La bacaloreatul vostru va trebui să dovediți că cunoașteți și stăpâniți patru tipuri de raționamente. Și anume, am povestit despre conversiune, obversiune, silogism și acum a venit momentul să povestim puțin despre inducție. Din raționamentul ăsta numit inducție, probabil vor veni două întrebări la subiectul unu ala, întrebările grillă. Acum, ce este o inducție?
O inducție este un raționament în care noi încercăm să formulăm O concluzie care privește o întreagă clasă de obiecte, plecând de la faptul că noi cunoaștem doar o parte a cazurilor care fac parte din acea clasă de obiecte, cu alte cuvinte, într-o inducție, noi încercăm să plecăm de la unele fapte particulare, unele cazuri particulare pe care noi le cunoaștem, în premise, și vom încerca să gândim, să formulăm O concluzie care privește întreaga clasă de obiecte în concluzie. Deci, într-o inducție, întotdeauna vom pleca de la unii și vom ajunge la toți cu concluzie. Procesul de gândire care stă la baza a inducției se numește generalizare. Deci, pleci la unul, ajungem la toți. Acum, tipul ăsta de inducție, pe care noi îl facem uneori în mod spontan, chiar fără să ne dăm seama, și care este obișnuit, se numește inducție populară.
Am inducția asta poporului. prin simple enumerare, noi am constatat unele cazuri și nu am găsit un contraexemplu pentru cazurile noastre. Tipul ăsta de raționament prin inducție populară stă la baza superstițiilor pe care noi le avem sau și de multe ori a prejudecăților.
Am văzut că unii români sau unii clujeni sunt așa și ajungem la prejudecata că toți clujeanii sunt așa. sau superstiție, am văzut că de fiecare dată când mi-a tăiat calea o pisică neagră mi-a mers prost, asta înseamnă că ajungem prin inducție populară, că de fiecare dată când o să-mi taie calea o pisică neagră o să-mi meargă prost. De exemplu, eu prin inducție populară acum pot să gândesc că toți elevii din România au trecut clasa la materia anumită educație fizică.
Deci eu, toate cazurile pe care eu le-am văzut... De elevi pe care eu le-am văzut, cu toți cei pe care eu îi cunosc, au trecut, nu au rămas repetenți la educație fizică, deci au trecut clasa la material numită educație fizică și nu am văzut niciun contraexemplu care... Inducția asta se va numi populară.
Având în vedere că nu e tot una să fac o inducție sau să dau o lege despre toți elevii din România sau despre elevii de la școala de unde predau, vom avea așa două tipuri de inducție. Dacă eu doresc să fac o teză, să formulez o concluzie despre elevii de la școala la care eu o predau, iar concluzia respectivă să privească faptul dacă au trecut la sport sau nu au trecut la sport. Acum, având în vedere că elevii la școala la care eu o predau sunt o mulțime finită și pot fi examinați fiecare în parte, adică pot să mă uit în catalog să văd dacă au trecut sau nu au trecut la educație fizică, la sport, în cazul ăsta cel mai bine și cel mai firesc e să verific fiecare caz în parte Bine. Și să vedem dacă concluzia pe care eu am propus-o, dacă teza pe care eu am propus-o se susține sau nu se susține. În cazul ăsta, deci dacă mulțimea asupra care eu formulez o concluzie este finită cu cazuri care pot fi examinate, atunci de cele mai multe ori e bine să examinăm fiecare caz și în cazul ăsta, inducția se va numi completă.
Deci o inducție completă se face când formulăm o teza asupra unei mulțimi finite După ce am studiat toate cazurile din mulțimea respectivă. Am, dacă eu formulez o teză despre elevii din România, pentru mine ar fi destul de greu de examinat ce se întâmplă cu toți elevii din România. În cazul ăsta, în concluzia mea, teza mea, care va fi despre toți elevii din România, așa numai că toți elevii din România au trecut la sport, Nu poate fi obținută după ce i-am verificat pe toți elevii din România, pentru că e imposibil pentru mine ca eu să-i verific pe toți elevii din România. În cazul ăsta al meu, inducția pe care eu o fac presupunând că am studiat deja anumite cazuri.
De exemplu că am studiat cataloagele, cel puțin de la școlile pe unde eu am predat. Am studiat cataloagele și am văzut că teza mea se susține cel puțin pe școlile... pentru școlile unde eu am predat.
