Bună tuturor! Astăzi vom studia împreună sistemul digestiv. Sistemul digestiv are două funcții importante.
Descompunerea moleculelor mari în molecule mici și absorpția moleculelor mici a mineralelor și a apei în organism. Deci, atenție foarte mare! Moleculele mari sunt descompuse, iar moleculele mici, mineralele și apa sunt absorbite. Sistemul digestiv este format din tractul gastrointestinal și o serie de organe anexe.
Organele tractului gastrointestinal sunt cavitatea orală, esofagul, stomacul, intestinul subțire și cel gros și aparent a fost omis faringele. Faringele este o cale comună între tractul digestiv și tractul respirator. Organele anexe cuprind glandele salivare, ficatul și pancreasul. Foarte mare atenție la grill aici, vă poate încurca și vă poate pune ca răspuns una dintre aceste glande anexe ca făcând parte din tractul gastrointestinal. Tractul gastrointestinal, așa cum îi spune și numele, este un tub care începe la nivelul cavității bucale și se termină la anus.
Așadar, toate componentele tractului gastrointestinal trebuie să fie unul în continuitatea celuilalt. Organele anexe se numesc anexe pentru că în interiorul lor nu vor intra alimentele. Ele, aceste organe anexe, își vor deversa secrețiile pe care le formează prin intermediul unor ducte. Prima dată începem cu gura sau cu cavitatea orală. La nivelul cavității orale se deschid trei glande anexe și anume două glande parotide dreaptă și stângă prin ductul parotidian care se deschide în dreptul celui de-al doilea molar, glanda sublinguală și submandibulară care se află la nivelul planșeului bucal și se deschid sub limbă prin canalele lor.
Limba care este formată din mușchi, care este controlat voluntar. Voluntar înseamnă că noi controlăm limba când vrem, cum vrem. Faringele, esofagul care este un tub foarte lung format din mușchi nete, el străbate diafragmul și stomacului are rol de rezervor.
Foarte important, trebuie să reținem raportul posterior cu pancreasul. Deci pancreasul se află posterior de stomac. Stomacul se continuă apoi cu intestinul subțire. Intestinul subțire are trei părți.
Prima parte este duodenul, care comunică cu stomacul prin sfinterul piloric. La nivelul duodenului se deschid cele două ducte excretoare ale veziculei biliare, care este de fapt zona în care se depozitează bila care este sintetizată de ficat și sucul pancreatic, care este secretat de pancreas, de partea exocrină a acestuia. Intestinul subțire se continuă apoi cu jejunul și jejunul se continuă cu ileonul. Foarte important, la nivelul ileonului avem acele plăci pe ieri care sunt agregate de folii cu linfoizi.
Ileonul se continuă apoi cu intestinul gros. Prima porțiune a intestinului gros este cecul, cea mai largă zona a intestinului gros. Ileonul comunică cu cecul prin valva ileocecală. Cecul prezintă o prelungire.
numită appendice vermiform, care este un organ vestigial. Și acest appendice, într-o anumită situație numită appendicită, se inflamează și trebuie operat. C-ul se continuă cu colonul ascendent.
Colonul ascendent are un traiect ascendent pe porțiunea dreapta a abdomenului. La nivelul ficatului, acesta formeaza o curba care se numeste flexura hepatica colonului si se transforma in colon transvers. Colonul transvers, asa cum ii spune si numele, are un traiect transversal de la dreapta la stanga pana la nivelul splinei.
La nivelul splinei, formeaza flexura splenica si apoi se continua cu colonul descendent. Colonul descendent este localizat pe porțiunea stângă a abdomenului și din fosă iliacă stângă până la rect se continuă cu colonul sigmoid. Colonul sigmoid este o porțiune a colonului care are formă de S, de aceea se numește și sigmoid.
Colonul sigmoid se termină cu rectul care are rol de rezervor de înmagazinare a materiilor fecale, iar rectul se deschide la exterior prin anus. Tractul gastrointestinal este o structură tubulară. musculară de aproximativ 9 metri lungime.
Pereții acestuia sunt alcătuiți din 4 straturi distincte. La urmă veți vedea că am făcut o listă cu toate valorile care sunt întâlnite în acest curs. Tunica internă este denumită membrană mucoasă sau mucoasă. Aceasta este compusă dintr-un epiteliu ce acoperă un țesut conjunctiv care conține mici cantități de mușchi neted. Mucoasa conține glande ale sistemului gastrointestinal.
