o soluție izotonică, pentru că vom găsi aceeași concentrație de sare. Deci reținem cei trei termeni, soluție hipertonică, hipotonică și izotonică. Întotdeauna folosim acești termeni când comparăm cu ceea ce este în interiorul celului sau ceea ce este în organism. Deci, soluția hipertonică este soluția care are o concentrație mai mare față de concentrația pe care o vom găsi în interiorul celulei. În exemplu nostru cu sarea, vom avea o soluție cu mai multe molecule de sare în exterior celulei față de molecule de sare din interior. O soluție hipotonică este atunci când concentrația moleculelor de sare aici în exterior va fi mult mai mică decât concentrația moleculelor de sare în interior. Iar o soluție izotonică va fi atunci când concentrația moleculelor de sare în exteriorul celulei va fi egală cu concentrația moleculelor de sare în interiorul celulei. În cazul nostru al difuziunii, putem spune că difuziunea este... Transportul moleculelor dintr-o soluție hipertonică către o soluție hipotonică, deci de la o concentrație mare la o concentrație mică conform gradientului de concentrație. Aceasta este difuziunea, trecerea foarte simplă a moleculelor printre straturile de fosfolipide de la concentrație mare la concentrație mică, deci de la o soluție hipertonică către o soluție hipotonică. Un alt tip de transport este osmoza. Ei bine, osmoza aceasta trebuie să fiți atenți pentru că pot aparea diferite capcane. Și voi scrie aici osmoza. De ce? Osmoza, la bază, reprezintă efectiv difuziunea apei, da? Deci nu este cu nimic diferit față de difuziune. Doar că termenii vor fi un pic, să zicem așa, ei sunt logici și doar că trebuie să-i înțelegeți. Deci, cum v-am spus, osmoza reprezintă difuziunea apei. Deci nu va mai trece de data asta molecula de sare, va trece molecula de apă dintr-o parte în alta. Și cum se va realiza acest lucru? Evident, ca și la difuziune, apa în osmoză va trece de la o cantitate. mare către cantitatea unde este mai mică. Doar că ce se întâmplă de data aceasta? În momentul în care avem o soluție hipertonică, deci o soluție care are foarte multe molecule de sare, într-o soluție hipertonică cu mai multe molecule de sare, cantitatea de apă va fi mai mică. În schimb, într-o soluție hipotonică cu mai puține molecule de sare, cantitatea de apă va fi mai mare. Deci, în acest caz, unde vom mai avea mai multă apă? Într-o soluție hipertonică? sau într-o soluție hipotonică. Evident, într-o soluție hipotonică, unde avem mai multă apă, dar mai puține molecule dizolvate în apă. Ce se va întâmpla în acest caz? Osmoza, fiind și ea un tip de difuziune, apa va trece de acolo de unde este mai multă către locul unde este mai puțină. Deci, în cazul nostru, apa va trece de aici, de la soluția hipotonică către soluția hipertonică. Deci, este un pic... este exact același lucru, doar că este terminit, trebuie să fiți foarte... atenti cum îi folosiți. La fel, apa și ea va trece fără ajutorul proteinei. Deci știu că am trecut cu linia un pic prin proteină, dar nu, nu are nevoie de proteine apa pentru a putea traversa membrana. Deci rețineți, înțelegeți foarte bine termenii, pentru că dacă vi se spune în grillă... Osmoza reprezintă difuziunea apei de la soluția hipertonică către soluția hipotonică. Nu, este fals. De ce? Pentru că v-am spus, soluție hipertonică înseamnă multe molecule dizolvate într-o cantitate mai mică de apă, în timp ce hipotonică înseamnă puține molecule dizolvate într-o cantitate mai mare de apă. Deci voi trebuie să înțelegeți, osmoza înseamnă difuziunea apei. Și anume, apa va trece de acolo de unde este multă către locul unde este puțină. În cazul nostru, va fi multă într-o soluție hipotonică, într-o soluție diluată, și mai puțină într-o soluție hipertonică, într-o soluție concentrată. Deci, noi când vorbim la o soluție de concentrație a unei soluții, ne vom referi întotdeauna la concentrația moleculei dizolvate în apă și nu la apă. Deci, când vorbim de concentrația unei soluții, ne referim la concentrația sării dizolvate în apă sau la concentrația... Concentrația glucozei dizolvate în apă. Nu ne vom referi niciodată concentrația apei într-o soluție. Nu asta este termenul. Deci foarte, foarte mare atenție când se vorbește de osmoză. Este același lucru. Difuziune de la o cantitate mare la o cantitate mică, doar că vă vorbi de apă și va fi un pic pe dos. Deci va fi de la soluție hipotonică către soluție hipertonică. Deci voi pune aici un semn de exclamări. Mare, mare atenție la folosirea termenilor. Este același lucru, doar că termenii se folosesc un pic mai... mai diferit. Bun, alți termeni pe care trebuie să îi înțelegeți sunt termenei de liză celulară și, să zic așa, termenul de ratatinare, da, al unei celule. Avem exemplu care este dat și în carte. Ce se întâmplă cu o celulă când este introdusă într-o soluție de o concentrație diferită față de concentrația din interiorul celulei? Acolo vom folosi termenul de liză și ratatinare celulară. De ce este important să cunoaștem acest lucru? Pentru că acest lucru se poate întâmpla și în realitate. Celula noastră trebuie să vă imaginați ca și un balon, să spunem așa. Ce se întâmplă cu un balon dacă îl umflați prea tare? Se sparge. La fel și celula noastră dacă... Cantitatea de apă din celulă crește foarte mult, celula noastră se poate sparge și numim acest lucru liză. Liză celulară, da? Celula s-a lizat, s-a distrus. În schimb, la fel ca și la balon, ce se întâmplă dacă din balonul nostru pierde mare? Ei bine, se va dezumfla, da? Va reveni la starea lui normală atunci când este umplut. La fel și celula noastră. Ce se întâmplă cu ea când pierde apă? Se va rata tina, se va zbârci, cum se spune în carte, dar vă imaginați așa ca și o stafidă. Când se întâmplă acest lucru? Se întâmplă în momentul în care soluția care este în jurul celulei are o concentrație foarte diferită de soluția care este în interiorul celulei. Deci, vom avea la exteriorul celulei o soluție hipertonică care va conține foarte multe molecule. molecule de sare, să continuăm exemplul cu sarea, și puțină apă. Deci vom avea o soluție hipertonică cu multe molecule de sare și puțină apă. În schimb, în interiorul celulei noastre, ce se va întâmpla? Vom avea puține molecule de sare, dar foarte multă apă. Ce se va întâmpla în această situație? Apa va trece de la cantitate mare către cantitate mică. Deci apa va ieși efectiv din celulă. Iar celula noastră va începe să se micșoreze. În schimb, sarea ce va face? Sarea va intra în celulă pentru că în afară e multă, dar în interiorul celulei este puțină. Problema este alta că... Atâta apă poate să iasă din celulă pentru a încerca să echilibreze concentrația pe cele două părți ale celulei, încât celula noastră ajunge să se micșoreze, să se zbârcească, să se ratatineze. Deci, reținem, când introducem o celulă într-o soluție hipertonică, deci care are o concentrație mai mare față de concentrația pe care o găsim în celulă, Celula noastră va pierde apă, da? Apa din celulă va ieși efectiv în soluția care este la exteriorul ei pentru a se egaliza concentrațiile pe cele două părți ale membranei. Practic, soluția noastră concentrată trebuie să se dilueze și pentru asta are nevoie de apă. Unde este apă? Apa este în celulă, deci apa iese din celulă către soluția hipertonică pentru a o dilua, da? Celula se zbârcește, deci se ratatinează. În schimb, ce se întâmplă dacă vom introduce o celulă într-o soluție hipotonică, deci într-o soluție care are o concentrație mai mică față de concentrația soluției din interiorul celului, față de concentrația citoplasmii. Deci vom pune celula noastră într-o soluție care conține mult mai multă apă. și mai puține molecule decât ceea ce găsim în citoplasmă. Ce se va întâmpla în cazul ăsta? În cazul ăsta va fi exact pe dos. Practic, în citoplasma noastră vom găsi foarte multe molecule dizolvate în soluție și puțină apă. În schimb, în soluția în care am introdus celula, vom găsi multă apă, dar puține molecule. Ei bine, de data aceasta, apa va trece, evident, de unde e multă către locul unde e puțină, deci va intra, practic, în celulă. Și atâta de multă apă poate să intre în celulă până se egalizează concentrațiile, încât celula se explodeze, pentru care și ea, limita, e exact ca la balon. Dacă prea multă apă intră în celulă, celula se lizează, deci explodează, se sparge. Aceștia sunt cei doi termeni de liza celulară și ratatinare. Reținem, introducerea celulei într-o soluție hipotonică duce la lizarea celulei, la distrugerea ei. În timp, dacă punem celula într-o soluție izotonică, deci care are o concentrație egală cu ceea ce se găsește în citoplasmă, nu se va întâmpla absolut nimica, pentru că pe cele două fețe ale membranei vom avea aceeași concentrație, deci nimic nu se mișcă, nici o moleculă. Bun. Și ajungem mai departe la difuziunea facilitată. Vom scrie aici difuziune. Deci ce este difuziunea facilitată? Este efectiv un tip de difuziune, dar care va utiliza proteine. Aceasta este singura diferență. Difuziunea facilitată, v-am spus, este un transport pasiv, deci nu are nevoie de energie pentru a se realiza, deci moleculele vor trece foarte simplu, doar că vor avea nevoie de niște proteine. Principiul rămâne același, moleculele vor trece de unde sunt mai multe către loc unde sunt mai puține. Deci, molecula noastră care este aici, cu ajutorul unei proteine, va trece către intraerorul celulei pentru că acolo, să spunem, găsim mai puține molecule de acest tip. Aceasta este difuziunea facilitată, deci transport pasiv cu ajutorul proteinelor, rețineți, și conform gradientului de concentrație. De acolo de unde moleculele sunt multe către loc unde moleculele sunt puține. Singura, să zic așa, lucru mai important legat de această difuziune falcilitată este că ea depinde de numărul de proteine din membrana celulară mai exact. De ce? Pentru că dacă această difuziune are nevoie de proteine pentru a se realiza, evident, dacă nu există proteine, nu se poate realiza. Deci, dacă avem mai multe proteine în membrana celulară, va fi mult mai simplu. Să se transporte aceste molecule. Vor fi mult mai multe molecule care vor fi transportate. În schimb, dacă sunt puține proteine, evident, nu se vor putea transporta foarte multe molecule pentru că nu are cine să le transporte. Acesta este, să zic așa, acea stăluță de la difuziunea facilitată pe care trebuie să o cunoașteți. Un alt tip de transport este transportul activ și acesta este un pic pe dos față de tot ceea ce am discutat până acum. În cadrul acestui mecanism, proteinele transportă moleculele prin membrană dintr-o regiune cu o concentrație mică către o regiune cu concentrație mare și vom avea nevoie și de proteine și de energie. Deci, acest transport, exact așa cum am spus, moleculele nu vor mai trece din locul unde sunt multe către locul unde sunt puține. Va fi exact pe dos. Vor trece de unde sunt puține către locul unde sunt multe. Din cauza acestui lucru avem nevoie de proteine, da, ca să poată transporta aceste molecule și de energie. Celula utilizează energie pentru a realiza acest tip de transport activ, de aceea se și numește activ. Deci, la transportul activ, această moleculă, spre exemplu, care este aici, cu ajutorul unei proteine, va trece de la concentrație mică, în cazul nostru să zicem din interiorul celulei, către exterior, acolo unde concentrația ei este mare. Acesta este transportul activ. Vom vedea, transportul acesta activ este extrem de important în foarte multe procese pe care le vom discuta în lecțiile viitoare. Ni se dă și în carte un exemplu. Transportul activ are loc în celulele nervoase, deci în neuroni, unde ionii de sodiu sunt transportați în afara celulei, regiune în care concentrația lor este deja mare. Să luăm exemplul din carte, vom avea aici în exteriorul celulei, vom avea foarte mulți ioni de sodiu, deci de natrui vom face aici. Deci avem o concentrație mare. În schimb, aici, în interiorul celulei, avem mai puțini. Cu toate acestea, din cauza acestui transport activ, ionii de sodiu, care există aici, în interiorul celulei, vor fi transportați în afara celulei, unde deja sunt foarte mulți. Deci, în transportul activ, avem... transport cu ajutorul unei proteine a unei molecule din partea unde concentrația ei este mică către partea unde concentrația ei este mare. Deci nu mai este în sensul gradientului de concentrație, este practic în opusul gradientului de concentrație. Deci de la concentrație mică trec la concentrație mare, opus. Scrie aici opus. Foarte mare atenție. Este un pic pe dos acest transport activ. Se va utiliza proteine, deci avem nevoie de proteine și foarte important, se va utiliza energie. Energia noastră, așa cum v-am mai spus și într-o lecție trecută, în corpul uman energia este înmagazinată în ATP. ATP-ul este un rezervor de energie. Și pentru a transporta un ion de sodiu de aici, de unde este el puțin, către locul unde el este într-o cantitate mai mare, va fi nevoie de energie. Deci pentru acest tip de transport activ. se va utiliza acest ATP. ATP-ul va fi utilizat aici. Ca