Și atunci concluzia mea va fi că toți elevii din România au trecut la sport. În cazul ăsta, inducția se numește incompletă amplificatoare, pentru că teza respectivă este mai... concluzia respectivă...
Este mai generală decât premisele. În cazul inducției complete, teza întotdeauna este adevărată. În cazul concluziei incomplete, teza este probabilă. Dacă eu fac o inducție fără nici o metodă, fără nici un studiu, inducția respectivă se numeaște prin simplă enumerare sau populară. Dar mai poate exista și inducție științifică.
Acum, inducția științifică merge prin observație sau prin experiment. În cazul inducției științifice, e vorba de modul în care studiez pe cei care sunt supuși observație sau experimentului. Dacă în inducția completă, inducția incompletă, tu pur și simplu observai anumite caracteristici, în inducția științifică se va alege un eșantion care va fi studiat în mod special.
Până acum nu s-au dat întrebări din inducție populară sau din inducție științifică Mi se dă scăniși la voi la bacalorea nu se vor da întrebări din inducție populară și științifică Mai inducția populară e când o persoană obișnuită, fără nicio metodă, formulează o concluzie generală despre o clasă de obiecte Iar inducția științifică e... în momentul în care se formulează o teză despre o întreagă clasă de obiecte pe baza studiului științific și amănunțit a unui eșantion. Care poate fi eșantionul respectiv?
Poate fi supus și unul experimente. Vizez că nu văd ce s-a dat în ultimii ani pe tema asta din inducție. De exemplu, într-o inducție completă.
Acum dacă e o inducție completă, mulțimea este finită. Este observabilă, poate fi studiat fiecare element al mulțimii respective, este studiat fiecare element al mulțimii respective și se formulează o teză care este sigură. Concluzia este întotdeauna falsă, nu întotdeauna este adevărată. Premisele se refer la un număr mai mic decât obiecte, decât concluzia, nu se refer la exact același număr de obiecte ca și concluzia, pentru că am studiat pe fiecare. Se obține o concluzie cu certitudine adevărată dacă premisele sunt adevărate.
Într-o inducție completă, concluzia este cu cerpâna adevărată, dacă vremisele sunt adevărate. Întotdeauna probabilă nu e întotdeauna probabilă. În cazul inducției incomplete, dacă avem o inducție incomplete, asta înseamnă că noi formulăm o teză despre o mulțime extrem de mare și mulțimea extrem de mare nu o putem verifica, nu putem verifica fiecare element al mulțimii respective și atunci concluzia nu va fi niciodată sigură, pentru că nu i-am văzut pe... Am văzut toate elementele clase respective. Se mai numește și amplificatoare.
În cazul o inducție incompletă se realizează trecerea de la general la particular. Nu întotdeauna într-o inducție se trece de la particular înspre general. Concluzia de caracter cert nu poate să fie certă, pentru că o concluzie incompletă se realizează trecerea de la toate cazurile la unele cazuri, nu exact invers, de la unele cazuri la toate.
Are un caracter amplificator. Inducția incompletă are un caracter amplificator. În cazul inducției complete se trece de la general la particular, nu întotdeauna de la particular la general. De la premise adevărate la concluzii probabile, dacă e completă, inducția și concluzia e sigură.
De la premise adevărate la concluzii false, întotdeauna concluzia este sigură. De la particular la general, da, așa merge o inducție în cadrul unei clase finite de obiecte, după ce am analizat toate cazurile. Da, asta este o inducție completă, o clasă finite de obiecte, am analizat toate cazurile. și formulăm o concluzie care este sigură.
Inducția populară presupune repetarea unor constatări și absența unui contraexemplu. Da, știm anumite lucruri și ne lipsește un contraexemplu. În cazul unei inducții incomplete, acum concluzi la inducție incompletă, concluzia nu este certă niciodată și atunci este probabilă. Un exemplu de inducție incompletă este, dacă unii elevi sunt, atunci toți elevii sunt. E chiar prima, dacă unii sunt, atunci toți sunt.
Dacă toți, atunci unii nu e inducție. Dacă fiecare elev e, atunci toți elevii sunt. Asta, de exemplu, ar fi o inducție completă.
