Bună, dragi introverți! Bine ați venit la un nou episod din Puterea unui Introvert, care o să vorbească azi cu alt introvert, care se numește Maria Tudoran și bine ai venit! Bine te-am găsit! Mulțumesc de invitație!
Aș vrea să ne spui câteva lucruri despre tine. Eu te cunosc, dar să te cunască și audiența. Sigur că da.
Eu sunt consiliere emoțională. Titlul meu oficial este de consiliere pentru dezvoltare personală, însă m-am specializat... pe zona de emoții, fiindcă mi se pare că dincolo de schimbarea mindset-ului este mai important să ne conectăm cu corpul nostru și cu semnalele pe care ni le dă și emoțiile pe care ni le generează, fiindcă am observat că noi, cel puțin ca societate, inclusiv societatea românească, suntem foarte deconectați de la emoții și de la ceea ce simțim, așa că eu cu clientele mele asta îmi doresc, să le ajut să se reconecteze la corpul lor și la emoțiile lor. Wow, foarte interesant!
Să cred că sunt puțini oameni care fac lucruri pe tema asta a emoțiilor, că nu prea am auzit în afară de tine. Da, sunt destui de puțini. Mai sunt terapeuți somatici care tot așa lucrează cu corpul, însă pentru asta este nevoie de o școală de formare, deci este la un nivel mai înalt decât de consiliere în sine. Da da, într-adevăr, sunt mai puțini. Ok, super.
Cred că când ai zis somatic, m-am gândit la Andra Pintican că avea niște videouri în care arăta niște tehnici în ultima vreme. Da, da, da. Și Andra Teodor, pe care o admir foarte mult.
E și ea terapeut somatic și de la ea am învățat foarte multe lucruri. Foarte tare. Mi-a zis o prietenă de ea. Avea acum vreo două luni, cred că un summit, un ceva, dar eu eram super stresată cu ale mele și n-am putut să intru. Adică nu puteam să mă concentrez efectiv să intru sau ascult, dar cred că i-am dat follow pe Instagramgram și m-am uitat la reel-urile ei și pare interesant ceea ce zice.
Da, așa e. Eu am participat la acel summit și mi se pare că și oamenii au beneficiat foarte mult pentru că tot așa au învățat tehnici foarte simple care le pot aplica ei acasă ca să se autoregleze emoțional. Ceea ce e super util.
Wow, foarte tare. Mai ales când ai anumite provocări cu anxietatea, cu atacuri de panică, cu nu poți să punești emoțiile, orice truc mic ajută. Într-adevăr, așa este. Așa e. Ok, păi spune-ne puțin despre povestea ta cu introversiunea.
Wow. Eu am fost un copil introvert de mic, logic, cum e cam toată introversiunea. Îmi plăcea mai mult să observ oamenii decât să mă implic activ în conversații, fiindcă mi se părea că puteam să-mi dau seama de ei și de adevărata lor față, fiind atentă la plimbajul lor corporal, la tonul pe care îl aveau, la privirea lor.
Și așa ușor-ușor am început să-i cunosc din această perspectivă cumva de observator. Și abia după ce mi-am lucrat... puțin anxietatea socială și rănile din copilărie, am început și eu să mă implic mai activ în conversații și să am încredere că am ceva de spus și că oamenii vor să mă asculte. Că, na, ca introvert cumva ai impresia că ești mic și că nu ai dreptul să ocupi spațiul, însă tot așa prin lucrul cu tine poți să ajungi să te expui. Deci nu este ceva care...
Din punctul meu de vedere, ar trebui să te împiedice, să te dezvolți și să devii cunoscut. De ce nu? Foarte interesant.
Să știi că atunci când ți-am descoperit profilul de Instagram, nu mai știu cum mi-ai apărut sau de la ce, dar ai un ton al vocii care denotă foarte multă siguranță și încredere în sine. Știai că tu aș apar din exterior? Nu, chiar nu știam.
Sunt surprinsă. Deci eu am crezut. Că tu ești foarte, cum să spun, că ai un introvert foarte mic în tine, un procent foarte mic, nu știu, 10% pe care nu-l lăși să se vadă.