și la difuziunea facilitată, acest transport activ este și el dependent de numărul de proteine din membrana celulară. Pentru că dacă nu sunt proteine, nu are cine să transporte aceste molecule prin transport activ. Deci mai multe proteine, mai multe molecule transportate prin transport activ. Mai puține proteine, evident mai puține molecule transportate prin transport activ. Bun, și mai avem aici un ultim tip de transport, este un pic mai particular și anume va fi endocitoza și opusul ei este exocitoza. De ce e un pic mai particular? Pentru că, efectiv, aici celula va mânca și va bia, să spunem așa. Haideți să luăm un exemplu. Dacă avem aici, avem celula, da, aici nucleul și membrana celulară, iar la exteriorul celulei, efectiv, Vom găsi o moleculă, aici este o moleculă de ceva. Dacă este să vorbim de endocitoză, endocitoza se clasifică și ea în două categorie, are practic două subcategorii, deci endocitoză. Vom vorbi de fagocitoză și pinocitoză. Și anume, fagocitoza este atunci când celula va mânca practic o particulă solidă, iar la pinocitoză când va bea ceva lichid. Deci, celula mănâncă și bea. Fagocitoza va îngloba o particulă solidă, iar la pinocitoză o soluție lichidă, ceva lichid. De ce e mai particular? Pentru că, efectiv, această moleculă care este înglobată, ea este extrem de mare. Deci, nu poate să traverseze membrana celulară prin niciunul din aceste tipuri de transport. Și de aceea există un alt tip de transport pentru ea. Deci vă gândiți, aici este ceva foarte mare și de aceea vom apela la alte tipuri de transport. Iar în cazul nostru, dacă vrem să introducem această moleculă în interiorul celulei, vom apela la endocitoze. Și cum se întâmplă acest lucru? E bine, molecula aceasta se va apropia aici de membrana celulară, deci va intra în contact cu ea. Și ce se va întâmpla? Celula noastră, practic, va forma un fel de... Ca și o groapă aici, să vă imaginați. Deci, molecula noastră care a intrat în contact cu membrana celulară, membrana celulară face aici așa un fel de groapă în care efectiv molecula va intra. Molecula intra în această groptiță și apoi membrana celulară efectiv se va uni aici deasupra groapei. Deci, groapa va fi astupată și în groapă vom găsi această moleculă. Iar apoi, ce se va întâmpla? Ea va fi introdusă în interiorul celulei, dar cum anume? În interiorul ei vom avea efectiv molecula, da? Sub forma unei vezicule, înconjurată de un fragment de membrană celulară. Deci este o veziculă aceasta, în care vom găsi particula introdusă, da? Deci molecula aceea extrem de mare sau ce este ea, da? Înconjurată de un fragment de membrană celulară. Locul pe unde a intrat. deci blocul pe unde a pătruns această particulă în celulă se va lipi. Deci membrana celulară nu vă imaginați că a rămas rupt acolo, nu, ea se lipește. A pierdut acest fragment care a format efectiv vezicula pentru fragmentul acesta ingerat, dar membrana celulară ea nu s-a rupt, ea se va lipi aici, deci își va reface continuitatea. Deci acesta este fagocitoza, este introducerea unei particule solide. sub forma unei vezicule în celulă. Vezicula aceasta, practic, e formată dintr-un rest de membrană celulară, în interiorul căruia vom găsi, efectiv, particula respectivă. Dar reținem că membrana celulară, chid că se rupe, să zicem așa, pentru a forma această veziculă, nu. Ea, apoi, se va repara foarte singură. Pinocitoza este exact același lucru, doar că, de data aceasta, particula noastră va fi lichidă și nu va mai fi solidă. De ce v-am spus? Prin phagocitoză, celula mănâncă, prin pinocitoză, celula bia. Unde nume are loc acest tip de transport? Și anume la globulele albe, deci la leucocite, atunci când îndepărtează microbii. Deci când a pătruns o bacterie în corpul uman, bacteria este și ea o celulă, deci imaginați-vă că este destul de mare. Nu poate să fie introdusă în globulele noastre albe prin difuziune osmoză, etc. Dar în același timp, bacteria aceasta trebuie să fie distrusă. Cum distruge organismul uman o bacterie? Efectiv o mănâncă, ca să spunem așa. Pentru a o mânca, acesta este lucrul pe care o globulă albă îl va realiza. Va fagocita bacteria respectivă. Deci o va introduce în interiorul ei sub formă unui vezicule, iar în interior bacteria care se găsește în vezicule va fi efectiv distrusă. Deci reținem că acest tip de transport de endocitoză și mai precis fagocitoză Se realizează atunci când globulele albe, deci leucocitele, distrug bacteriile, microbii care au pătruns în organismul uman. Pentru exocitoză este exact același lucru, dar pe dos. Presupunem că avem aici, pentru că și celula noastră poate să producă diferite substanțe care sunt introduse în vezicule. Deci presupunem că avem aici ceva produs de celulă și care a fost înglobat aici într-o veziculă. Deci exact același lucru, vom lua vezicula. care se găsește în interiorul celulei și de data aceasta vrem să o dăm afară. Asta înseamnă exocitoză. Ce se va întâmpla? Vezicul aceasta se va apropia de membrana celulară și exact ca mai înainte va fuziona cu membrana celulară. Practic vom avea aici o fuziune. În momentul în care respectiva veziculă fuzionează, ea se sparge. Iar ceea ce găsim în veziculă va fi... Eliberat la exterior, deci particula va fi eliberată la exterior. Este exact pe dos. La endocitoză, am văzut, introducem particule în interior prin fuziune cu membrana celulară, iar la exocitoză vom elibera particule în mediul exterior celulei, tot așa prin fuziune cu membrana celulară și apoi eliberarea particulei. Reținem că pentru acest tip de transport la fel se consumă energie pentru că evident fiind vorba de particule foarte mari, membrana cum vedeți practic se mișcă cumva pentru a putea realiza acest tip de transport. Și ajungem și eu la ultima parte a acestei lecții și anume nucleul. Și anume ni se spune cu excepția globulelor roșii toate celulele umane au nucleu. Ei bine, celulele umane în organismul uman după numărul de nuclei le putem clasifica astfel. Și anume celule A. A nucleate, ce înseamnă asta? Sunt celule care nu au nucleu. Și exemplul dat sunt globulele roșie sau hematiile, dar reținem, hematiile nu au nucleu, hematiile adulte. Pentru că când veți ajunge la facultate veți vedea că și hematiile au nucleu la un moment dat în viața lor, dar când ajung la stadiul adult, de globule roșie adultă, nu mai au nucleu. Deci sunt... celule anucleate. Apoi, vom avea celule cu un singur nucleu, da? Un nucleu și aici sunt efectiv majoritatea celulelor din organism, deci majoritatea celulelor din organismul uman conțin un singur nucleu. Avem apoi celule binucleate. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că au doi nuclei, da? Deci doi nuclei. Și anume, aici avem unele hepatocite, deci unele celule care formează ficatul. Și mai avem apoi celule polinucleate, și anume, celule care conțin mult mai mult de doi nuclei, deci mulți. Vom scrie aici, vom pune plus, plus, plus. Mult mai mulți nuclei. Și aici vom avea fibrele musculare striate, deci celulele care formează mușchii striați. ceea pe care noi îi lucrăm când mergem la sală. Deci reținem această clasificare, celule anucleate, deci celule care nu au nucleu, este globula roșie, hematia, celule cu un singur nucleu, majoritatea din corpul uman, celule binucleate cu doi nuclei, avem la nivelul ficatului, deci hepatocitele și celule polinucleate cu foarte mulți nuclei, avem fibra musculară striată, deci în mușchii scheletici, mușchii striați, avem celule cu mulți nuclei. Bun, care este structura nucleului? Deci, nucleul nostru la exterior este format dintr-o membrană nucleară, o vom numi anvelopă nucleară. Și anume, cum este ea formată aici? Rețineți că ea este practic dublă. Și anume, va avea o... foiță externă și o foiță internă. Între aceste două foițe, vedem aici, se găsește un spațiu. Deci ce este important de reținut despre această membrană sau înveliș nuclear sau anvelopă nucleară este că ea este formată din două straturi duble de fosfolipide. Ce înseamnă acest lucru? Cred că această foiță externă, deci cea de aici, are practic două straturi de fosfolipide. Deci ca și la membrana celulară. Aici vom avea... efectiv fosfolipide dispuse în felul acesta, pe două straturi, da? În această foiță externă. La fel, foița internă și ea va avea exact aceeași structură. Deci dacă e să numărăm câte straturi de fosfolipide are membrana nucleară, vor fi patru, da? Două în foița externă, două în foița internă. Cum v-am spus, între aceste straturi, între cele două foițe, da? Adică... Aici, între foița externă și foița internă, vom găsi un spațiu pe care îl vom numi spațiul perinuclear. Deci, acest spațiu aici se va numi perinuclear. Da, deci, aceasta este structura. Apoi, mai este iarăși ceva important în această membrană. Nucleul, el trebuie să comunice cu restul celului, da, deci cu citoplasma. Ei bine, în această membrană a nucleului vom avea pori, da, deci vor fi aici, efectiv, niște canale care... Fac legătura între interiorul nucleului cu exteriorul. Da? Deci prin aceste canale, diferite molecule din interiorul nucleului pot trece către exterior. Și avem un pic așa peste tot, sunt găurele efectiv în membrana. Aceștia sunt porii. De ce avem acest nucleu cu această membrană așa complexă, foarte groasă, foarte mare? De ce? Pentru că așa cum am spus, în nucleu vom găsi ADN-ul din celulă. Da? Deci acidul dezoxiribonucleic. care se găsește în interiorul nucleului. Deci, cel mai important lucru pe care îl găsim în nucleu este ADN-ul. Ce ni se spune în carte? Ni se spune așa, nucleul este compus în principal din proteine histone și acid dezoxiribonucleic, adică ADN-ul. ADN-ul este organizat în unități liniare numite cromozom. Segmentele funcționale ale cromozomilor se numesc gene și există în jur de 30.000 de gene în nucleicelor umane. Histonele oferă un cadru de sprijin pentru ADN. Ele se unesc cu ADN-ul pentru a forma nucleozomii. Nucleozomii se înfășoară între ei și formează cromozomul. Deci, ce este un nucleozom? Este efectiv un miez format din aceste proteine histone, în jurul căruia se înfășoară ADN-ul. Această unitate de proteine histone cu ADN se numește nucleozom și acești mai mulți nucleozomi, care se înfășoară și la rândul lor între ei, vor forma cromozomul. Iar așa cum am spus, în organismul uman, avem într-o celulă umană, avem 46 de cromozomi în nucleul unei celule. Deci reținem, cel mai important component pe care îl găsim în nucleu este ADN-ul. ADN-ul se asocează cu proteinele histone. Și va forma nucleozomii. Care? Mai mulți nucleozomii, care se înfășoară și ei între ei, vor forma cromozomii. Care sunt în număr de 46 de cromozomi într-o celulă umană. Deci acesta este cel mai important complex, să spunem așa, pe care îl găsim în nucleu. De aceea și structura a membranei nucleare este așa complexă, pentru că ADN-ul acesta trebuie să fie extrem de bine protejat. Ce mai găsim iarăși în nucleu? Tot în nucleu mai găsim, cum ni se spune și în carte, cel puțin una sau mai multe mase dense numite nucleol. De cele mai multe ori vom găsi una singură, dar putem găsi și două. O masă densă, cum să o desinăm aici, care se va numi nucleol. Deci acesta este nucleolul. E bine, care este rolul lui? Nucleolul acesta va conține ARN, cel de-al doilea acid despre care am discutat în lecțiile trecute, deci ARN. Cum am zis la acizi nucleici, avem două tipuri de acizi nucleici, anume ADN-ul și ARN-ul. ARN-ul acesta, așa cum mi se spune și în carte, îl găsim în principal la nivelul nucleolului în nucleul celulei. Rolul său este de a sintetiza ribozomi. Ce sunt acești ribozomi? Vom vedea în lecția viitoare când ajungem la citoplasmă. Ribozomi sunt efectiv niște organite pe care le găsim în citoplasma celulei. Dar aceste organite, acești ribozomi sunt efectiv sintetizați, sunt produși la nivelul nucleolului. Și anume, cum se întâmplă acest lucru? Ribozomii noștri vom vedea sunt compuși din două unități. În acest nucleol, cele două unități sunt practic produse, iar apoi ele vor ajunge efectiv în citoplasma celulei, unde vor fi asamblate pentru a forma un ribozom. Deci acesta este aici un ribozom. Deci RNA-ul din nucleol participă la sinteza de ribozomi, ribozomii fiind niște... organite pe care le găsim în citoplasma celulelor. Și vom vedea care este rolul lor în lecția viitoare, vom vedea că participă efectiv la sinteza proteinelor. Bun, aceasta a fost lecția de astăzi. În lecția viitoare vom continua să discutăm, practic, citoplasma celulară, care este structura și care este rolul fiecărui organic și vom face și apoi partea de celule și energie. Până data viitoare, repetați foarte bine aceste lecții, foarte mare atenție la terme și foarte mare atenție la micile capcane care pot să apară în grile, la ceea ce v-am spus, la difuziune facilitată, la osmoză, aici puteți avea diferite capcane, foarte mare atenție, deci încercați să învățați cât puteți de logic această lecție ca să înțelegeți diferitele procese, în mod special la partea de transport transmembranar. Bun, aceasta a fost totul pentru astăzi, noi ne vedem data viitoare. Salut!