Aceste glande secrete enzime necesare digestiei moleculelor alimentare și mucus pentru a proteja tesuturile tractului gastrointestinal. Și mai citesc încă un pic. un slide și vă explic apoi. Tunica următoare a tractului gastrointestinal este submucoasa. Aceasta conține vase de sânge, vase linfatice și nervi.
Tunica următoare este alcătuită din două straturi de mușchi neted. Stratul intern, format din mușchi netez, dispuș circular, înconjoară tractul gastrointestinal și prin contracție micșorează diametrul acestuia. Deci exact ca la pupilă, da? Mușchii circulari, întotdeauna prin contracție vor micșora un diametru, în timp ce mușchii radiiari, da, de la iris, prin contracție vor mări pupila. Ok, să ne întoarcem la treaba noastră.
Stratul extern de mușchi netezi dispuși longitudinal este dispus de-a lungul tractului gastrointestinal. Contracția acestor mușchi scurtează lungimea tubului digestiv. Stomacul are un al treilea strat de mușchi netezi cu dispoziție oblică, care se află între submucoasă și stratul circular. Tunica externă a tractului gastrointestinal este numită stratul seros sau seroasa. Acest strat este format din peritoneul visceral.
Peritoneul visceral se continuă cu peritoneul parietal care căptușește cavitatea abdominală. Celulele peritoneului visceral sau seroasa secretă un lichid care omectează suprafața externă a organelor și permite alunecarea liberă a acestora. Spațiul dintre peritoneul visceral și cel parietal se numește cavitate peritoneală. Și să clarificăm lucrurile.
Deci avem patru straturi la nivelul tractului gastrointestinal, da? Deci ficatul, glandele. Salivare și pancreasul nu prezintă aceste patru straturi. Ele, adică organele anexe, au altfel de structuri. Și vom începe cu cel mai intern strat, și anume mucoasa.
După cum citeam, mucoasa se mai numește și membrană mucoasă. La rândul ei este formată din alte trei straturi. Cel mai intern strat al mucoasei se numește epiteliul.
Epiteliul întotdeauna este format din celule epitelioale, Aceste celule epiteliale, care sunt situate la nivelul intestinului, în principal intestinul subțire, dar și în cel gros și stomac, într-o mică măsură, au rolul de a absorbi substanțele și de a elibera anumite enzime. Următorul strat, stratul mijlociu al mucoasei, se numește lamina propria. Lamina propria, după cum citeam, este formată dintr-un țesut conjunctiv. Și lamina propria este formată din puține celule conjunctive și foarte multe fibre. Fibre de colagen sau fibre de reticulină.
Dar nu intrăm în detalii, ca să le faceți la histologie în anul 2. Cel mai extern strat al mucoasei se numește musculara mucoasei. Atenție foarte mare, musculara mucoasei nu este stratul muscular. Muscularea mucoasei conține o cantitate mică, infimă de fibre musculare netede. Și de ce sunt importante lamina propria și muscularea mucoasei?
Vom vedea în continuare, peste câteva minute, că la nivel intestinal avem acele vilozități. Vilozitățile acelea nu sunt altceva decât niște proeminențe ale laminei propria, care, după cum spuneam, este formată din foarte multe fibre. Lamina propria are rol de schelet pentru acele vilozități, vor proemina în lumenul intestinal și pe lamina propria, spre interiorul lumenului, va fi epiteliul. Astfel încât substanțele, apa, sărurile și mineralele care trec prin lumen vor intra în celula epitelială din epiteliul, din celula epitelială din epiteliul, Prin polul bazal al celulei vor ajunge în lamina proprie, adică în interstițiu, vom vedea imediat, și din interstițiu în sânge sau în linfă. Bun, deci am clarificat mucoasa.
Mucoasa este cea care participă la formarea vilozităților, dar și criptelor gastrice sau intestinale. Bun. Următorul strat este submucoasa, care, la rândul ei, este formată dintr-un țesut conjunctiv lax exact ca și lamina propria, deci e exact aceeași compoziție. Dar, în lamina propria aveam cele mai mici ramificații.
În submucoasă deja încep să se formeze trunchiurile mai măricele în care se drenează substanțele absorbite. Și foarte important aici, în submucoasă, acești neri despre care citeam se referă la plexul submucos-maisnăr. Și vom vedea imediat că mai avem un plex. plex, plexul Mienteric-Auerbach, care este la nivelul muscularei propria. Deci cel mai intern plex nervos este acesta, Meissnerul.
care este în submucoasă. Următorul strat este musculara propria. După cum îi spune și numele, propria adică este principalul și propriul mușchi al tubului digestiv. El este format din două tipuri de mușchi. Stratul circular, care prin contracție vor îngusta lumenul și au rol foarte important în peristaltism și în digerarea substanțelor, pentru că exact ca și...