Inducția completă este, acum, inducția întotdeauna este o generalizare. Nu e o abstractizare, nu concretizare, nu particularizare. Trecerea de la un număr determinat de cazuri la toate cazurile e pentru o inducție incompletă de la unele cazuri la toate cazurile inducții complete. Concluzia inductiei complete, dacă e completă, este sigură pentru că am verificat pe toți. Inductia completă permite examinarea fiecare element al clasei, dar în cazul inductiei complete pot să examinesc fiecare element al clasei.
Inductia incompletă se caracterizează prin valoare de cunoaștere redusă? Nu. Din potriva, inductia incompletă este foarte importantă în cunoaștere pentru că eu știu unele cazuri și formulez-o la generală.
Simpla enumerare, o concluzie probabilă, inducția incompletă are o concluzie probabilă, da? Inducția incompletă este o argumentare care presupune repetarea unor constatări, absența unei contraexemplu, asta este inducție populară. Examinarea unei clase cu număr foarte mic, dacă e incompletă, clasea e foarte mare și greu examinabilă. Examinarea unei clase cu număr mare sau infinit de obiecte, da?
Asta, inducția completă este o argumentare care presupune concluzie. cu caracter cert, anul acesta, inducția completă, concluzia e certă. Inducția incompletă este o argumentare care presupune, deci, o clasă cu caracter finit, care permite examinarea, dacă îi permite examinarea, atunci facem o inducție completă. Concluzie certă, nu doar inducția completă are cu concluzie certă.
Caracterul amplificator al concluziei, da, inducția incompletă are un caracter amplificator al concluziei în raport cu premisele. Inducția completă este o argumentare care presupune concluzie cu caracter probabil la completă, nu e caracter probabil examinarea unei clase cu numări infinit de obiecte, nu poți examina o clasă infinită. Trecere de la număr finit la număr infinit, nu, concluzie cu caracter cert, da, inducția completă, concluzie cu caracter cert.
Inducția incompletă. Examinarea tuturor elementelor nu concluze cu caracteri probabili chiar dacă premisele sunt adevărate. Inducția incompletă are o concluzie cu caracteri probabili. Răționamentul. Dacă unii pictori sunt, atunci toți pictorii sunt.
Asta pleacă de la unii pictori, ajunge la toți pictorii. E o inducție incompletă. E un exemplu de inducție incompletă. Răționamentul.
Dacă fiecare elev îi, atunci toți elevii sunt. Asta e o inducție completă. Un exemplu de inducție completă.
Inducție completă, dacă unii, atunci toți. Asta e o inducție incompletă. Dacă toți, atunci unii.
Asta nu e o inducție. Dacă unii, atunci alții. Asta nu e o inducție. Dacă fiecare dintre atunci toți sunt, asta e o inducție completă.
Inducție incompletă, dacă unii... atunci unii nu e inducție, dacă unii atunci alții nu e inducție, dacă toți ăștia atunci unii nu e inducție, să fie inducție trebuie să plece de la unii și să ajungă la toți, dacă unii atunci toți. Și atunci ăsta e un exemplu de inducție incompletă. Bun, următoarea teorie care va veni la subiectul 1 la întrebările grillă. E pe tipuri de raționamente.
Acum raționamentul este procesul de gândire care este în mintea noastră. În logica, în general, raționamentele pot să fie în două feluri, și anume pot să fie raționamente deductive și raționamente nedeductive. Acum raționamentele deductive sunt raționamentele în care noi trecem de la premise la concluzie, iar raționamentul nostru, iar gândirea noastră este sigură, deci în modul în care tu treci într-un mod sigur de la premise la concluzie.
De exemplu, raționamentul 2 plus 3 egal 5 este un raționament sigur. De la 2 plus 3, sigur gândim că este 5. Poți veni și peste un milion de ani că 2 plus 3 tot 5 va da. Iar raționamentele nedeductive e când trecem de la premise și ajungem la concluzie, dar concluzia nu e întotdeauna sigură, dar adevărate premisele.