Deci să nu mai pierdem timpul, pentru că e o lecție un pic mai lungă, să începem. Deci, ca și toate organismele vii care există în universul acesta, corpul uman este alcătuit din celule. Am văzut în primul capitol că, efectiv, celula este unitatea de structură și funcție a organismelor vii, deci inclusiv a organismului uman.

Acest concept de organisme vii alcătuită din celule, din celule, se mai numește și teorie celulară. Este, practic, un principiu de bază al biologiei. Deci, putem spune că biologia corpului uman se învârte în jurul biologiei celulare. Ei bine, în ceea ce privește tipurile de celule, avem două mari tipuri de celule în acest univers, și anume, avem celule prokariote și celule eukariote. Și anume, deci, cum am spus, primul tip sunt prokariotele.

Iar cel de-al doilea tip sunt eucariotele. Foarte simplu, prokariotele cuprind efectiv toate bacteriile, deci toate bacteriile sunt efectiv celule prokariote. În schimb, plantele, animalele și omul sunt celule eucariote. Diferența este efectiv în structură. Structura celulei.

Celulele prokaryote sunt mult, mult mai simple, să zicem așa, decât celulele eukaryote. Structura lor este mult mai simplă, structura unei celule prokaryote, decât a unei celule eukaryote. Și mi se spune în carte că celulele... Prokaryote sunt lipsite de nucleu spre deosebire de celulele eukaryote.

Ei bine, în celulele eukaryote, cum v-am mai spus și în primele lecții, avem un nucleu. În acest nucleu vom găsi ADN-ul unei celule. Deci, celulele eukaryote au ADN-ul lor frumos băgat în nucleu, deci este foarte bine protejat.

Vom vedea în această lecție și care este structura unui nucleu. Dar ca să înțelegeți, ADN-ul în celulele eukaryote se află... efectiv în nucleu, iar structura nucleului este de așa manieră încât să protejeze ADN-ul.

Deci vom spune că celulele eucariote au un nucleu foarte bine delimitat. În schimb, celulele prokariote nu au acest nucleu. ADN-ul unei celule prokariote efectiv este un pic în contact cu citoplasma, ca să spunem așa.

Nici nu vom putea spune că o celulă prokariotă are un nucleu, vom spune că ea are un ADN cromozomial, să spunem așa, un N. cromozom al celulei prokaryote. Deci, ca să reținem, celula eukaryotă are nucleu, în schimb, celula prokaryotă nu are nucleu.

Este o altă structură care se ține acolo loc de nucleu, dar nu este un nucleu propriu zis. Celulele prokaryote nu au componente celulare interne numite organite, spre deosebire de celulele eukaryote. Vom vedea când ajungem la partea de citoplasmă că, efectiv, în citoplasma unei celule eukaryote găsim foarte multe organite celulare pe care le putem... compara, să zic așa, ca și funcții cu unele organe pe care le găsim în corpul uman. Deci reținem, celula eucariotă are mai multe organite în citoplasmă, de aceea și spuneam că structura unei celule eucariote este mult mai complexă decât a unei celule prokariote.

Celulele prokaryote nu se divid prin procesul de mitoză, însă celulele eukaryote da. Deci și celula prokaryotă se înmulțește, dar și celula eukaryotă se înmulțește, doar că felul lor de a se înmulți este diferit. Înmulțirea la celulele eukaryote, deci diviziunea unei celule eukaryote se va numi mitoză, în schimb celulele prokaryote au un alt tip de diviziune, dar care nu este mitoza, deci nu se aseamănă. Iarăși, prokaryotele includ bacterii, iar dintre celulele eucariote fac parte plante, animale și oameni. Exact ce v-am spus, prokaryote egal bacterii.

În schimb, aici la eucariote avem tot ceea ce rămâne. Deci avem plante, animale și om. Ni se spune apoi că toate celulele, inclusiv cele umane, au două componente de bază și anume citoplasma și membrana plasmatică, numită și membrana celulară. Foarte mare atenție la această frază.

De ce? Pentru că atunci când ni se spune toate celulele, vom include în această categorie de toate celulele, celulele prokaryote și eukaryote. Deci ambele tipuri de celule, și eukaryote și prokaryote, vor avea... o membrană celulară și o citoplasmă ca și componente de bază.

Doar că în momentul în care vom spune care sunt componentele de bază ale unei celule eucariote, vom mai adăuga aici și nucleu. Deci, pe imaginea pe care am desenat-o aici, vom avea efectiv componentele de bază a unei celule eucariote. Voi scrie aici eucariote. Și atunci, ca și componente de bază a ... Le unei celule eucariote vom avea membrana.

Aici cu albastru efectiv am reprezentat citoplasma, dar ca să înțelegeți, citoplasma este efectiv tot ceea ce găsim în interiorul celulei. Deci între membrana celulară și nucleul desenat aici cu roz vom avea citoplasmă. Iar aici cu roz, cum v-am spus, este nucleul. Aceste trei componente sunt componentele de bază ale unei celule eucariote.

Dar, dacă în întrebările voastre la examen veți avea ca și întrebare, care sunt componentele de bază ale tuturor celulele? evident acolo veți răspunde numai membrană și citoplasmă. De ce?