Și acum tu spui din copilărie, ai lucrat foarte mult, ți-ai dorit să pari așa sau cum poți să ajungi să pari ceva ce nu ești, să zic? Nu aș spune exact că ar trebui să pari ce nu ești, ci doar să îți accepti cumva această parte și... cumva să o iei alături de tine oriunde mergi.
Adică eu sunt o persoană anxioasă. Chiar și la evenimentele de networking am această anxietate mereu cu mine, însă nu cred că ar trebui să mă împiedice să fac aceste lucruri. Și atunci eu cumva înainte să mă expun, îmi zic ok, sunt anxioasă, este o emoție pe care mi-o permit să o simt și o iau cu mine.
Anxietatea undeva e prietena mea, stă aici pe umerul meu și mergem împreună să vorbim cu oamenii și cumva asta m-a ajutat și să... nu mai am rezistență față de emoțiile mele. Deci, cumva, din perspectiva asta, invit și pe ascultători să facă lucruri.
Ok, foarte interesant, că noi discutam înainte, o să zic pe scurt ce discutam, că sunt oameni care nu și-au lucrat anxietatea și nu vin nici măcar la un podcast care e online, care ar trebui să nu spună atât de multe probleme, că până la urmă nu te pune să te deplasezi, nici să... Stai în lumine și totuși nu vin, nu sunt pregătiți. Și eu îi admir pe cei care vin, chiar dacă au anxietate, chiar dacă o spun sau nu, dar vin acolo să spună două cuvinte, pentru că mie mi se pare că fiecare are ceva interesant de spus.
Așa e. Plus că prin exercițiu îți înveți și creierul să creeze noi conexiuni și cumva să învețe noi obiceiuri. Adică eu de asta am început să particip foarte mult la...
evenimente și cumva să fac terapie prin expunere, pentru că știu că așa creierul meu va învăța că nu e nimic periculos să vorbesc cu oamenii și să mă expun și practic îi dau ocazia să se poarte diferit față de cum s-a purtat până acum. Deci i-am dat teme creierului meu, practic. Da, e foarte tare treaba asta.
Și când ai zis de anxietate socială, deci eu credeam că eu sunt singura care am avut așa ceva. Și mureau înainte să mă duc la un eveniment și mă așezam lângă ușă, că în castă nu îmi place să ies așa, să nu mă vadă nimeni, știi? Da.
Da, uite, mă gândeam, ce-ți ziceai tu când, să zicem, că te-ai invitat cineva undeva și nu te-ai dus? Ce-ți ziceai? E, lasă că și așa mă judecau ea de acolo sau ce ți-ai zis ca să, cum să spun, ca să te dai înapoi și să nu te duci? Îmi ziceam că oricum cu o floare nu se face primăvară.
Adică și dacă ratam evenimentul ăsta, cumva mai aveam ocazii în care să mă duc, dar tot nu mă duceam. Adică cumva mă autosabotam, deși cumva în interior știam că sunt competentă și am expertiză și știu să vorbesc despre lucrurile pe care le fac, dar cumva mi-am zis, e, lasă, nu contează, e ok, nu pierde nimeni nimic. Deși fast forward am pierdut într-adevăr oportunități din cauza asta.
Și când ți-ai zis gata, nu te mai lasă anxietate să conduci și să spui tu că lasă, că stăm acasă ascunși? Nu știu dacă o să mă crezi sau nu, dar am început asta de când te-am urmărit pe tine pe Instagramgram. Cu cum fiți?
Pentru că am zis... A, uite, introvertă, cu anxietate socială, face lucrurile astea, organizează evenimente, deci e clar că pot și eu. Cumva tu m-ai inspirat să ies așa un pic din zona mea de confort. Wow, deci nu cred.
Eu mă uitam la tine și ziceam, uite câtă încredere mi-are fața asta, nu-i tremură fața, nu-i tremură falca, nu-i tremură vocea când vorbește și tu te uitai la mine, deci nu cred. Da, mie mi-e ușor să vorbesc. în fața camerei, dar îmi este în mod evident mai greu să vorbesc în fața oamenilor și atunci de-aia anul acesta mi-am propus să ies din online și să mă duc în offline mai mult. Eu o să-ți dau o minge la fileu și îți spun că aș vrea la următorul eveniment sau dacă nu e ok data la celălalt să vii și să vorbești ceva despre emoții ca să exersezi.