De exemplu, dacă eu concluzionez despre cum va fi vremea de afară și plec de la premisele, dacă priveți cum este vremea. în mijlocul zilei și faptul că știu că la meteo s-au anunțat anumite lucruri, raționamentul ăsta nu va fi niciodată un raționament sigur, adică nu pot să previzionez în mod deductiv, în mod absolut cert, cum va fi vremea de seară, plecând de la premise că știu cum este vremea de dimineață. Oare raționamentele deductive pot să fie în funcție dacă sunt corecte sau nu sunt corecte?
pot să fie valide și nevalide, un raționament deductiv este valid dacă e corect, e nevalid dacă este incorrect, de exemplu, raționamentul 2 plus 3 egal 5 e un raționament deductiv corect, raționamentul 2 plus 3 egal 6 este un raționament deductiv incorrect sau nevalid. Dacă la raționamentele nedeductive, în momentul în care trecem de la premise și ajungem la concluzie și nu suntem absolut siguri că Gândirea noastră nu este sigură. Dacă concluzia are șanse mari să fie adevărată, raționamentul respectiv este tare. Dacă are șanse puține să fie adevărată, atunci raționamentul respectiv este slab.
În logica asta a voastră, pe care vă vine vouă la BAC, ca la OREAC și care este logica clasică, În funcție de modul în care merge gândirea putem să avem raționamente deductive când trecem de la toți la toți sau de la toți la unii sau de la unii la unii. Raționamentele astea se numesc deductive. Iar în momentul în care noi trecem de la unii și ajungem înspre toți, deci în momentul în care gândirea noastră pleacă de la particular și ajunge la general, se numește raționamentul respectiv, se numește inductiv. Acum, o parte a raționamentei deductive, de exemplu, sunt conversiunile, obversiunile, silogismul, sunt raționamente deductive, iar raționamente inductive e inducția.
Atunci, raționamentele astea inductive ar fi o parte a raționamentelor nedeductive. Mai sunt și alte raționamente nedeductive, de exemplu, în manuale plus analogia, pe lângă raționamentele inductive. Am funcție de numărul de premise.
Dacă avem o premisă, raționamentele sunt imediate, dacă avem mai multe premise, raționamentele sunt... Iată, următoarea poveste pe care ar trebui să o știți, raționamentele întotdeauna sunt în mintea noastră. În momentul în care eu încerc să povestesc cu o altă persoană, să-mi expun cum gândesc eu, se numește că facem o argumentare.
Întotdeauna când avem o altă persoană sau câteva persoane în fața noastră, spunem că argumentăm. Într-o argumentare vom încerca să convingem pe acea altă persoană, pe interlocutorul nostru, că o anumită teză, o anumită propoziție pe care o numim teză, este adevărată dacă acceptă anumite premise, anumite temeiuri pe care noi le furnizăm ca fiind adevărate. Raționamentul este în minte.
Argumentarea este atunci când avem de-a face cu o altă persoană. Contrargumentarea este opusă argumentării, adică vom încerca să convingem pe o altă persoană că o anumită teză pe care el o crede este falsă. E tot un fel de argumentare, doar că în loc să arătăm că o teze este adevărată, vom arăta că o teze este falsă. Acum, în momentul în care noi expunem un raționament astfel încât el să fie valid, valabil pentru oricine, se numește că facem o demonstrație.
Demonstrația de cel mai multe ori este scrisă și trebuie să respecte anumite reguli. Dacă vreți, e... E ca și la bucătărie, pentru că am făcut tot timpul analogia asta cu bucătăria. Raționamentul e o gândire pe care o facem în principiu pentru noi.
Raționăm în interiorul nostru. E ca și cum ai găti pentru tine. Acum, dacă gătești pentru tine, nu respecti atâtea reguli, modul în care trebuie să arate o mâncare.
Un bucătar, de cele mai multe ori, Mănâncă direct din supa de pe foc, mănâncă direct din oalele respective, nici măcar nu își mai pune în farfurie. Argumentarea e o gândire pe care noi o expunem pentru altcineva, pentru o altă persoană. E exemplu ca și cum la bucătărie bucătarul gătește pentru o persoană apropiată, în momentul în care gătește pentru o persoană apropiată. Apropiată bucătarul respectiv, sigur că trebuie să respecte anumite reguli, dar important e să convingă pe acea altă persoană că mâncarea respectivă este bună.
La fel e și cu argumentarea. În momentul în care argumentezi, argumentezi pentru o altă persoană și trebuie să convingi că gândirea ta este o gândire corectă. Când bucătarul nostru gătește pentru... Gătește pentru o mulțime mare, gătește pentru o întrunire a unor persoane extrem de importante.