Pentru că în această frază sunt incluse și celulele prokaryote. Și am văzut un pic mai înainte că celulele prokaryote nu au nucleu. Tocmai de aceea nu putem include nucleul în categoria elementelor de bază ale unei celule. Deci când vi se spune toate celulele, care sunt componentele de bază ale unei celule, fără să vi se spună dacă e prokaryotă și eucariotă, veți lua numai membrană și citoplasmă.

Dacă vi se spune care sunt componentele de bază ale unei celule eucariote, veți mai adăuga și nucleul în această categorie pentru că efectivă... Nucleul este unul din componentele de bază ale unei celule eucariote. Deci, cum am spus, la exteriorul unei celule avem membrana, cea care va da și forma celulei, iar apoi în interior vom avea nucleul.

Ei bine, între nucleul și membrană, ceea ce vom găsi efectiv va fi citoplasma. Ni se spune apoi că citoplasma este o substanță cu consistența unui gel și este ceva fundamental pentru celulă. Deci, ca să înțelegeți, consistența citoplasmei este cea de gel. Deci, din această frază putem deja deduce că citoplasma va avea apă.

De ce? Pentru că efectiv nu putem avea un gel care nu este un... un pic lichid, dar este vâscos, deci evident va conține apă.

De aceea am și desenat un pic cu albastru. Ca să înțelegeți, în citoplasma unei celule vom găsi obligatoriu apă. Mi se spune apoi că această citoplasmă conține cel mai mare component celular și anume nucleul. Membrana plasmatică este membrana exterioară ce separă celula de mediul extern.

Deci ca și rol de bază. Membrana dă forma celulei și o separă de tot ceea ce o inconjoara, nucleul va fi practic creierul celulei pentru ca el va contine ADN-ul, iar citoplasma va fi locul unde se vor intampla toate reactiile chimice si metabolice dintr-o celula. Bun, si acum haideti sa luam pe rand fiecare celul. care e component mare al celulei și anume vom începe evident cu membrana plasmatică, pentru că este cea care e la exteriorul celulei și îi va da formă. Membrana plasmatică se mai numește și membrană celulară și ea, evident, va delimita celula.

Deci forma unei celule este dată și de această membrană. Structura unei membrane celulare este... Este destul de simplu așa să zic la bază. Este format efectiv din fosfolipide și proteine. Deci din lipide și din proteine și am desenat aici structura ei de bază.

Trebuie să țineți minte că membrana se mai numește și mozaic fluid. Deci structura unei membrane este modelul mozaicului fluid. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că, e bine, componenta... se zic așa, cea mai numeroasă în membrana celulară, va fi formată din aceste fosfolipide.

Fosfolipidele, la bază, ele sunt lipide. Ei bine, aceste fosfolipide vor forma două straturi, iar între aceste fosfolipide vom găsi efectiv proteine. Proteinele dau senzația că ele plutesc în această membrană, da?

Și atunci, din această cauză a și venit acest nume de mozaic fluid. Din cauza faptului că proteinele dau senzația de... Deplutire, dau senzația că înnoată în această membrană formată din fosfolipide.

E bine, și atunci haideți să luăm fiecare... Fiecare component. Cum am spus, componentul cel mai numeros, să-i spunem așa, este fosfolipidul. Structura unui fosfolipid este destul de simpluță. Va fi format dintr-o grupare fosfată, deci dintr-un fosfor și 2 acizi grași.

Acesta este un fosfolipid. Deci aici vom avea fosfor, acest cap rotund, să spunem așa, iar cele două codițe aici, aceștia doi, vor fi 2 acizi grași. Deci un cap, fosforul și doi acizi grași.

Acesta este un fosfolipid. Deci ce trebuie să cunoaștem despre acest fosfolipid? Exact așa cum îi spune și numele, face parte din categoria lipidelor.

De aceea vă și spuneam că lipidele sunt foarte importante pentru că intră în structura celulelor. Deci acest fosfolipid este format dintr-un fosfor și doi acizi grași. Deci fosfolipidul nostru, având această structură, are un capăt. care iubește apa, îl vom numi capătul hidrofil, pentru că efectiv, așa cum spune și...

cuvântul hidrofil iubește apa, poate să stea în contact cu apa. Și va mai avea un capăt care este hidrofob, adică urăște apa, da? Și atunci acest capăt nu trebuie să intre în contact cu apa.

Ceea ce trebuie voi să înțelegeți. Dacă e să luăm pe acest desen cu membrana celulară, e bine, cum am spus, membrana celulară practic va separa celula de tot ceea ce este în jurul ei. Să presupunem că acesta ar fi exteriorul celulei, iar aici vom avea interiorul celulei. La interior...

Evident, v-am spus, vom găsi citoplasma. Citoplasma, am spus că este vâscoasă. Deci, în citoplasme, evident, vom găsi apă.

Deci, în interiorul celulei, citoplasma conține apă. Deci, evident, membrana celulară către partea din interior va intra în contact cu apa. În schimb, la exterior, la fel. La exterior.

Vom avea tot așa molecule de apă care există efectiv la exteriorul membranei, pentru că există tot felul de alte molecule care se dizolvă în apă și care se deplasează, deci și la exteriorul celulei vom avea un mediu care va... Deci după cum puteți observa și la interiorul și la exteriorul celulei efectiv va exista apă. Deci membrana celulară va intra în contact cu apa și la interior și la exterior.

Fiind această... situație, cum v-am spus, fosfolipidul nostru are un capăt care iubește apa și un capăt care urăște apa. Capătul care iubește apa va fi efectiv acest fosfor.

Deci acest capăt va fi capătul hidrofil. Pentru că iubește apa poate intra în contact cu apa. În schimb, cei doi acizi grași vor forma capătul hidrofob. Pentru că ei urăsc apa și deci nu vor să intre în contact. Având această situație de un fosfolipid care are un capăt hidrofit și un capăt hidrofob, iar noi știm că și la exteriorul și la interiorul celulei vom găsi apă, din această cauză, membrana celulară efectiv este formată din două...

straturi de fosfolipide dispuse în așa manieră încât capătul hidrofil să fie către partea cu apă, iar capătul hidrofob să fie către interior. Deci după cum puteți observa pe această imagine, întotdeauna în contact cu apa vom vom avea fosforul, deci această căpuleță rotundă aici, fosforul care este capătul hidrofil, exact cum v-am spus. Deci aici avem fosforul, capătul hidrofil, care este în contact cu partea exterioară a celulei, iar aici vom avea tot fosforul, deci tot capătul hidrofil, dar care va intra în contact cu partea din interior a celulei, deci cu citoplasma. În schimb, după cum vedeți, acizii grași, fiind hidrofobi de ciură scapa, se vor dispune către... interior, da?

Deci avem aici primii doi din stratul superior, din stratul extern și ceilalți doi din stratul intern. Și aceasta este structura bistratificată, că așa se și numește. Membrana celulară are o structură bistratificată din cauza acestor fosfolipide care se dispun în așa fel încât efectiv un anumit capăt să nu intre în contact cu apa. Iarăși, ce mai trebuie să țineți minte? capătul hidrofil este și capătul polarizat.

Deci cel care va intra în contact cu apa, în timp ce capătul hidrofob este nepolarizat. Și se va feri de apă pentru că se va dispune la interior. Deci, ni se spune apoi în carte că această proprietate a membranei plasmatice de a avea acest strat bifosfolipidic, deci cu un capăt hidrofil și un capăt hidrofob al unui fosfolipid, Deci această proprietate îi permite membranei să-și mărească suprafața atunci când veziculele aparatului Golgi fuzionează cu ea. Vom vedea când ajungem la partea de citoplasmă, aparatul Golgi este efectiv un organit pe care îl găsim în celulă și care poate forma diferite vezicule. În aceste vezicule vom găsi diferite molecule.

Treaba este că acele vezicule pot să vină să fuzioneze cu membrana plasmatică, iar ceea ce este în vezicul poate fi efectiv eliberat la exteriorul celulei. Vom vedea când ajungem acolo cum se întâmplă acest lucru. Dar rețineți că, practic, această structură a membranei celulare îi permite și acest lucru, să fuzioneze, să-și mărească suprafața când fuzionează cu vezicule ale aparatului Golgi.

Trecem mai departe și ajungem la proteine. E bine. Proteinele în membrana celulară pot să se dispună în trei feluri, și anume, putem avea proteine aici care traversează efectiv toată membrana celulară, adică vor avea un capăt care e în contact cu exteriorul celulei și un capăt care este în contact cu citoplasma. Vom numi această proteină transmembranară, pentru că ea traversează toată membrana, deci proteine transmembranare. Care e rolul unei astfel de proteine?

Efectiv, ea poate să fie un canal în membrană. Prin acest canal, diferite molecule vor putea traversa membrana celulelor. Și anume, cum se întâmplă acest lucru? Imaginați-vă că aici, efectiv, în mijlocul proteinei vom avea un canal. Prin acest canal, diferite molecule pot să intre în celulă sau alte molecule care sunt în celulă, prin acest canal, pot...

să iasă din celulă. Deci, rețineți că rolul acestor proteine transmembranare este de a fi un canal pentru diferitele molecule care vor să traverseze membrana celulară. Așa cum am spus, aceste proteine pot să joace rol de canale, dar în același timp pot să participe și altfel la transportul transmembranar. Vom vedea că există un transport activ, care se realizează cu ajutorul proteinelor, prin care diferite molecule, la fel, vor putea traversa membrana celulare, doar că este un pic diferit felul cum acest lucru se întâmplă. Deci, reținem, în general, proteinele transmembranare au rol în transportul moleculilor din exterior în celulă sau din celulă către exterior.

Alte tipuri de proteine mai sunt aceste proteine periferice pe care le putem găsi în membrană, și anume, sunt proteine care traversează numai un singur strat al membranei. Putem avea proteine periferice de aici, care sunt numai în stratul extern al membranei, deci vor fi în contact cu partea din exterior al celulei, sau proteine periferice care sunt aici, către interiorul celulei, deci vor fi în contact cu citoplasma. Deci, aceasta este practic structura de bază a membranei celulare, formată în principiu din fosfolipide și proteine.

Doar că, în afară de aceste fosfolipide și proteine, care, așa cum am spus, sunt principalele componente ale membranei, importante. Vom mai găsi și alte molecule, și anume, în structura membranei practic asociat cu membrana celulară, putem avea glucide. Glucidele acestea le vom avea în principiu pe partea din exterior a celului.

Rolul acestor glucide va fi de receptor. Ei bine, glucidele noastre care sunt pe exterior se pot atașa fie aici de fosfolipide, dată și vom desena glucidele în felul acesta, fie de fosfolipide. Iar în cazul acesta, Vom numi acest glucid un glicolipid.