Sigur, mi-ar plăcea foarte mult. Mulțumesc! Și scuze că n-a la pisica mea.
E aici invitată de onoare. Îmi plac pisicile așa cu portocaliu că mi-aduc aminte de copilărie. Avea bonică mea exact așa. E ce drăguță e. Da, e foarte.
Își place la cameră, știi? Da, exact. Și ea apare mereu în videourile mele că se bagă în seamă. E foarte tare.
Știi că se zice că trebuie să ai mișcare și tranziție în video? Lași pisica pe lângă tine. Exact, așa e.
Treaptă, știi? Așa e. Da, foarte tare. Uite, nu mă gândeam la asta, dar mă bucur că, uite, ești unul dintre cei care au văzut ceva la mine și au zis, băi, pot să fac și eu, că asta era scopul.
dacă ți-arăt primele videoclipuri pe care eu le-am filmat pentru TikTok, deci o să zici că eram Johannes, robotul. Efectiv, eu mi-am făcut TikTok. Am zis atâta timp când nu apare primul hater să mă înjure sau ceva, eu o să exersez acolo și o să vorbesc. Nu puteam să vorbesc la cameră. Când puneam telefon, eram aaa, ce?
Ce să zici tu? N-ai nimic de zis. Ce să zici interesant?
Și pe cine se intereseze? Asta îmi rula mie în cap. Și cumva am tot exersat, am ieșit și eu la evenimente. Aproape 2 ani am investit să mă duc la tot felul de evenimente, mai mari sau mai mici. Mi-am dat seama unde îmi place, la cele mai mici, la cele mari nu.
300 de oameni, n-ai ce să te conectezi. Că ei vin cu prietenii, adică tu ești pe lângă. Și acum am ajuns să fac chestiile astea.
Tu cum ai ajuns să te duci către linia asta de emoții? Din experiență personală, fiindcă inițial tot așa eram pe conciliere clasică și eram pe schimbare de gânduri. Hai să gândim pozitiv, hai să schimbăm mindset-ul.
Doar că interveneau... Așa. Care era întrebarea? Cum ai ajuns pe cala asta cu emoțiile? Eu inițial am avut o abordare clasică pe schimbare de mindset și pe gândire pozitivă, cum este life coaching-ul de obicei.
Însă am întâmpinat dificultăți cu clientele mele în îndeplinirea obiectivelor, fiindcă... Deși aveam pașii de urmat, clientele mele ori procrastinau pentru că aveau emoții foarte intense pe care nu le puteau controla, ori aveau o anxietate foarte mare și efectiv le paraliza și nu mai știau ce să facă, ori aveau o furie foarte mare, ceea ce m-a surprins și tot așa nu le împiedicau să ajungă la obiective și atunci mi-am dat seama că... Indiferent câtă voință ai, dacă nu-ți lucrezi emoțiile, ele te vor impacta mult mai mult. Fiindcă, în mod evident, asta nu știu dacă știu, cunosc urmăritorii, doar că partea emoțională din creierul nostru intervine mult mai repede.
Are o viteză mult mai mare de reacție față de partea rațională și atunci întotdeauna emoțiile vor veni înaintea gândirii raționale. Și atunci de aia am ales să îmi schimb perspectiva. Și acum mai folosești și gândirea pozitivă în ceea ce faci?
Cu precauție, pentru că am observat că de multe ori gândirea pozitivă e folosită ca să ne reprimăm emoțiile. Adică eu am un eveniment care mă afectează și zic, a, nu contează, tot o să fie bine, nu știu ce, doar că eu de fapt îmi ignor. corpul și semnalele corpului. Și atunci cumva folosesc gândirea pozitivă doar dacă includ și partea de procesare a emoțiilor din corp. Ok, foarte interesantă treaba asta, pentru că de-a lungul vieții am observat oameni care voiau să te ajute cumva și ziceau dar nu, tu mai gândi negativ, dar fii pozitiv, dar schimbă-ți gândirea, nu știu ce, dar nu...