În cazul ăsta, bucătarul respectiv va trebui să respecte anumite reguli de etichetă, anumite reguli de prezentare a mâncării. La fel e și cu gândirea. În momentul în care eu îmi expun gândirea mea, astfel încât să poată să fie acceptată de oricine, trebuie să respect anumite reguli de...
expunere a gândirii. Cu alte cuvinte, raționamentul e ce se întâmplă în mintea mea, argumentarea e modul în care eu încerc să convinc pe o anumită persoană de adevărul unei teze, făcând un raționament ca e ca acea persoană să un raționament valid ca acea persoană să accepte teza respectivă, iar demonstrația este modul în care eu îmi expun raționamentul meu, astfel încât să fie convingător pentru oricine. Așa cum la bucătărie e important să gătești bine, la fel e și cu raționamentul, e important să gândești bine. În momentul în care tu gătești pentru o altă persoană, o singură persoană, regulile nu sunt atât de stricte, dar în momentul în care tu gândești, în momentul în care noi gândim pentru o altă persoană, spune că facem o argumentare, În momentul în care bucătarul respectiv gătește pentru o mulțime mare de persoane și persoanele respective trebuie să fie mulțumite de modul în care s-a gătit, atunci bucătarul respectiv trebuie să respecte anumite reguli de etichetă. La fel e și atunci când gândim.
În momentul în care gândim și expunem gândirea pentru oricine, pentru demos, demos înseamnă popor, de acolo provine și cuvântul demonstrație, să arăți poporului, cu alte cuvinte, raționamentul e ce e în mintea mea. Argumentarea e cum il convingi pe prietenul tau Iar demonstratia este momentul in care tu te apuci sa scrii pe Facebook Astfel incat oricine poate sa vada demonstratia ta Poate sa vada textul tau și să îl aprecieze. Acum, demonstrația respectivă trebuie să respecte anumite reguli pentru a fi corectă. Acum, în primul și în primul rând, într-o demonstrație trebuie foarte clar delimitate teza de demonstrat, ce vei susține, de exemplu, dacă te apuci să postezi pe Facebook, trebuie să fie foarte clar ce va susține postarea ta.
Fundamentul demonstrației reprezintă toate temeiurile, toate premisele pe care tu le aduci în privința tezei tale și modul de demonstrare, procesul de demonstrare care nu e altceva decât arătarea faptului cum din anumite premise reiese teza ta de demonstrat. Acum, prezentarea gândirii respective, de exemplu într-o postare pe Facebook, trebuie să respecte anumite reguli. Teza trebuie să fie clar formulată, adică să nu conțină termeni vagi, adică să spui exact ce vrei să demonstrezi. Din demonstrația ta, din postarea ta, să înțeleagă toată lumea ce dorești să postezi. De exemplu, dacă tu ai creat o postare în care tu dorești să dovedești că usturoiul este un aliment minunat, teza asta că usturoiul este un aliment minunat, minunat nu respectă prima regulă, adică nu este clar formulat, adică nu îmi spune ce e cu usturoiul, ce înseamnă acel minunat.
Pe urmă, teza trebuie să fie cel puțin probabilă. Dacă teza respectivă pe care tu dorești să o susții toată lumea știe că este falsă din start, atunci demonstrația ta nu este una corectă. Modul în care tu îți prezinți argumentele nu sunt corecte. De exemplu, dacă tu te apuci să demonstrezi pe Facebook că usturoiul vindecă Ebola, în cazul ăsta, demonstrația ta nu respectă a doua regulă privitoare la teza, și anume ca teza să fie cel puțin probabil. Și pe urmă, teza trebuie să rămână neschimbată, adică dacă tu ai spus că vei demonstra o anumită teza, să nu schimbi pe parcurs teza înlocuind-o cu o altă teza.
De exemplu dacă în postarea ta pe Facebook Tu, teza pe care dorești să o susții e că usturoiul vindecă ebola, iar la sfârșitul articolului tău, la sfârșitul demonstrației tale, aflăm că de fapt usturoiul nu vindecă ebola, dar vindecă durerile de stomac. În cazul ăsta nu ai făcut altceva decât să schimbi teza. Și în cazul ăsta modul de prezentare a argumentelor tare nu este acceptat.