De ce? Pentru că este atașat de un lipid. V-am spus că fosfolipidul este un lipid la bază. Deci un glucid atașat de un fosfolipid se va numi un glicolipid. În același timp, tot glucidele se vom mai pot atașa aici de proteine.

În această situație vom numi aceste glucide glicoproteine, pentru că evident se vor atașa la proteine. Deci acestea sunt glicoproteine, iar aici vom avea glicolipide. Exact cum am spus, rolul acestor glicolipide și glicoproteine va fi de receptor celular. Aceste glicolipide sau glicoproteine pot să detecteze ce anume este în jurul celulei, dar dacă sunt alte celule, alte molecule. etc.

Deci, reținem, rolul lor este de receptor. Alte molecule pe care le mai găsim în structura membranei celulare sunt moleculele de colesterol. Deci, mai putem avea aici în structura membranei, voi face așa, molecule de colesterol. Colesterolul este și el un alt lipid. E bine, care-i rolul colesterolului?

V-am spus că... Membrana celulară este un mozaic fluid, deci cum îi spune și numele este un pic fluid. Ei bine, rolul colesterolului este de a stabiliza un pic membrana, de a-i da un pic mai multă rezistență, de a o face mai puțin lichidă. Vom scrie aici colesterol.

Reținem, principalele componente sunt fosfolipidele și proteinele. Fosfolipidele dau o componentă fluidă membranei. Proteinele au rol fie în transportul transmembranal, fie, așa cum ne spune și în carte, aceste proteine periferice pot să acționeze ca și enzime sau au rol în remoderarea celulară în timpul diviziunii și contracțiilor celulare. Deci acestea periferice.

Avem apoi... glicolipide și glicoproteine cu rol de receptor, deci pe partea externă a membranei, și vom mai avea molecule de colesterol care au rolul de a stabiliza membrana și de a o face mai puțin fluidă. Deci aceasta este membrana celulară care este bistratificată cu două straturi de fosfolipide și o mai numim modelul mozaicului fluid.

Și trecem la mișcările moleculare și anume... fiziologia membranei celular, deci care-i rolul ei și ce face. E bine, membrana plasmatică este semipermeabilă. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că unele molecule vor putea trece prin, vor putea traversa membrana celulară, în timp ce altele nu.

Asta înseamnă semipermeabil. Permeabil pentru unele molecule, dar nu și pentru celelalte. Moleculele mici, precum oxigenul, dioxidul de carbon și apa și lipidele, pot aluneca printre moleculele fosfolipidice.

Deci, cum spune aici... Dioxide carbon, apă, oxigen și lipide pot trece foarte simplu printre fosfolipidele din membrana celulară, în timp ce moleculele mult mai mari, cum ar fi, spre exemplu, să luăm glucoza, nu pot traversa cu ușurință această membrană. Pentru ca citoplasma să comunice cu mediul extern, substanțele trebuie să treacă prin membrana plasmatică și anume vor fi câteva modalități.

Ce trebuie să înțelegeți voi? O celulă, ea nu este izolată în organismul uman. Ea face schimb de substanțe cu alte celule, comunică, să spunem așa, cu alte celule.

Ei bine, pentru a se realiza acest lucru, e nevoie ca moleculele efectiv să treacă prin membrana plasmatică, pentru că, așa cum am spus, celula o putem... Compara cu organismul uman, da? Deci are funcții, are nevoie să respire, are nevoie să mănânce, are nevoie să bea apă și are nevoie să elimine substanțele pe care nu le folosește.

Pentru a realiza toate aceste funcții, e bine, membrana celulară trebuie să permite accesul unor molecule, da? Vom vedea, membrana plasmatică poate să lase unele molecule să treacă așa foarte ușor prin ea, de aceea este și semiprimeabilă, în timp ce alte molecule vor avea nevoie de anumit... De anumite mecanisme pentru a putea trece prin această membrană. Ei bine, traversarea moleculelor prin membrană vom numi acest lucru transport. Deci unul din rolurile membrane este transportul unor molecule.

Transportul acesta îl putem împărți în mai multe categorii și anume putem clasifica transportul transmembranar după consumul de energie. De ce? Pentru că anumite molecule vor trece prin membranul. Așa, foarte simplu, fără să fie nevoie ca celula să consume energie pentru acest lucru.

În schimb, alte molecule vor avea nevoie de energie. Celula va trebui să consume energie pentru a putea să le introducă în interiorul ei sau pentru a le putea elimina. Deci, după consumul de energie, avem două tipuri de transport, și anume transportul pasiv și transportul activ. Exact așa cum spune și numele, când vorbim de un transport pasiv, nu se consumă energie, da, deci e un minus aici, în schimb ce, în timp ce, atunci când vorbim de un transport activ, se va consuma energie.

Ei bine, în transportul pasiv vom introduce osmoza, difuziunea. Transportul pasiv la difuziune, vom avea difuziunea simplă, dar și difuziunea facilitată este tot un tip de transport pasiv. De ce reținem?

Transportul pasiv se realizează fără consumul de energie. Celula nu are nevoie de energie pentru a putea introduce. produce anumite molecule în interiorul lui sau pentru a le elimina.

Și din acest transport pasiv vom avea osmoza, difuziunea, deci difuziunea simplă și difuziunea facilitată. În schimb, în ceea ce privește transportul activ, pentru acest transport activ vom avea nevoie de energie. Celula trebuie să consume energie pentru a transporta o moleculă. Și vom avea acel transport activ simplu, dar tot aici la transportul activ, deci cu consum de energie, va mai intra un tip de transport un pic mai particular și anume... Endo și exocitoza.

Deci endo și exo, practic așa, exocitoza. Dar sunt tot niște transporturi cu consum de energie. Deci, acesta este clasificarea în funcție de consumul de energie, în transport pasiv și în transport activ. Apoi, mai avem o a doua clasificare în funcție de utilizarea proteinelor, și anume, anumite tipuri de transport nu au nevoie de proteine, în timp ce altele au nevoie.

Deci, sunt molecule care traversează prin membrana, așa, foarte simplu. Deci, trec de aici. până aici, printre fosfolipide, în timp ce alte molecule au nevoie de proteine. Deci, proteinele trebuie să le ajute să treacă.

Deci, în funcție de utilizarea proteinelor, va fi, practic, fără proteine și cu proteine. Ei bine, la fără proteine, cine va intra? Va intra osmoza. Și difuziunea simplă de data aceasta.

Deci aici avem punct și virgulă, practic. Difuziunea simplă. Voi pune aici S.

Deci reținem foarte bine. Am spus, difuziunea, există două tipuri de difuziune. Simplă și facilitată.

În ceea ce privește consumul de energie, și difuziunea simplă, și difuziunea facilitată, nu au nevoie de energie, da? Deci fac parte din categoria de transport pasiv. În schimb, în ceea ce privește nevoia de proteine, difuziunea simplă nu are nevoie de proteine, deci moleculele nu au nevoie de proteine pentru a trece, traversa membrana celulară prin difuziune simplă. În schimb, moleculele care trec membrana celulară prin difuziune facilitată au nevoie de ajutorul proteinelor.

Deci aici, la transport cum... proteine, vom pune difuziunea facilitată. Și cel de-al doilea tip de transport care utilizează proteinele este transportul activ.

Deci tot ceea ce înseamnă transport activ. Așa, ca și regulă de bază, când auziți un transport care utilizează proteine, din start trebuie să vă gândiți că este vorba de un transport cu consum de energie. De ce?

Pentru că în momentul în care o proteină este implicată în transportul unei substanțe prin membrană, plană celulară, automat se va consuma energie, cu excepția acestei difuziuni facilitate. Deci, mare atenție când se vorbește de difuziunea facilitată, ea este un pic mai particulară. Ea utilizează proteine, dar nu consumă energie pentru acest tip de transport. Este singura excepție de la regulă.

În rest, întotdeauna când auziți proteine implicate în transportul unei substanțe, automat gândiți-vă, e vorba de un transport care are nevoie de energie. Deci, celula consumă energie. Bun, deci acestea sunt tipurile de transport și acum le vom lua efectiv pe fiecare să discutăm despre ele.

Și începem cu partea de difuziune, este cel mai simplu tip de transport. Deci, difuziunea reprezintă mișcarea moleculelor dintr-o zonă cu o concentrație mare într-una cu concentrație mică, diferența numindu-se gradient de concentrație. Această mișcare apare deoarece moleculele se află într-o continuă coliziune, una cu o concentrație mică, cealaltă și timp să se deplaseze din zonele unde sunt foarte concentrate înspre zonele în care concentrația este mai scăzută conform acestui gradient de concentrație. Și avem, ca exemplu, în plămân, oxigen, genul trece prin difuziune din alveole pulmonare în globulele O și D, deci în hematizi. Deci, haideți să revenim la ceea ce discutam mai devreme, și anume faptul că avem aici desenată membrană celulară, da, fosfiolipide, proteine și avem aici partea exterioră a celulei, a membranei, da, exteriorul care, așa cum am spus, va conține apă.

Și avem iarăși partea interioară, deci aici ar fi practic citoplasma, care și ea iarăși conține apă. Ce trebuie să știți? Trebuie să știți că în organismul uman avem solvent și solvit. Adică, cine este solventul? În organismul uman, solventul este de obicei apa, care egal apă.

În schimb, solvitul... Este reprezentat de toate moleculele care sunt dizolvate în apă și aici pot fi efectiv orice, deci poate să fie glucoza, poate să fie sarea, pot să fie ionii. Deci în organismul mă țineți minte, solventul este apă.

În timp ce solvitul va fi o moleculă dizolvată în apă. De ce trebuie să știți acest lucru? Pentru că, așa cum am mai discutat, corpul uman conține aproximativ 70% apă, da?

Deci enorm de mult. Toate reacțiile chimice, toate reacțiile metabolice au loc în apă, da? Deci de aceea și murim în momentul în care noi ne deshidratăm. Pentru că în momentul în care corpul se deshidratează, deci a pierdut foarte multă apă, toate aceste reacții metabolice nu mai pot avea loc, pentru că mediul respectiv nu mai este lichid.

Reacțiile... Reacțiile acestea se realizează într-un mediu lichid. Deci de aceea vă spun, tot ce este dizolvat în apă se numește solvit și practic toate reacțiile chimice și metabolice în corpul nostru au loc în apă. Ei bine! Așa cum spuneam mai devreme, pe cele două fețe ale membranei vom avea niște soluții.

Deci aceste soluții vor conține apă, vom avea mediul lichid și de o parte și de cealaltă. Ei bine, în aceste medii lichide, deoarece în aceste soluții, evident, vom avea diferite molecule care sunt dizolvate. Vom avea sare, vom avea glucoză, vom avea ion, etc.