Nu puteai să o faci fără niște resorturi, fără niște chestii lucrate. Nu poți așa să te tăiești într-o zi și să zici, da, azi o să fiu optimist. În viața mea o să fie frumoasă.
Adică nu prea merge. Așa e, într-adevăr. Plus că e și o metodă, adică pe lângă că te invalidează alți oameni, mi se pare că te invalidezi și tu și atunci, practic, te rănești în plus.
Tocmai pentru că îți negi aceste emoții pe care le simți și care au voie să fie și să existe în tine. Da, chiar asta e și pot să spun și eu aici un mic exemplu. Când te ia anxietatea într-un loc nou printre oameni noi, la eveniment, în autobuz, habar n-am unde ești, pe mine mă ajută să-mi zic în gândul meu...
relaxează-te, totul e bine, ai mai fost printre 50 de oameni până acum, nu te-a atacat nimeni și să, ca și cum aș fi eu și ea, cum ai zis și tu, zic, sunt aici cu tine, eu sunt adultul și o să te apăr, dacă simt ceva, plecăm acasă, hai! Și, efectiv, se relaxează tot corpul și se duce tot ce simțeai până atunci și poți să te concentrezi pe ce ai de făcut. Exact, foarte bine punctat, pentru că Cu cât reziști mai mult, cu atât emoția respectivă crește în intensitate. Deci cu cât depun mai multă rezistență față de anxietate, cu atât ea va fi mai mare. Și atunci e fix cum ai zis și tu, vorbesc cu ea, îi spun ok, ai voie să existi, doar că tot eu sunt în control, fiindcă sunt adultul responsabil care știe ce să fac.
Da, asta e foarte tare. Am avut ieri o excursie în afara... Bucureștiului și mă uitam așa în jur și o să zic ce am observat, că și eu eram observatoare, și mă uitam, o adolescentă plină de coșuri, băi, dar toată fața era plină de coșuri, dar îmbrăcată într-o rochiță și în tocuri și încerca să fie mai mult decât era și eu eram, băi, lasă rochia aia de jos de pe tine, ia-ți ceva normal, nu mai te da la eveniment când erai în gară.
Și du-te și tratează-ți fața. Adică oamenii încearcă, prin tot felul de tertipuri, să ascundă niște probleme. Alta avea părul super uscat. Mă gândeam, zic, uite, asta nu-și dă cu balsam. E totul pe repede înainte.
Probabil are o familie în care totul se întâmplă așa, se ceartă, se conflicte, nu știu ce. Da își vopsește părul 200 de ori, ca să pară că își dă un refresh și că se simte bine în pielea ei. Da, de fapt, ea are alte probleme.
Asta cu coșurile. Alta nu mai știu ce făcea. Tremură așa, să ceară restul la...
covrigi unde am stat și mă uitam așa câți oameni au anumite probleme interioare nerezolvate și încearcă printr-o felul de pansamente ba prin haine, ba prin nu știu ce, schimbarea culorii părului tot felul de lucruri care pare că ajută pe moment, dar eu mă uitam mai profund și eram nu, nu te ajută că faci asta de 20 de ani n-ai schimbat nimic da, pentru că e mai E mai dificil să lucrezi cu tine, subconștientul tău o să vrea să te protejeze și o să te facă să nu vrei să schimbi nimic. Și atunci e mai simplu să-ți schimbi cularea părului sau să-ți cumperi o roche, pentru că nu intervine corpul tău care să te protejeze. Da, și totuși uite cât, cum să spun, se spune că sunt destui căuci, psihologi, psihoterapeuți și eu mă uit în jur. La lumea normală de pe stradă și mă gândesc că toată lumea ar avea nevoie să lucreze cu cineva și am fi mult mai fericit și o lume în care nu ar mai fi atâtea infracțiuni, răutate, invidie și toate lucrurile de genul ăsta, dacă toată lumea și-ar lucra provocările.
Da, deși coachii și psihologii și așa trebuie să-i plătești, doar că din punctul meu de vedere trebuie să înceapă asta de la grădiniță, de la școală, să se bage educație emoțională. din punctul meu de vedere, fiindcă practic așa, dacă începi cu o fundație foarte bună, o să-ți fie mult mai ușor să treci prin provocări emoționale. Deci, din punctul meu de vedere, din școală ar trebui să pornească lucrul ăsta. Da, e o idee foarte bună, dar eu mă gândesc că unii nu pot să se mai reîntoarcă în școală.