Demonstrația nu este corectă. Pe urmă, premisele, argumentele pe care sunt cât două reguli privitoare la premise, premisele pe care tu le prezinți, trebuie să fie întotdeauna adevărate și să poată să fie acceptate înainte, independent de teza pe care tu o susții. Cu alte cuvinte, premisele respective, oamenii care vor citi demonstrația, să le poată accepta. ca fiind adevărat.
O ultima regulă privitoare la modul în care expune o anumită demonstrație este că raționamentele trebuie să fie corecte, cu alte cuvinte trecerea de la ce se dă, de la premise, la concluzie să fie una corectă. O ultima lecție e lecția despre sofisme. Lecția despre sofisme ține de erori de gândire. Noi oamenii gândim, dar deci multe ori gândim greșit.
Acum, erorile astea de gândire, ce ar trebui să știți legat de erorile de gândire? Că erorile de gândire pot să fie formale sau pot să fie materiale. Erorile formale se produc atunci când noi raționăm greșit din cauza formei.
Pe exemplu, dacă eu raționez, dacă merg la magazin și am cumpărat o ciocolată cu 2 lei și una cu 3 lei și vânzătoarea mi-a spus că am deplătit 4 lei, În cazul ăsta, eroarea este formală. De ce eroarea este formală? Pentru că ține de forma de a gândi 2 plus 3 egal 4. Cu alte cuvinte, orice ar fi acei 2, 2 pot să fie 2 lei, pot să fie 2 telefoane, orice aș pune ca materie ca să stea pe loc de 2, se va produce eroare.
De exemplu, dacă spun 2 telefoane cu 3 telefoane, e greșit să spun că dau 4 telefoane. 2 lei cu 3. Cu 3 lei e greșit să spun că dau 4 lei. 2 mingi de fotbal cu 3 mingi de fotbal e greșit să spun că dau 4 mingi de fotbal.
Și atunci eroarea asta ține de formă gândirii. Eroarele pot să fie formale. De exemplu, eroarea când tu printr-o conversiune treceai de la un S a P prin conversiune și o treceai în P a S, era o eroare care ține de formă.
indiferent care e socicarei pe eu E greșit gândit ca formă. Sau erorile pot să fie erori materiale. Acum, în cazul erorilor materiale, E de vină materia cu care lucrăm.
Argumentul meu e așa, dacă am mers la magazin, am cumpărat o ciocolată cu 2 lei și una cu 3 lei. Plecând de la premisele astea, pot gândi două concluzii. Prima concluzie e că am plătit la magazin 5 lei și a doua concluzie e că am ieșit afară cu două ciocolate.
Acum, dacă una din concluziile astea este falsă, de exemplu, dacă eu am plătit la magazin 6 lei, eroarea care se produce e o eroare formală. Dacă eu am ieșit din magazin cu o ciocolată și un pachet de biscuiți, eroarea care s-a produs e o eroare materială. De ce? Pentru că am confundat ciocolata cu pachetul respectiv de biscuiți. Acum, erorile astea se pot întâmpla, sunt paralogisme când le facem fără intenție sau sofisme când le facem cu intenție.
Acum, în manual sunt prezentate câteva tipuri de sofisme materiale. Deci, atât paralogismele, erorile neintenționate pot să fie formale și materiale, sofismele pot să fie formale și materiale, dar în manualul vostru sunt prezentate câteva sofisme materiale. Așa că, sofismele astea materiale sunt de următorul tip. Eu o să prezint doar tipul mare, nu au venit până acum.
Sofismele de limbaj sunt atunci când cineva încearcă... Să greșească, să te păcălească folosind în mod echivoc anumite termeni și anumite propoziții. Sofismele circularității e atunci când cineva încearcă să te păcălească presupunând doar că îți va prezenta niște premise, dar de fapt nu îți prezintă niște premise.
Sofismele sunt poziții neîntemiate, e atunci când cineva încearcă să te păcălească. prezentându-ți niște premise care au aparența de a fi adevărate, dar nu sunt adevărate. Sofismele de relevanță e atunci când cineva te face să accepti o concluzie, plecând de la premise care n-au nicio legătură cu concluzia respectivă. Și sofisme ale dovezilor insuficiente sunt acele sofisme în care cineva încearcă să te facă să accepti o concluzie.
accepti că anumite premise au studiat destul de bine cazurile existente și care puteau fi studiate, dar de fapt nu au fost studiate cazurile respective. Eu mizez că astfel de sofisme nu vor veni. Din 2016 încoace, singura cunoștință pe care trebuia să o aveți legat de sofism era că trebuia să știți că sofismele sunt erori intenționate. Bun, voi face câteva exerciții pe teoria asta și cu asta baf de la bac.