Ceea ce trebuie să știți iarăși, membrana fiind ea semipermeabil, deci va permite trecerea unor molecule, moleculele în corpul uman și ele sunt într-o continuă mișcare și tind întotdeauna să fie în echilibru. Deci dacă în celulă vom avea foarte multă sare și în afara ei foarte puțină, molecule din sare din interiorul celulei vor vrea să iasă în exterior pentru a echilibra concentrația de cele două părți ale membranei. De aceea aveți dat în carte un exemplu acolo cu introducerea unei celule într-o soluție cu sare cu o concentrație de 5%. Vom lua și noi exact același exemplu. Haideți să luăm pentru difuziune, tot așa, să luăm efectiv exemplul cu sarea.

Să presupunem că avem aici exteriorul celulei care va conține foarte multe molecule de sare. Deci acestea sunt, să spunem, moleculele de sare. În timp ce aici în interior vor fi foarte puține. Așa cum spune și în carte, moleculele noastre în organism sunt într-o continuă mișcare, coliziune, și tind să își egalizeze concentrațiile.

Vrana noastră, ea acționează ca un filtru pentru că este semipermeabilă. Dacă este să vorbim de difuziune, ei bine, cum se realizează acesta? Difuziunea se realizează în funcție de gradientul de concentrație.

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că de acolo de unde avem foarte multe molecule, ele vor vrea să treacă acolo unde sunt foarte puțini. Și acest lucru se va întâmpla foarte simplu, o moleculă.

din locul unde sunt multe, va trece către compartimentul unde sunt mai puține, așa foarte simplu, printre fosfolipidele membranei. Acest lucru se va numi difuziune. Deci difuziunea reținem. Este un transport pasiv, fără consum de energie și care se realizează conform gradienului de concentrație.

Și anume, o moleculă va trece din partea unde cantitatea concentrației... Concentrația ei este mai mare către partea unde cantitatea sau concentrația ei este mai mică. O altă noțiune pe care trebuie să o înțelegeți este noțiunea de soluție hipertonică, hipotonică și izotonică.

Acest termen îl folosim când comparăm două soluții. Vom lua și aici în cazul nostru cele două soluții care se află pe cele două părți ale membranei, aici pe exterior. soluția, apa cu molecule dizolvate și aici la fel citoplasmă care, așa cum am spus, conține apă și molecule dizolvate în apă. Deci sunt două soluții, sunt două medilichine.

Ce înseamnă o soluție hipertonică? Înseamnă o soluție care are o concentrație mai mare. de molecule față de altă soluție. Dacă luăm aici exemplul pe care l-am dat cu sarea și cu apă, o soluție hipertonică va fi soluția în care concentrația moleculelor de sare va fi mai mare decât în cealaltă soluție.

În cazul nostru, soluția hipertonică va fi la exteriorul celulei, pentru că, așa cum am spus, aici avem mai multe molecule de sare decât în interiorul celulei. Deci, soluția cu o concentrație mai mare față de cealaltă va fi o soluție hipertonică. În cazul nostru, când vorbim de celula umană, întotdeauna... Folosim termenul de soluție hipertonică când concentrația moleculei respective va fi mai mare decât concentrația moleculei respective în interiorul celului. Deci când spunem că am introdus celula, cum se spune și în carte, într-o soluție hipertonică de sare, asta înseamnă că acea soluție în care am introdus celula are o cantitate mult mai mare de sare față de cantitatea de sare care există în celulă.

Ce asta înseamnă hipertonic în fiziologia umană? Înseamnă că... Deci, soluția în care introducem celula sau pe care o folosim, soluția pe care o folosim, are o concentrație mult mai mare a moleculei față de concentrația moleculei în celula umană.

Deci, în cazul nostru, soluția hipertonică va fi aceasta, de la exteriorul celului. Vom scrie aici soluție hipertonică, pentru că are o concentrație mult mai mare. Dacă ar fi fost să inversăm exemplul, să avem aici la exterior mai puține molecule de sare decât avem în interiorul celulei, am fi avut în cazul acesta o soluție hipotonică. De ce? Pentru că va conține mult mai puține molecule de sare decât conține interiorul celulei.

Deci o soluție hipotonică. Deci, cum am spus, soluția hipotonică are o concentrație scăzută, în timp ce soluția hipertonică va avea o concentrație crescută. Deci, concentrație raportată la concentrația pe care o găsim în celulă.

Și celălalt treilea termen va fi soluția izotonică, și anume, va fi o soluție care are o concentrație a moleculelor egală cu concentrația moleculilor găsite în celulă. Deci, dacă luăm exemplul nostru, dacă am fi avut a... În exteriorul celului, aceeași concentrație a moleculelor de sare pe care am fi avut-o în interiorul celului, am fi spus că soluția de aici de la exterior ar fi fost o soluție izotonică, pentru că vom găsi aceeași concentrație de sare.

Deci reținem cei trei termeni, soluție hipertonică, hipotonică și izotonică. Întotdeauna folosim acești termeni când comparăm cu ceea ce este în interiorul celului sau ceea ce este în organism. Deci, soluția hipertonică este soluția care are o concentrație mai mare față de concentrația pe care o vom găsi în interiorul celulei.

În exemplu nostru cu sarea, vom avea o soluție cu mai multe molecule de sare în exterior celulei față de molecule de sare din interior. O soluție hipotonică este atunci când concentrația moleculelor de sare aici în exterior va fi mult mai mică decât concentrația moleculelor de sare în interior. Iar o soluție izotonică va fi atunci când concentrația moleculelor de sare în exteriorul celulei va fi egală cu concentrația moleculelor de sare în interiorul celulei.

În cazul nostru al difuziunii, putem spune că difuziunea este... Transportul moleculelor dintr-o soluție hipertonică către o soluție hipotonică, deci de la o concentrație mare la o concentrație mică conform gradientului de concentrație. Aceasta este difuziunea, trecerea foarte simplă a moleculelor printre straturile de fosfolipide de la concentrație mare la concentrație mică, deci de la o soluție hipertonică către o soluție hipotonică.

Un alt tip de transport este osmoza. Ei bine, osmoza aceasta trebuie să fiți atenți pentru că pot aparea diferite capcane. Și voi scrie aici osmoza.

De ce? Osmoza, la bază, reprezintă efectiv difuziunea apei, da? Deci nu este cu nimic diferit față de difuziune. Doar că termenii vor fi un pic, să zicem așa, ei sunt logici și doar că trebuie să-i înțelegeți.

Deci, cum v-am spus, osmoza reprezintă difuziunea apei. Deci nu va mai trece de data asta molecula de sare, va trece molecula de apă dintr-o parte în alta. Și cum se va realiza acest lucru?

Evident, ca și la difuziune, apa în osmoză va trece de la o cantitate. mare către cantitatea unde este mai mică. Doar că ce se întâmplă de data aceasta?

În momentul în care avem o soluție hipertonică, deci o soluție care are foarte multe molecule de sare, într-o soluție hipertonică cu mai multe molecule de sare, cantitatea de apă va fi mai mică. În schimb, într-o soluție hipotonică cu mai puține molecule de sare, cantitatea de apă va fi mai mare. Deci, în acest caz, unde vom mai avea mai multă apă? Într-o soluție hipertonică? sau într-o soluție hipotonică.

Evident, într-o soluție hipotonică, unde avem mai multă apă, dar mai puține molecule dizolvate în apă. Ce se va întâmpla în acest caz? Osmoza, fiind și ea un tip de difuziune, apa va trece de acolo de unde este mai multă către locul unde este mai puțină. Deci, în cazul nostru, apa va trece de aici, de la soluția hipotonică către soluția hipertonică. Deci, este un pic...

este exact același lucru, doar că este terminit, trebuie să fiți foarte... atenti cum îi folosiți. La fel, apa și ea va trece fără ajutorul proteinei. Deci știu că am trecut cu linia un pic prin proteină, dar nu, nu are nevoie de proteine apa pentru a putea traversa membrana. Deci rețineți, înțelegeți foarte bine termenii, pentru că dacă vi se spune în grillă...

Osmoza reprezintă difuziunea apei de la soluția hipertonică către soluția hipotonică. Nu, este fals. De ce?

Pentru că v-am spus, soluție hipertonică înseamnă multe molecule dizolvate într-o cantitate mai mică de apă, în timp ce hipotonică înseamnă puține molecule dizolvate într-o cantitate mai mare de apă. Deci voi trebuie să înțelegeți, osmoza înseamnă difuziunea apei. Și anume, apa va trece de acolo de unde este multă către locul unde este puțină. În cazul nostru, va fi multă într-o soluție hipotonică, într-o soluție diluată, și mai puțină într-o soluție hipertonică, într-o soluție concentrată.

Deci, noi când vorbim la o soluție de concentrație a unei soluții, ne vom referi întotdeauna la concentrația moleculei dizolvate în apă și nu la apă. Deci, când vorbim de concentrația unei soluții, ne referim la concentrația sării dizolvate în apă sau la concentrația... Concentrația glucozei dizolvate în apă.

Nu ne vom referi niciodată concentrația apei într-o soluție. Nu asta este termenul. Deci foarte, foarte mare atenție când se vorbește de osmoză. Este același lucru. Difuziune de la o cantitate mare la o cantitate mică, doar că vă vorbi de apă și va fi un pic pe dos.

Deci va fi de la soluție hipotonică către soluție hipertonică. Deci voi pune aici un semn de exclamări. Mare, mare atenție la folosirea termenilor. Este același lucru, doar că termenii se folosesc un pic mai... mai diferit.

Bun, alți termeni pe care trebuie să îi înțelegeți sunt termenei de liză celulară și, să zic așa, termenul de ratatinare, da, al unei celule. Avem exemplu care este dat și în carte. Ce se întâmplă cu o celulă când este introdusă într-o soluție de o concentrație diferită față de concentrația din interiorul celulei?

Acolo vom folosi termenul de liză și ratatinare celulară. De ce este important să cunoaștem acest lucru? Pentru că acest lucru se poate întâmpla și în realitate.

Celula noastră trebuie să vă imaginați ca și un balon, să spunem așa. Ce se întâmplă cu un balon dacă îl umflați prea tare? Se sparge.

La fel și celula noastră dacă... Cantitatea de apă din celulă crește foarte mult, celula noastră se poate sparge și numim acest lucru liză. Liză celulară, da? Celula s-a lizat, s-a distrus. În schimb, la fel ca și la balon, ce se întâmplă dacă din balonul nostru pierde mare?

Ei bine, se va dezumfla, da? Va reveni la starea lui normală atunci când este umplut. La fel și celula noastră. Ce se întâmplă cu ea când pierde apă?