Ăștia au deja 50 de ani cu ei ce facem. Da, corect. Așa e.
Da. Păi, ce să zic, sunt lucruri de lucrat, fiecare își face partea lui și vreau să te întreb din perspectiva introvertului tău interior, ce beneficii și ce dezavantaje ai observat tu la tine? Ca beneficii, din punctul meu de vedere, sunt destule. Adică chiar cred că ai multe beneficii ca introvert. În primul rând, cum am spus și la început...
Ai un avantaj în a observa oamenii și a-i cunoaște dincolo de măștile lor, fiindcă nefiind personajul principal, ai ocazia să-i observi și să fii mai atent la ei Un alt beneficiu ar fi faptul că te poți autoregla emoțional mult mai simplu, doar fiind acasă și, nu știu, uitându-te la filme sau ascultând muzică față de extroverți care au nevoie de prezența oamenilor și trebuie să investească mult mai mult timp și mult mai multă energie ca să se regleze. Deci, din punctul ăsta de vedere, n-ai nevoie de foarte multe resurse ca introvert. Și un alt beneficiu ar fi faptul că ai ocazia să te cunoști mai mult pe tine.
Fiindcă nu mai este zgomotul ăla de fond, ai ocazia să stai în tăcere și să te analizezi, să fii mai atent la corpul tău și la nevoile tale. Așa că, din punctul meu de vedere, astea sunt beneficiile. O, foarte tare! Și ca dezavantaje? Ca dezavantaje ar fi faptul că...
ai tendința să rămâi în zona ta de confort. Ai o zonă foarte bine stabilită, foarte bine înrădăcinată și ideea că trebuie să îți depășești limitările și să cunoști oameni noi, să interacționezi cu ei, e cumva pe plan secundar. Așa că cumva ar trebui să forțezi un pic și să încerci să ieși din zona ta de confort.
De asemenea, un dezavantaj ar fi dacă ești antreprenor. Faptul că ți este mult mai greu să devii personajul principal și să ocupi spațiu, să inspiri oamenii să fie atenți la tine și să te asculte. Pentru că ești obișnuit să fii observator și ți-e greu să ieși din această pălărie cumva de observator. Asta e din punctul meu de vedere. Ok, foarte interesant.
M-am confruntat și eu cu asta când mi-am dat seama că trebuie să fac social media. că altfel o să fiu lăsată în urmă și mi-era greu să mă filmez și eram da, cine sunt eu, da, ce să zic cine o să mă asculte dacă îmi iau hate, asta era prima întrebare, ce fac dacă mă înjură cineva și îmi scoate toate defectele într-un comentariu da, asta cu hate-ul e eu sunt obișnuită pentru că și când eram în școala generală am avut și o parte de bullying inclusiv pe internet, deci cumva eu m-am obișnuit Și acum, avindu-l că am lucrat și am devenit o profesionistă și pe zona asta de dezvoltarea personală, am înțeles că oamenii ăștia, de fapt, nu au nimic cu tine, au ceva cu ei înșiși, pe care nu sunt dispuși să-l rezolve. Și atunci, cumva, le extind puțină compasiune și îi înțeleg că au avut o zi proastă, dacă vor să se refuleze pe mine, e ok, le dau voie și cam asta e. Încă n-am ajuns la nivelul ăsta de acceptare.
Încă îmi vine să-i bag de unde au venit și să mă lupt cu ei, dar știu că și eu am de lucrat la partea asta, așa că o să pun pe acea listă de to do for myself. Hai să lucrăm și la asta, că trebuie să fie pusă, că altfel nu o să ajungi la foarte mulți oameni. Dacă se teamă de hate un pic, se teamă și de succes, ci cam pe acolo e.
Da, exact. Chiar ascultam la un moment dat ceva ce spunea Manuela Ciugudean, știu că și tu ești fana ei, spunea că oamenii sunt atenți și la felul cum răspunzi la comentariile de hate. Așa că cumva îți construiești brand-ul personal și prin ceea ce răspunzi la hate.