Am așa, clasificarea raționamentelor deductive în imediate și mediate, are drept criteriu, acum împărțirea în imediate și mediate, are drept criteriu numărul de premise, în funcție de câte premise sunt, am imediat o premisă, media, mai mult de o premisă. Concluzia unui raționament inductiv este, întotdeauna e mai generală, decât premisele. Mai general decât premisele.
După numărul premiselor din care se obține concluzia, avem inferențe imediată și inferențe mediate. În funcție de gradul de generalitate al concluziei în raport cu premisele, deci în funcție de cum merge gândirea noastră, dacă merge de la unii înspre toți sau de la toți înspre unii, avem inductive și deductive. Deci raționamente în funcție de gradul de generalitate al concluziei în raport cu premisele, raționamentele sunt deductive.
și inductive, în funcție de gradul de probabilitate al concluziei. Raționamentele sunt tari și slabe. Deci cât de probabil e concluzia?
Dacă concluzia e foarte probabilă, raționamentul este tari. Dacă e puțin probabilă, este slabă. Raționamentul, dacă asta, atunci asta.
Acum, dacă toți, atunci unii. Dacă pleacă de la unii, îl ajunge la toți, clar nu e inducție. Și atunci e deductiv că cred că aici face o conversiune. Toți medicii sunt unul, aia sunt oneste, unele oneste. Asta e o conversiune și atunci conversiunea e un raționament deductiv imediat.
Are o singură premisă. Raționamentul toate astea sunt, rezultă că niciun din ăsta nu e. Și acum mă întreabă toate mamiferele zvertebrate.
Să păr. Niciun mamifer nu este nevertebrat. Să e pâine gata.
Asta este o versiune. O versiune. Dacă niciun pește nu este, atunci niciun din ăsta nu este.
Să, pă, niciun pește nu este, atunci niciun animal terestru, pă, să. Deci face o conversiune de la un sep, o trece într-un pes, conversiune, și e conversiune simplă, pentru că se păstrează litera. Dacă se schimbă litera, atunci e conversiune prin accident. Raționamentul, niciun pește nu este, mamifer, niciun, e ca și ăla de mai sus, deci o conversiune. E o conversiune simplă și atunci conversiunea simplă e un raționament deductiv imediat.
Deductiv, inductiv, nu inductiv, nu deductiv, imediat, nu imediat. Raționamentul, păsările nu sunt reptile, prima propoziție, și reptile nu zboară, deci 1 plus 2, deci 3. Deci, propoziția 1 plus propoziția 2 ne dă propoziția 3, din toată nu mai e imediat, care are două premise. Să vedem dacă e inductiv, nu, că toate păsările nu sunt, toate reptilele nu sunt, deci unele nu sunt, nu e inductiv și atunci e deductiv mediat. Într-o inferență deductivă, concluzia, deci într-o deductie pleci de la toți, înspre toți sau înspre unii. Sau poți să pleci de la unii înspre unii.
Poate fi tot o deducție. Are grad de generalitate mai mic, nu? Întotdeauna un grad de generalitate egal, nu?
Un grad de generalitate cel mult egal, deci concluzia, e cel mult egală cu premisele. Da, asta e un grad de generalitate cel mult egal cu premisele. În funcție de corectitudinea logică, dacă sunt corecte sau nu sunt corecte, sunt valide și nevalide raționamentele, valide, nevalide. Raționamentul, toți ăștia așa și ăștia așa, atunci unii din ăștia așa, deci 1 plus 2 rezultă 3. Pleacă de la toți, ajungem spre unii, deci nu e inducție. Atunci e deducție imediată sau mediată?
E mediată că are două premise, deci nu e imediat. Și atunci raționamentul, propoziția 1 plus propoziția 2 ne dă propoziția 3, e o deducție mediată. După direcția procesului între general și general, deci după cum mergem de la unii înspre toți sau de la toți înspre unii, avem deductive și inductive.
Raționamentul unele din astea așa, deci... unele din astea, așa, să vedem ce e ceva, conversiune, S, P, unele animale P, S, deci pleacă de la un SIP, o trece într-un PIS, asta înseamnă că e o conversiune, deci nu e inducție, e deducție, nu e mediată și atunci e deductiv, imediat și corect, valid, și atunci raționamentul ăsta este deductiv. Imediat și valid.