Se va rata tina, se va zbârci, cum se spune în carte, dar vă imaginați așa ca și o stafidă. Când se întâmplă acest lucru? Se întâmplă în momentul în care soluția care este în jurul celulei are o concentrație foarte diferită de soluția care este în interiorul celulei. Deci, vom avea la exteriorul celulei o soluție hipertonică care va conține foarte multe molecule. molecule de sare, să continuăm exemplul cu sarea, și puțină apă.

Deci vom avea o soluție hipertonică cu multe molecule de sare și puțină apă. În schimb, în interiorul celulei noastre, ce se va întâmpla? Vom avea puține molecule de sare, dar foarte multă apă.

Ce se va întâmpla în această situație? Apa va trece de la cantitate mare către cantitate mică. Deci apa va ieși efectiv din celulă. Iar celula noastră va începe să se micșoreze.

În schimb, sarea ce va face? Sarea va intra în celulă pentru că în afară e multă, dar în interiorul celulei este puțină. Problema este alta că...

Atâta apă poate să iasă din celulă pentru a încerca să echilibreze concentrația pe cele două părți ale celulei, încât celula noastră ajunge să se micșoreze, să se zbârcească, să se ratatineze. Deci, reținem, când introducem o celulă într-o soluție hipertonică, deci care are o concentrație mai mare față de concentrația pe care o găsim în celulă, Celula noastră va pierde apă, da? Apa din celulă va ieși efectiv în soluția care este la exteriorul ei pentru a se egaliza concentrațiile pe cele două părți ale membranei.

Practic, soluția noastră concentrată trebuie să se dilueze și pentru asta are nevoie de apă. Unde este apă? Apa este în celulă, deci apa iese din celulă către soluția hipertonică pentru a o dilua, da?

Celula se zbârcește, deci se ratatinează. În schimb, ce se întâmplă dacă vom introduce o celulă într-o soluție hipotonică, deci într-o soluție care are o concentrație mai mică față de concentrația soluției din interiorul celului, față de concentrația citoplasmii. Deci vom pune celula noastră într-o soluție care conține mult mai multă apă.

și mai puține molecule decât ceea ce găsim în citoplasmă. Ce se va întâmpla în cazul ăsta? În cazul ăsta va fi exact pe dos.

Practic, în citoplasma noastră vom găsi foarte multe molecule dizolvate în soluție și puțină apă. În schimb, în soluția în care am introdus celula, vom găsi multă apă, dar puține molecule. Ei bine, de data aceasta, apa va trece, evident, de unde e multă către locul unde e puțină, deci va intra, practic, în celulă. Și atâta de multă apă poate să intre în celulă până se egalizează concentrațiile, încât celula se explodeze, pentru care și ea, limita, e exact ca la balon. Dacă prea multă apă intră în celulă, celula se lizează, deci explodează, se sparge.

Aceștia sunt cei doi termeni de liza celulară și ratatinare. Reținem, introducerea celulei într-o soluție hipotonică duce la lizarea celulei, la distrugerea ei. În timp, dacă punem celula într-o soluție izotonică, deci care are o concentrație egală cu ceea ce se găsește în citoplasmă, nu se va întâmpla absolut nimica, pentru că pe cele două fețe ale membranei vom avea aceeași concentrație, deci nimic nu se mișcă, nici o moleculă.

Bun. Și ajungem mai departe la difuziunea facilitată. Vom scrie aici difuziune.

Deci ce este difuziunea facilitată? Este efectiv un tip de difuziune, dar care va utiliza proteine. Aceasta este singura diferență. Difuziunea facilitată, v-am spus, este un transport pasiv, deci nu are nevoie de energie pentru a se realiza, deci moleculele vor trece foarte simplu, doar că vor avea nevoie de niște proteine. Principiul rămâne același, moleculele vor trece de unde sunt mai multe către loc unde sunt mai puține.

Deci, molecula noastră care este aici, cu ajutorul unei proteine, va trece către intraerorul celulei pentru că acolo, să spunem, găsim mai puține molecule de acest tip. Aceasta este difuziunea facilitată, deci transport pasiv cu ajutorul proteinelor, rețineți, și conform gradientului de concentrație. De acolo de unde moleculele sunt multe către loc unde moleculele sunt puține. Singura, să zic așa, lucru mai important legat de această difuziune falcilitată este că ea depinde de numărul de proteine din membrana celulară mai exact. De ce?

Pentru că dacă această difuziune are nevoie de proteine pentru a se realiza, evident, dacă nu există proteine, nu se poate realiza. Deci, dacă avem mai multe proteine în membrana celulară, va fi mult mai simplu. Să se transporte aceste molecule.

Vor fi mult mai multe molecule care vor fi transportate. În schimb, dacă sunt puține proteine, evident, nu se vor putea transporta foarte multe molecule pentru că nu are cine să le transporte. Acesta este, să zic așa, acea stăluță de la difuziunea facilitată pe care trebuie să o cunoașteți.

Un alt tip de transport este transportul activ și acesta este un pic pe dos față de tot ceea ce am discutat până acum. În cadrul acestui mecanism, proteinele transportă moleculele prin membrană dintr-o regiune cu o concentrație mică către o regiune cu concentrație mare și vom avea nevoie și de proteine și de energie. Deci, acest transport, exact așa cum am spus, moleculele nu vor mai trece din locul unde sunt multe către locul unde sunt puține.

Va fi exact pe dos. Vor trece de unde sunt puține către locul unde sunt multe. Din cauza acestui lucru avem nevoie de proteine, da, ca să poată transporta aceste molecule și de energie. Celula utilizează energie pentru a realiza acest tip de transport activ, de aceea se și numește activ. Deci, la transportul activ, această moleculă, spre exemplu, care este aici, cu ajutorul unei proteine, va trece de la concentrație mică, în cazul nostru să zicem din interiorul celulei, către exterior, acolo unde concentrația ei este mare.

Acesta este transportul activ. Vom vedea, transportul acesta activ este extrem de important în foarte multe procese pe care le vom discuta în lecțiile viitoare. Ni se dă și în carte un exemplu. Transportul activ are loc în celulele nervoase, deci în neuroni, unde ionii de sodiu sunt transportați în afara celulei, regiune în care concentrația lor este deja mare.

Să luăm exemplul din carte, vom avea aici în exteriorul celulei, vom avea foarte mulți ioni de sodiu, deci de natrui vom face aici. Deci avem o concentrație mare. În schimb, aici, în interiorul celulei, avem mai puțini.

Cu toate acestea, din cauza acestui transport activ, ionii de sodiu, care există aici, în interiorul celulei, vor fi transportați în afara celulei, unde deja sunt foarte mulți. Deci, în transportul activ, avem... transport cu ajutorul unei proteine a unei molecule din partea unde concentrația ei este mică către partea unde concentrația ei este mare.

Deci nu mai este în sensul gradientului de concentrație, este practic în opusul gradientului de concentrație. Deci de la concentrație mică trec la concentrație mare, opus. Scrie aici opus. Foarte mare atenție.

Este un pic pe dos acest transport activ. Se va utiliza proteine, deci avem nevoie de proteine și foarte important, se va utiliza energie. Energia noastră, așa cum v-am mai spus și într-o lecție trecută, în corpul uman energia este înmagazinată în ATP.

ATP-ul este un rezervor de energie. Și pentru a transporta un ion de sodiu de aici, de unde este el puțin, către locul unde el este într-o cantitate mai mare, va fi nevoie de energie. Deci pentru acest tip de transport activ. se va utiliza acest ATP. ATP-ul va fi utilizat aici.

Ca și la difuziunea facilitată, acest transport activ este și el dependent de numărul de proteine din membrana celulară. Pentru că dacă nu sunt proteine, nu are cine să transporte aceste molecule prin transport activ. Deci mai multe proteine, mai multe molecule transportate prin transport activ.

Mai puține proteine, evident mai puține molecule transportate prin transport activ. Bun, și mai avem aici un ultim tip de transport, este un pic mai particular și anume va fi endocitoza și opusul ei este exocitoza. De ce e un pic mai particular? Pentru că, efectiv, aici celula va mânca și va bia, să spunem așa. Haideți să luăm un exemplu.

Dacă avem aici, avem celula, da, aici nucleul și membrana celulară, iar la exteriorul celulei, efectiv, Vom găsi o moleculă, aici este o moleculă de ceva. Dacă este să vorbim de endocitoză, endocitoza se clasifică și ea în două categorie, are practic două subcategorii, deci endocitoză. Vom vorbi de fagocitoză și pinocitoză. Și anume, fagocitoza este atunci când celula va mânca practic o particulă solidă, iar la pinocitoză când va bea ceva lichid.

Deci, celula mănâncă și bea. Fagocitoza va îngloba o particulă solidă, iar la pinocitoză o soluție lichidă, ceva lichid. De ce e mai particular?

Pentru că, efectiv, această moleculă care este înglobată, ea este extrem de mare. Deci, nu poate să traverseze membrana celulară prin niciunul din aceste tipuri de transport. Și de aceea există un alt tip de transport pentru ea. Deci vă gândiți, aici este ceva foarte mare și de aceea vom apela la alte tipuri de transport.

Iar în cazul nostru, dacă vrem să introducem această moleculă în interiorul celulei, vom apela la endocitoze. Și cum se întâmplă acest lucru? E bine, molecula aceasta se va apropia aici de membrana celulară, deci va intra în contact cu ea.

Și ce se va întâmpla? Celula noastră, practic, va forma un fel de... Ca și o groapă aici, să vă imaginați. Deci, molecula noastră care a intrat în contact cu membrana celulară, membrana celulară face aici așa un fel de groapă în care efectiv molecula va intra. Molecula intra în această groptiță și apoi membrana celulară efectiv se va uni aici deasupra groapei.

Deci, groapa va fi astupată și în groapă vom găsi această moleculă. Iar apoi, ce se va întâmpla? Ea va fi introdusă în interiorul celulei, dar cum anume?

În interiorul ei vom avea efectiv molecula, da? Sub forma unei vezicule, înconjurată de un fragment de membrană celulară. Deci este o veziculă aceasta, în care vom găsi particula introdusă, da? Deci molecula aceea extrem de mare sau ce este ea, da?

Înconjurată de un fragment de membrană celulară. Locul pe unde a intrat. deci blocul pe unde a pătruns această particulă în celulă se va lipi. Deci membrana celulară nu vă imaginați că a rămas rupt acolo, nu, ea se lipește.

A pierdut acest fragment care a format efectiv vezicula pentru fragmentul acesta ingerat, dar membrana celulară ea nu s-a rupt, ea se va lipi aici, deci își va reface continuitatea. Deci acesta este fagocitoza, este introducerea unei particule solide. sub forma unei vezicule în celulă.