Când strângem pumnul, da? Când avem o nucă în mână și o strângem, ea se sfărămițează. Exact asta face și stratul circular al intestinului.
Următorul strat este stratul longitudinal, care prin contracția sa va scurta lumenul, exact ca și când ne suflecăm mâneca, da? Noi ridicăm mâneca și ea se adună și se îngustiază. Și excepția este la nivelul stomacului, unde mai avem un strat muscular oblic.
Acel strat muscular oblic se află între sumul coasă și stratul circular, adică la stomac, cel mai intern strat este stratul oblic. La restul, la esofag, intestin subțire și intestin gros, cel mai intern strat este stratul circular. Între stratul circular și stratul longitudinal, la toate, organele care intră în alcătuirea tractului digestiv, vom avea acest plex mienteric aurbach.
Și mai avem seroasă sau adventiția, care este același lucru cu foița viscerală a peritoneului. Vorbeam chiar în primul curs despre faptul că peritoneul este exact ca un balon și organul din abdomen este exact ca un pumn care intră într-un balon. Tot timpul cel mai intim strat.
Cel care se prinde de pumnul meu, da, când eu împing mâna într-un balon, este această seroasă, adventiția sau peritoneul visceral. Dar peritoneul visceral se continuă cu peritoneul parietal care căptușește, de fapt, peretele anterior al cavității abdominale. Spațiul dintre această foiță viscerală și foița parietală se numește cavitate peritoneală.
Și această foiță se mai numește seroasă pentru că în corpul uman avem mai multe tipuri de lichide care sunt secretate. Avem seros care vine de la faptul că arată ca și serul. Este un lichid clar, asemănător cu apa și puțin gălbui.
Mai avem și alte lichide purulente, da, care sunt albe. Mai avem lichidul mucos, care, de exemplu, este sintetizat de glandele intestinale. Acest lichid seros, prin producerea sa de către foița viscerală, va umecta, în proximitatea în care el este eliberat, organele.
Și acum o secțiune prin tubul digestiv. Să presupunem că suntem la nivelul intestinului subțire. Avem cel mai intern strat, mucoasa, cu cel mai intern strat al ei, care este epitelul.
Epitelul este format din celule epiteliale, care au rolul de a sintetiza și a absorbi. Apoi, lamina propria, care este formată din țesut conjunctiv, prezintă vase de sânge neri și vase linfatice, porțiunea inițială cea mai mică, da? Cea mai micuță. Și apoi avem muscularea mucoasei, care reținem, nu?
Conține mușchi circulari, longitudinali sau oblici. Ea conține cantități infime de țesut muscular neted. Și care este rolul acestei musculare a mucoasei? Rolul ei este de a contracta vilozitățile, pentru că prin contracția vilozităților putem mări sau scădea suprafața de absorpție.
Apoi avem submucoasa, care conține tot așa țesut conjunctiv lax, însă în cantitate mult mai mare decât lamina propria. În submucoasa avem glande. Apoi avem vase de sânge, nodul linfatic, vase linfatice și plexul submucos-meisner, adică nervi.
Nodul linfatic se referă la cei din ileon, la plăcile peier. Și vasele de sânge, vasele linfatice și nervii de la acest nivel sunt de dimensiuni puțin mai mari decât cei din lamina propria. Muscularea propria este chiar cel mai gros tesut muscular de la nivelul tractului gastrointestinal. Și este format din stratul circular, stratul longitudinal și la stomac mai avem și acel strat oblic care este cel mai intern.
Între stratul circular și longitudinal, la toate organele care intră în alcătuirea tubului digestiv, se află situat acest plex mienteric aurbach. Plexurile, atât cel submucos cât și cel mienteric, au rol de a inerva și sunt practic terminații ale nervilor vagi sau... cei pelvini în zona inferioară, da, pentru rect și colonul sigmoid, dar și ale sistemului nervos simpatic. Și mai avem și... tratul cel mai superficial și anume adventiția sau seroasa sau peritoneul visceral, care sintetizează acest lichid seros, care are rol de lubrifiere a organelor pe suprafața lor externă, astfel încât ele să alunece unele pe celelalte în timpul în care noi ne mișcăm.