Problemele pe teoria cu demonstrație și argumentare au fost următoarele. În cazul demonstrației corecte, premisele pot fi false? Nu, tot timpul trebuie să fie adevărate. Fundamentul rezultă cu necesitate din teză?
Nu, e exact invers. Fundamentul trebuie să fie acceptat înaintea tezei. Premisele sunt întotdeauna adevărate, dar dacă e corecte, premisele trebuie să fie adevărate.
Propoziția de demonstrație se numește fundament, nu se numește teza. Într-o demonstrație, ansamblul de premise din care se vorbea să fie chisă teza se numește fundamentul demonstrației. Deci fundamentul demonstrației sunt premisele.
Una din regulile referitoare la teza. Teza, termen cu mai multe semnificații, nu, că atunci nu e clar formulată. Teza să rămână aceeași, la teza trebuie să rămână aceeași.
Teza să fie înlocuită, nu, nu trebuie să fie înlocuită. Și teza demonstrată să fie o propoziție infirmată, adică o propoziție de care toată lumea știe că e falsă. Procesul de demonstrare reprezintă raționamentele prin care trecem de la fundament la teză, raționamentul prin care deducem teza din premise.
Erorile formale se produc atunci când argumentul este ambigu din punct de vedere sintactic, nu? Pentru că dacă e ambigu din punct de vedere sintactic e vorba de materie prin care e făcut argumentul, întemerea concluziei se face prin apel la forță, nu? este un sufism de relevanță forța nu are nicio legătură cu teza pe care încercăm să-l facem sau accepte, încalcă regule de validitate ale inferenților deductive.
Da, asta da. Fundamentul demonstrației este prezentat de ansamblu premiselor, deci fundamentul sunt premisele. Una din regule coreferitoare la teza, să fie clar și precis formulată, da, prima.
Una din regule demonstrației referitoare la teza, să conțină termen cu mai multe significații, nu. Nu să rămână aceeași, da? Să rămână aceeași, să nu se schimbe. Una din regulile corecte din demonstrație referitoare la teză, să rămână aceeași, da? Prima, să rămână aceeași pe tot parcursul demonstrației.
Una din regulile corecte din demonstrație referitoare la fundament. Fundamentul demonstrației, avem așa, argumentele demonstrației să se contrazică, dacă se contrazică nu-i bine, demonstrația argumentelor să depindă de demonstrarea tezelor, nu. Argumentele trebuie să fie acceptate independent de teză, era o regulă, să fie adevărate. Pentru a susține teza nu e necesar să fie adevărate, ba da, e necesar să fie adevărate. Argumentele trebuie să fie un temei suficient pentru teză.
Orice demonstrație este compusă din fundament, teză, proces. Operația logică prin care o propoziție e derivată din alte propoziții, deci gândirea, gândiște-o propoziție plecând de la altele, e un raționament. Într-o inferență deductivă, imediată, validă.
Termenii distribuiți, acum e vorba de, văd că mă întreabă pe distribuirea termenilor, deci distribuirea termenilor. Dacă e distribuit în concluzie, să fie distribuit și în premisele în care apare. Dar distribuiți în premise, nu?
Distribuiți în concluzie, sunt întotdeauna distribuiți și în premise. Da, termenii distribuiți în concluzie sunt distribuiți și în premise. Distribuiți în premise, ne distribuiți în concluzie, nu? Una din regulile corectitudini de demonstrație referitoare la teză. La teză avem așa, demonstrație să fie corectă e referitoare la proces, argumentele să fie adevărate referitoare la fundament.
Teza se rămână aceeași, da, teza se rămână aceeași. Orice demonstrație se compune din teza, fundament, proces. Una din regulile corectitudini referitoare la fundament este teza, teza, teza. Alea sunt regulile referitoare la teza și atunci premisele să fie toate adevărate.
Nu e o regulă, nu e o regulă a demonstrației. Teza să fie clar formulată e, teza să fie cel puțin probabilă e o regulă, teza de demonstrat să rămână aceeași pe tot parcursul demonstrației e o regulă, teza de demonstrat să fie infirmată și asta nu e o regulă la demonstrație și pe asta va stă la vacă.