Vezicula aceasta, practic, e formată dintr-un rest de membrană celulară, în interiorul căruia vom găsi, efectiv, particula respectivă. Dar reținem că membrana celulară, chid că se rupe, să zicem așa, pentru a forma această veziculă, nu. Ea, apoi, se va repara foarte singură. Pinocitoza este exact același lucru, doar că, de data aceasta, particula noastră va fi lichidă și nu va mai fi solidă.

De ce v-am spus? Prin phagocitoză, celula mănâncă, prin pinocitoză, celula bia. Unde nume are loc acest tip de transport?

Și anume la globulele albe, deci la leucocite, atunci când îndepărtează microbii. Deci când a pătruns o bacterie în corpul uman, bacteria este și ea o celulă, deci imaginați-vă că este destul de mare. Nu poate să fie introdusă în globulele noastre albe prin difuziune osmoză, etc.

Dar în același timp, bacteria aceasta trebuie să fie distrusă. Cum distruge organismul uman o bacterie? Efectiv o mănâncă, ca să spunem așa. Pentru a o mânca, acesta este lucrul pe care o globulă albă îl va realiza. Va fagocita bacteria respectivă.

Deci o va introduce în interiorul ei sub formă unui vezicule, iar în interior bacteria care se găsește în vezicule va fi efectiv distrusă. Deci reținem că acest tip de transport de endocitoză și mai precis fagocitoză Se realizează atunci când globulele albe, deci leucocitele, distrug bacteriile, microbii care au pătruns în organismul uman. Pentru exocitoză este exact același lucru, dar pe dos.

Presupunem că avem aici, pentru că și celula noastră poate să producă diferite substanțe care sunt introduse în vezicule. Deci presupunem că avem aici ceva produs de celulă și care a fost înglobat aici într-o veziculă. Deci exact același lucru, vom lua vezicula.

care se găsește în interiorul celulei și de data aceasta vrem să o dăm afară. Asta înseamnă exocitoză. Ce se va întâmpla? Vezicul aceasta se va apropia de membrana celulară și exact ca mai înainte va fuziona cu membrana celulară. Practic vom avea aici o fuziune.

În momentul în care respectiva veziculă fuzionează, ea se sparge. Iar ceea ce găsim în veziculă va fi... Eliberat la exterior, deci particula va fi eliberată la exterior.

Este exact pe dos. La endocitoză, am văzut, introducem particule în interior prin fuziune cu membrana celulară, iar la exocitoză vom elibera particule în mediul exterior celulei, tot așa prin fuziune cu membrana celulară și apoi eliberarea particulei. Reținem că pentru acest tip de transport la fel se consumă energie pentru că evident fiind vorba de particule foarte mari, membrana cum vedeți practic se mișcă cumva pentru a putea realiza acest tip de transport.

Și ajungem și eu la ultima parte a acestei lecții și anume nucleul. Și anume ni se spune cu excepția globulelor roșii toate celulele umane au nucleu. Ei bine, celulele umane în organismul uman după numărul de nuclei le putem clasifica astfel.

Și anume celule A. A nucleate, ce înseamnă asta? Sunt celule care nu au nucleu. Și exemplul dat sunt globulele roșie sau hematiile, dar reținem, hematiile nu au nucleu, hematiile adulte. Pentru că când veți ajunge la facultate veți vedea că și hematiile au nucleu la un moment dat în viața lor, dar când ajung la stadiul adult, de globule roșie adultă, nu mai au nucleu.

Deci sunt... celule anucleate. Apoi, vom avea celule cu un singur nucleu, da?

Un nucleu și aici sunt efectiv majoritatea celulelor din organism, deci majoritatea celulelor din organismul uman conțin un singur nucleu. Avem apoi celule binucleate. Ce înseamnă acest lucru?

Înseamnă că au doi nuclei, da? Deci doi nuclei. Și anume, aici avem unele hepatocite, deci unele celule care formează ficatul.

Și mai avem apoi celule polinucleate, și anume, celule care conțin mult mai mult de doi nuclei, deci mulți. Vom scrie aici, vom pune plus, plus, plus. Mult mai mulți nuclei. Și aici vom avea fibrele musculare striate, deci celulele care formează mușchii striați. ceea pe care noi îi lucrăm când mergem la sală.

Deci reținem această clasificare, celule anucleate, deci celule care nu au nucleu, este globula roșie, hematia, celule cu un singur nucleu, majoritatea din corpul uman, celule binucleate cu doi nuclei, avem la nivelul ficatului, deci hepatocitele și celule polinucleate cu foarte mulți nuclei, avem fibra musculară striată, deci în mușchii scheletici, mușchii striați, avem celule cu mulți nuclei. Bun, care este structura nucleului? Deci, nucleul nostru la exterior este format dintr-o membrană nucleară, o vom numi anvelopă nucleară.

Și anume, cum este ea formată aici? Rețineți că ea este practic dublă. Și anume, va avea o...

foiță externă și o foiță internă. Între aceste două foițe, vedem aici, se găsește un spațiu. Deci ce este important de reținut despre această membrană sau înveliș nuclear sau anvelopă nucleară este că ea este formată din două straturi duble de fosfolipide. Ce înseamnă acest lucru? Cred că această foiță externă, deci cea de aici, are practic două straturi de fosfolipide.

Deci ca și la membrana celulară. Aici vom avea... efectiv fosfolipide dispuse în felul acesta, pe două straturi, da? În această foiță externă.

La fel, foița internă și ea va avea exact aceeași structură. Deci dacă e să numărăm câte straturi de fosfolipide are membrana nucleară, vor fi patru, da? Două în foița externă, două în foița internă. Cum v-am spus, între aceste straturi, între cele două foițe, da? Adică...

Aici, între foița externă și foița internă, vom găsi un spațiu pe care îl vom numi spațiul perinuclear. Deci, acest spațiu aici se va numi perinuclear. Da, deci, aceasta este structura. Apoi, mai este iarăși ceva important în această membrană.

Nucleul, el trebuie să comunice cu restul celului, da, deci cu citoplasma. Ei bine, în această membrană a nucleului vom avea pori, da, deci vor fi aici, efectiv, niște canale care... Fac legătura între interiorul nucleului cu exteriorul. Da?

Deci prin aceste canale, diferite molecule din interiorul nucleului pot trece către exterior. Și avem un pic așa peste tot, sunt găurele efectiv în membrana. Aceștia sunt porii. De ce avem acest nucleu cu această membrană așa complexă, foarte groasă, foarte mare?

De ce? Pentru că așa cum am spus, în nucleu vom găsi ADN-ul din celulă. Da?

Deci acidul dezoxiribonucleic. care se găsește în interiorul nucleului. Deci, cel mai important lucru pe care îl găsim în nucleu este ADN-ul.

Ce ni se spune în carte? Ni se spune așa, nucleul este compus în principal din proteine histone și acid dezoxiribonucleic, adică ADN-ul. ADN-ul este organizat în unități liniare numite cromozom.

Segmentele funcționale ale cromozomilor se numesc gene și există în jur de 30.000 de gene în nucleicelor umane. Histonele oferă un cadru de sprijin pentru ADN. Ele se unesc cu ADN-ul pentru a forma nucleozomii.

Nucleozomii se înfășoară între ei și formează cromozomul. Deci, ce este un nucleozom? Este efectiv un miez format din aceste proteine histone, în jurul căruia se înfășoară ADN-ul. Această unitate de proteine histone cu ADN se numește nucleozom și acești mai mulți nucleozomi, care se înfășoară și la rândul lor între ei, vor forma cromozomul. Iar așa cum am spus, în organismul uman, avem într-o celulă umană, avem 46 de cromozomi în nucleul unei celule.

Deci reținem, cel mai important component pe care îl găsim în nucleu este ADN-ul. ADN-ul se asocează cu proteinele histone. Și va forma nucleozomii. Care? Mai mulți nucleozomii, care se înfășoară și ei între ei, vor forma cromozomii.

Care sunt în număr de 46 de cromozomi într-o celulă umană. Deci acesta este cel mai important complex, să spunem așa, pe care îl găsim în nucleu. De aceea și structura a membranei nucleare este așa complexă, pentru că ADN-ul acesta trebuie să fie extrem de bine protejat.

Ce mai găsim iarăși în nucleu? Tot în nucleu mai găsim, cum ni se spune și în carte, cel puțin una sau mai multe mase dense numite nucleol. De cele mai multe ori vom găsi una singură, dar putem găsi și două.

O masă densă, cum să o desinăm aici, care se va numi nucleol. Deci acesta este nucleolul. E bine, care este rolul lui? Nucleolul acesta va conține ARN, cel de-al doilea acid despre care am discutat în lecțiile trecute, deci ARN. Cum am zis la acizi nucleici, avem două tipuri de acizi nucleici, anume ADN-ul și ARN-ul.

ARN-ul acesta, așa cum mi se spune și în carte, îl găsim în principal la nivelul nucleolului în nucleul celulei. Rolul său este de a sintetiza ribozomi. Ce sunt acești ribozomi? Vom vedea în lecția viitoare când ajungem la citoplasmă.

Ribozomi sunt efectiv niște organite pe care le găsim în citoplasma celulei. Dar aceste organite, acești ribozomi sunt efectiv sintetizați, sunt produși la nivelul nucleolului. Și anume, cum se întâmplă acest lucru? Ribozomii noștri vom vedea sunt compuși din două unități.

În acest nucleol, cele două unități sunt practic produse, iar apoi ele vor ajunge efectiv în citoplasma celulei, unde vor fi asamblate pentru a forma un ribozom. Deci acesta este aici un ribozom. Deci RNA-ul din nucleol participă la sinteza de ribozomi, ribozomii fiind niște... organite pe care le găsim în citoplasma celulelor.

Și vom vedea care este rolul lor în lecția viitoare, vom vedea că participă efectiv la sinteza proteinelor. Bun, aceasta a fost lecția de astăzi. În lecția viitoare vom continua să discutăm, practic, citoplasma celulară, care este structura și care este rolul fiecărui organic și vom face și apoi partea de celule și energie. Până data viitoare, repetați foarte bine aceste lecții, foarte mare atenție la terme și foarte mare atenție la micile capcane care pot să apară în grile, la ceea ce v-am spus, la difuziune facilitată, la osmoză, aici puteți avea diferite capcane, foarte mare atenție, deci încercați să învățați cât puteți de logic această lecție ca să înțelegeți diferitele procese, în mod special la partea de transport transmembranar. Bun, aceasta a fost totul pentru astăzi, noi ne vedem data viitoare.

Salut!

Transcript for:Structura și Fiziologia Celulei

Transcript for:
Structura și Fiziologia Celulei