Tractul gastrointestinal Tractul gastrointestinal este o componentă principală a sistemului digestiv. Acesta se extinde de la cavitatea orală la anul. Și vom începe cu cavitatea orală. Este segmentul tractului gastrointestinal care asigură ingestia și digestia mecanică alimentelor, reducându-le masa și amestecându-le cu salivă.
Deci, dinții vor digera mecanic și limba va amesteca alimentele acestea digerate mecanic cu saliva și se va forma bolul alimentar. Cavitatea orală este înconjurată de buze, obraji, precum și de palatul moale și palatul dur. Funcțiile sale sunt ingestia alimentelor, digestia mecanică și lubrifierea acestora. Limba este conectată de planșeul oral printr-un pliu de țesut numit frâul limbii.
Limba este compusă dintr-un mușc striat acoperit de o membrană mucoasă. Pe părțile laterale ale limbii, cuprinșând papilele gustative, se găsesc mugurii gustativi. Funcția limbii este de a transforma alimentele în boluri alimentare cu ajutorul salivei.
Digestia mecanică alimentelor este produsă în mare parte de către dinți. Bun, și acum vreau să vă arăt aici pe imaginea aceasta toate componentele cavității bucale. Vom începe cu buzele. Avem o buză superioară și o buză inferioară.
Apoi avem gingiile pentru fiecare arcadă dentară. Gingia superioară și gingia inferioară. De asemenea, avem două arcade dentare, arcada dentară superioară și arcada dentară inferioară. Fiecare arcadă prezintă molari, premolari, canini și incisivi, dinspre posterior spre anterior. Apoi avem obrajii, care sunt pereții laterali ai cavității orale și avem un planșeu, adică o podea a cavității orale și un plafon, adică un acoperiș.
Acoperișul sau plafonul este format anterior din palatul dur și posterior de palatul moale. Palatul dur se numește dur pentru că avem o mucoasă care căptușește osul și palatul moale se numește moale pentru că avem o mucoasă care căptușește mușchi. Apoi avem ovula care este o proeminență a palatului moale, formată tot așa din mușchi și mucoasă. Apoi, la nivelul planșeului cavității bucale, întâlnim aceste orificii prin care se deschid glandele sublinguale și submandibulare. Și, foarte important, avem limba care stă pe planșeu și este formată repet din mușchi controlați voluntar.
Dinții sunt de două tipuri. Decidual, temporari, în număr de 20, care se mai numesc și dinți de lapte. Se pierd până la vârsta de 6 ani.
Și sunt înlocuiți de dinții permanenți, care sunt în număr de 32. Până aici n-am nimic de explicat. Există patru tipuri de dinți. Incisivii, care taie, alimentele de dimensiuni mari. Caninii, care au formă conică de colt, pentru apucare și sfâșiere. Premolarii, care sunt plați și mărunțesc sau macină.
Și molarii, care mărunțesc. Structura de baza dintelui este coroana, acoperită de smalți. Rădăcina acoperită de cement și gâtul sau coletul dintelui care leagă coroana de rădăcina dintelui. Cele două componente principale ale dintelui sunt smalțul și dentina.
Smalțul este cea mai dură substanță din organism și se găsește la suprafață exterioră a dintelui. Este alcătuit în principal din săruri de calciu, săruri care constituie componenta majoră a unei substanțe minerale numită hidroxiapatită. Deci, smalțul...
Este exact la fel format ca și osul, da? Din componentă organică și componentă minerală. Minerala fiind reprezentată de hidroxiapatită.
Și la fel, hidroxiapatita din smalt și din os este formată din săruri de calciu. A doua componentă, dentina, este mai moale decât smaltul și formează cea mai mare parte a dintelui. Aceasta este situată sub smalt și înconjoară pulpa dentară.
Pulpa dentară conține vase de sânge, nervi și țesuturile conjunctive ale dintelui. Este în stânga structura dintelui și avem pulpa dentară sau cavitatea pulpară, care conține acel țesut conjunctiv lax în care intră nervi și vase de sânge. Foarte important, dinții sunt inervați de nervul trigemen și arcada superioară și arcada inferioară. Apoi avem dentina care e cea mai... Cantitativă componenta dintelui și smaltul care e doar pe suprafață.