Și atunci de aia e mai bine să ai o pauză între impulsul de a răspunde și reacție. Cumva ca să dai oamenilor de înțeles că nu te afectează atât de tare și că ești o persoană rațională. Această idee că oamenii sunt atenți și la ceea ce răspunzi în comentarii, inclusiv la comentariile de hate. Și atunci, ideal ar fi ca tu, înainte să ai impulsul de a răspunde cu aceeași monedă, să-ți iei o pauză, să te echilibrezi emoțional și abia apoi să dai răspunsul. Oamenii apreciază mai mult când ai un răspuns echilibrat ca profesionist.
Dacă nu erai antreprenor, dacă nu erai expert într-un domeniu, probabil nu le păsta, doar că acum ai o responsabilitate mai mare, mai ales dacă și dorești să-ți creezi un brand personal. Ok. Și ce părere ai despre dacă ai dat un răspuns echilibrat și e formal și e drăguț și el în continuare îți zice chestii? Ce faci? Mai dai o răspunsă?
Îi dai bloc? Ignori? Care ți se pare abordarea?
Eu am ignorat pentru că mai multe comentarii îmi cresc engagement-ul la postare și atunci nu mă deranjează în mod special. Să vezi ce a scris acolo. Să dai click să vezi ce a scris.
Păi da, am curiositatea, citesc și apoi lasă vorbească singur. Ok, și nu te enervează maxim, nu se apasă butonul ăla de furie, de vrei să-l omori cu toporul? Înainte eram destul de frustrată, doar că, din nou, eu știu cine sunt ca profesionist, persoana respectivă nu mă cunoaște și atunci proiecția lui asupra mea nu mă identific cu ea.
Atunci lasă vorbească singur. Ok, foarte tare treaba asta. Și aș vrea să ne mai spui, ce sfat i-ai da unui introvert care nu își acceptă natura asta și se vede așa defect, fucked up, cum vrei să le zici?
Îmi aș sugera să găsească oameni introverți care au început să se expună în social media, fiindcă prin exemplu personal mi se pare că pot... pot să depășească un pic această temere. Ești tu, sunt eu, sunt multe alte persoane care sunt introverte, chiar și Elină Icuț, nu știu dacă o știi, și ea este, de fapt, introvert și vorbește, face public speaking, deci se poate. Din nou, nu este un defect introversiunea, este doar un mod de a fi pe care îl luăm cu noi și îl includem în ceea ce facem. Deci, din nou, cu cât depui mai multă rezistență, cu atât lucrurile nu o să iasă bine.
Și atunci, introversiunea este o parte din tine pe care trebuie să o accepti, fiindcă dacă îți neici părți din tine, nu o să fii echilibrat niciodată. Ok, foarte interesant. Am ajuns și la finalul podcast-ului și îți mulțumesc pentru toate insight-urile și pentru prezență și pentru că ți-ai trecut de temerea de a veni la primul tău podcast, pentru că a ieșit foarte bine și sper să te mai duci și la altele. Mulțumesc mult de tot, cu siguranță acum am prins gustul.
Păi, de ce nu? Nu te omoară nimeni și exact cum ai zis și tu, o să audă cineva și o să-l inspiri și o să-i schimbi viața. Nu e cea mai tare chestie asta?
Ba da, într-adevăr. Așa e. Așa e. Ajutăm oamenii să crească cu ceea ce știm noi să facem.
Ok. Și lasă-ne un ultim gând pentru audiența introvertă. Eu vă sfătuiesc să apelați la servicii de conciliere sau de terapie. Nu pentru că sunteți nebuni sau defecti, ci pentru că...
Aveți nevoie de această îngrijire a minții și a corpului. Oamenii se duc la doctor, oamenii se duc la sală, deci nu văd de ce oamenii nu s-ar duce la consiliere sau terapie ca să-și aline suferința într-un fel sau altul. Pentru că oricât de mult avem voință, rănile emoționale din spate or să vină peste noi și or să ne afecteze.
Așa că asta ar fi un ultim gând către audiență. foarte profund. Mulțumesc frumos! Mulțumesc și eu!
Și ce să zic mai mult? O zi minunată introverților noștri dragi și ne vedem curând cu un nou introvert, la fel de inspirațional.