Smaltul este format din componentă organică și componentă minerală. Componenta minerală este hidroxiapatita formată din săruri de calciu. Și dintele are trei părți. Coroana care e acoperită de smalt. Apoi avem gâtul sau coletul, este o zonă de trecere între coroană, care e practic partea expusă a dintelui și rădăcina care e partea neexpusă, care e învaginată acolo în gingie.
Și în dreapta avem cele două arcade, arcada superioară și arcada inferioară, cu toți dinții componenți. Aici există un singur termen pe care vreau să vi-l explic ca să-l înțelegeți și anume acel termen Bicuspid. Sunt de fapt niște proeminențe.
În cazul nostru la dinte, întotdeauna premolarii vor avea două cuspe și molarii vor avea de obicei patru cuspe. Cuspele acestea sunt de fapt niște ridicături, niște proeminențe piramidale. Există trei categorii de glande salivare mari care secretă salivă în cavitatea orală. Aceste glande sunt considerate organe anexe ale sistemului digestiv. Aici scrie glande salivare mari pentru că noi, la nivelul obrazului, dar și la nivelul limbii, avem anumite glande mici care nu formează o glandă efectiv, ci sunt așa niște formațiuni microscopice.
Aceste glande parotide, submandibulare și sublinguale sunt niște glande pe care noi le putem vedea cu ochiul liber, de aia le zicem mari. Prima glandă salivară este glanda parotidă. Această glandă pereche este situată în vecinătatea urechilor, în țesuturile profunde din regiunea feței.
Reprezintă cea mai mare glandă salivară și este drenată de către ductul parotidian pe partea internă a obrazului, în dreptul celui de-al doilea molar, situat la nivelul arcadei superioare. Și avem o glandă parotidă dreaptă și una stângă. A doua grandă salivară este cea submandibulară sau submaxilară. De ce îi zice în două feluri? Pentru că maxilarul are o porțiune superioară și o porțiune inferioară, deci avem maxilar superior și maxilar inferior.
Dar maxilarul superior este format din osul maxilar și maxilarul inferior este format din mandibulă, de aceea se numește așa. Situată în planșeul oral, după cum spuneam, planșeul oral este podeaua. da, cavității orale.
În apropierea suprafeței interne a mandibulei. Este de asemenea o glandă pereche și este drenată de către ductul submandibular în cavitatea orală, deasupra planșeului oral. A treia glandă salivară este sublingoala.
Similar cu celelalte două glande salivare, este o glandă pereche și este situată tot în planșeul oral sub limbă, în fața glandelor submandibulare. Secrețile produse de glandele sublinguale sunt transportate în cavitatea orală, la nivelul planșeului oral, printr-o serie de ducte numite ducte linguale. Deci, ambele glande, atât cea submandibulare cât și sublinguala, se deschid sub limbă, dar la nivelul planșeului oral. Aici avem un tabel cu toate glandele.
Parotida este localizată de desubtul urechii și se deschide prin ductul parotidian în dreptul celui de-al doilea molar superior, adică de la depearcada superioară. Submandibulara sau submaxilara, în planșeul oral, sub limbă, în apropierea suprafeței interne a mandibulei. Deschiderea ductului. este la nivelul planșeului și lateral de frâul limbii. Frâul limbii se află median și lateral de acesta avem acele orificii.
Sublingoala este situată sub limbă, dar anterior de submandibulare. Și se deschid mai multe ducte prin mai multe orificii, tot la nivelul planșeului oral, tot sub limbă. Aici avem o imagine cu glanda parotid.
Observăm că este anterior inferior de ureche. și ductul parotidian care se deschide în cavitatea orală, glanda sublinguală și submandibulară. Sublinguală observăm că este anterior de submandibulară, ambele se deschid la nivelul planșeului oral sublimbă. Secreția glandelor salivare se numește salivă și facilitează lubrifierea și legarea particulelor alimentare și începe descompunerea moleculelor de glucide.
Celulele seroase ale glandelor salivare produc o enzimă cunoscută sub numele de amilază. Ea digeră chimic moleculele de amidon și glicogen în două unități monozaharidice numite dizaharide. Dizaharidul produs prin descompunderea amidonului și glicogenului se numește maltoză. Deoarece alimentele rămân în cavitatea orală pentru o perioadă scurtă de timp, numai o cantitate mică de amidon este digerată aici. Cea mai mare...
parte este digerată în intestinul subțire. Celulele mucoase ale glandelor salivare produc mucus. Mucusul este un lichid gros, vâscos, care leagă particulele alimentare și lubrifiază tractul gastrointestinal.
Deci vă spuneam și înainte faptul că în corpul nostru sunt secretate mai multe tipuri de lichide. Și avem lichidul seros care... În principal arată exact ca și serul, de aceea îi spune seros.
Și lichide mucoase care prezintă acea substanță numită mucină, o să învățați despre ea la facultate, care dă acea consistență gelatinoasă. Și atenție foarte mare la acest aspect care s-ar putea să vă încurce la grijă. Saliva este asigurată de secreția a două celule.
Celulele seroase care vor sintetiza acel lichid seros. în care se află și amilaza, și celulele mucoase care vor sintetiza mucusul, care are o consistență mai gelatinoasă. Celulele seroase asigură practic digestia, în timp ce celulele mucoase asigură lubrifierea. Și aici am făcut o schemă, deci amilaza salivară este sintetizată de toate cele trei glande, parotidă, sublinguală și sumandibulară. Ea ce face?
Acționează, catalizează reacția. de transformare a amidonului și glicogenului, care sunt polizaharide, în maltoză, care este dizaharid. Știm de la chimie că polizaharidul are o structură mai complexă și dizaharidul este format din două unități de glucide. Poate să fie glucoză fructoză, glucoză glucoză sau glucoză galactoză, o să vedem imediat.
Și un tabel care era la finalul lecției, dar eu le-am pus așa pentru fiecare în parte. Avem glanda salivară care ce face? Secretă salivă, salivă care conține două substanțe, mucusul și componenta seroasă.
Componenta seroasă conține amilaza salivară. Ce face amilaza salivară? Degradează amidonul în maltoză, unde are loc procesul în cavitatea orală. Palatul este structura care formează bolta cavității orale.
Acesta este alcătuit dintr-o parte anterioară dură, palatul dur, și o parte posterioră moale, palatul moale. O prelungire în formă de con numită uvulă se extinde în jos de la palatul moale, deci aici am explicat la început pe acel desen. Amigdalele sunt aglomerări de țesut linfatic localizate în mucoasă, deci atenție, amigdalele sunt în mucoasă.
Acestea sunt palatine, faringiene și linguale. Amigdalele Fac parte din sistemul linfatic și sunt alcătuite din structuri linfatice. Ele au rol în apărarea organismului. Aceste amigdale pe care le-am amintit acum, cât și informațiile legate de ele, le-am studiat la capitolul sistemul linfatic când am vorbit despre inelul lui Valdai.
Vă invit să mergiți acolo să vizionați pentru că am explicat. Esofagul este o structură tubulară dreaptă, distensibilă, musculară, care leagă faringele de stomac. Măsoară aproximativ 25 de centimetri lungime și traversează diafragma către stomac. Esofagul este primul segment în care pot fi observate cele patru straturi ale peretelui tractului gastrointestinal.
În treimea superioară a esofagului, tunica musculară este alcătuită din fibre musculare striate. În treimea inferioară, tunica musculară devine alcătuită exclusiv din fibre musculare netede. Pentru ca alimentele să treacă din cavitatea orală în stomac, acestea trebuie înghițite.
Procesul de înghițire se numește deglutiție. Acest este un proces care necesită activitățile coordonate ale limbii, palatului moale, faringelui și esofagului. Prima etapă se produce în cavitatea orală și este sub control voluntar.
Alimentele sunt mestecate și îmbibate cu salivă pentru a forma bolul alimentar. care este împins către faringe cu ajutorul limbii, în momentul în care începe etapa involuntară a deglutiției. În etapa involuntară a deglutiției, mușchii faringe se contractă și împing bolul alimentar în esofag.
Nervii sistemului nervos autonom controlează această etapă prin contracții musculare, declanșând un proces numit peristaltism. Peristaltismul constă în formarea unor unde de contracții ale stratului muscular neted al esofagului. În prima fază se contractă mușchii longitudinali, apoi cei circulari.
Aceste contractii musculare împing bolul alimentar până ce acesta ajunge la un mușchi circular, situat în extremitatea superioră a stomacului, numit sfincterul esofagian inferior sau sfincterul cardial. Înainte să încep să vă explic despre deglutiție, reținem așadar faptul că esofagul este prima componentă a tubului digestiv care reprezintă toate cele patru straturi. Acum vreau să vorbim puțin despre fazele deglutiției. Deglutiția reprezintă procesul prin care noi înghițim bolul alimentar.
Are trei faze în funcție de partea tubului digestiv pe care o traversează. Și avem faza orală, faza faringiană și faza esofagiană. Din faringe participă la deglutiție doar porțiunea oro-faringiană a faringele. Și esofagul la rândul lui are trei faze. părți.
Esofagul cervical, care este localizat la nivelul gâtului. După cum știm, orice are în denumire cervical, înseamnă că este localizat la nivelul gâtului. Dacă are denumirea cefalic, este localizat la nivelul capului.
Apoi avem esofagul toracic, da, cea mai lungă porțiune și esofagul abdominal, care este pur și simplu acea zonă de câțiva centimetri prin care comunică cu stomacul prin cardia. Foarte important este faptul că fazele deglutiței pot să fie coordonate voluntar și involuntar. Voluntar vor fi întotdeauna controlate părțile implicate în deglutițe care conțin mușchi striați, și anume cavitatea orală pentru că limba este un mușchi striat, faringele pentru că la rândul lui conține mușchi striați și doar porțiunea cervicală a esofagului. În schimb, Faza involuntară are loc doar la nivelul esofagului toracic și abdominal.
Cum se desfășoară deglutiția? Deglutiția începe la nivelul cavității orale după ce se formează bolul alimentar. După ce se formează bolul, vârful limbii va atinge palatul dur și va forma o rampă. Prin contracția limbii, bolul alimentar va fi împins către posterior prin palatul moale și uvulă. și va ajunge în orofaringe.
Aici încă avem control voluntar. Apoi începe faza faringiană a deglutiției. Faringele este relaxat, da? Când noi suntem în faza orală.
Pentru ca el să poată primi bolul. Totdeauna, unda de relaxare precede unda de contracție. După ce bolul ajunge în orofaringele relaxat, faringele se contractă și împinge bolul alimentar la nivelul esofagului cervical, care și el este relaxat. După ce primește bolul alimentar, esofagul cervical se contractă, mai exact mușchii circular și longitudinal, și îl împing în cel toracic. Apoi, esofagul toracic, care este relaxat, primește bolul alimentar din esofagul cervical și se contractă.
Apoi, bolul alimentar este împins în esofagul abdominal, care și el este relaxat. După ce primește bolul alimentar, se contractă împingând bolul alimentar prin cardia. În acest moment, cardia se relaxează, iar bolul alimentar ajunge în stomac.
Și un detaliu foarte important care sigur v-a scăpat, în timpul de glutiție, glota este închisă, pentru că epiglota, care este acel cartilaj în formă de frunză sau de pană, acoperă intrarea în laringe. Intrare în laringe, care se numește glo. Stomacul se întinde de la nivelul sfincterului esofagian inferior până la muștul circular situat la capătul său distal, numit și sfincter piloric. Stomacul este un organ de forma literei J situat în porțiunea superioară stângă a abdomenului. Părțile sale principale sunt cardia, situată în apropierea cordului, fundul sau fornixul, corpul stomacului sau partea principală și antrul piloric.
O părțiune distală îngustă. Pe suprafața internă, stomacul prezintă pliuri numite rughii, care sunt evidente atunci când stomacul este gol și micșorat. Când stomacul este destins, pliurile dispar.
Dacă ați mâncat ciorbă de burtă, știți cum arată rughile. Suprafața laterală, convexa stomacului, este denumită marea curbură. Suprafața medială concavă se numește mica curbură. Un strat dublu de peritoneu, micul epiplon, se extinde de la ficat la mica curbură. O altă prelungire a peritoneului este marele epiplon, care se extinde mai jos de stomac, deasupra organelor abdominale.
Stomacul este un organ cu rol de stocare a alimentelor și locul în care se produce descompunerea chimica numitor molecule. Stomacul prezintă trei straturi musculare netede. Alături de stratul circular și longitudinal, există un al treilea strat oblic, cel mai intern. Straturile musculare mixează și desfac bolul alimentar, transformându-l într-un amestec cu consistența unei supe numită chim. Mucoasa stomacului se invaginează și formează...
Scripte profunde în care se varsă secrețiile glandelor gastrice. Glandele gastrice secretă sucul gastric care conține o multitudine de substanțe. Avem stomacul care are mai multe componente.
El se află în continuitatea esofagului. Între esofag și stomac se află sfincterul esofagian inferior. Intraria în stomac se numește cardia. Apoi avem fundul, care prezintă bula de gaz a stomacului, apoi corpul, cea mai mare porțiune a stomacului, antrul piloric, care se continuă apoi cu duodenul. Între stomac și duoden avem sfinterul piloric.
Și stomacul prezintă acea formă de J. Avem două curburi, mica și marea curbură. Între ficat și stomac avem o structură care se numește omentul mic.
Și mai are încă o denumire pe care ar fi bine să o știți, se mai numește ligamentul hepatogastric. Apoi, mai avem încă o structură care se numește omentul mare sau marele epiplon, care se extinde de la curbura mare a stomacului, este exact ca o pungă, care este format din țesut adipos și se extinde peste organele din abdomen, cu excepția ficatului și splinei și are rol de protect. Și avem aici încă o imagine din cartea voastră, se observă că stomacul este un organ localizat în cavitatea abdominală, sub diafragmatic, posterior de lobul stâng al ficatului, se află în continuitatea esofagului și se continuă cu dud.
Se observă și părțile componente pe care le-am discutat înainte și cele trei straturi musculare. Stratul oblic, care este cel mai intern strat, stratul circular, care este stratul mijlociu și longitudinal, care este cel mai superficial. La interior avem acele pliuri gastrice, care atunci când stomacul este plin, ele dispar. De asemenea, peretele gastric este format din cele patru straturi pe care noi le-am discutat la început.
Avem stratul seros, stratul muscular propriu. Și aici se observă submucoasa care este formată din acel țesut conjunctiv lax ce conține vase de sânge și vase linfatice și mucoasa. Mucoasa care la rândul ei este formată din epiteliu. Vedem acolo celula principală și celula parietală și celula mucoasă care sunt celule componente ale țesutului epitelial sau stratului epitelial.
Apoi avem țesutul. lax sau lamina propria, care sunt zonele în care se invaginează acest epiteliu gastric și se formează criptele gastrice. Deci, criptele gastrice sunt situate la nivelul laminei propria. Și mai avem și acel țesut muscular al mucoasei, care nu se observă aici, format din fibre musculare netede în cantitate mică.
Celulele parietale secretă o componentă a sucului gastric și anume acidul clorhidric, care este necesar pentru activarea enzimelor proteolitice. Celulele parietale produc de asemenea factorii intrinsec necesari pentru absorpția vitaminei B12 în intestinul subțire. O altă componentă a sucului gastric este mucusul, un produs al celulelor mucoase.
Mucusul protejează perețele stomacului de autodigestie. De asemenea, în sucul gastric se găsesc enzime proteolitice, secretate de celulele principale ale glandelor gastrice. Cea mai importantă enzimă proteolitică din stomac este pepsina. Ea nu este secretată de celulele principale în forma sa activă. Este secretat mai întâi precursorul acesteia, pepsinogenul, care în prezența acidului clorhidric este convertit în pepsină.
Pepsina descompune proteinele mari în proteine mai mici numite peptide. O altă enzimă proteolitică digestivă este la fermentul produs în stomacul sugarilor, dar nu și în cel al adulților. El facilitează digestia laptelui.
Epiteliul de suprafață a peretelui gastric se invaginează la nivelul laminei proprie și formează glandele gastrice. Glandele gastrice prezintă diverse celule. Avem celulele mucoase care sintetizează mucus.
Avem celulele parietale sau oxintice, care sintetizează acidul clorhidric și factorul intrinse chesil, care facilitează absorpția ileală a vitaminei B12. Avem celulele principale, care sintetizează pepsinogenul, adică forma inactivă a pepsinei. Și celulele endocrine, care nu sunt la nivelul glandelor gastrice, ci undeva în lamina propria și sintetizează gastrină, despre care noi vom discuta imediat. Un aspect foarte important pe care voi trebuie să-l vedeți este că, Ce trebuie să-l rețineți este faptul că aceste glande gastrice se deschid în lumenul stomacului prin foveolele sau criptele gastrice.
Adică, după cum îi spune și numele, foveola sau cripta este o depresiune, o gaură, la nivelul căreia această glandă gastrică comunică cu spațiul din interiorul stomacului. Exact ca și la ochi. Avem fovea centralis, care este o zonă mai adâncită a maculei, în care se află conuri. Și încă ceva, cum să vă dați seama la grillă și să nu încurcați, celula parietală cu celula principală.
Celula principală sintetizează pepsinogen. Atât denumirea de principal, cât și de pepsinogen, are în componența lor 2P. Și apoi, ce mai rămâne? parietal este cu acid clorhidric și factorință însechesă.
Deci sucul gastric conține două enzime principale. Pepsina, care este sintetizată de celulele principale și în prezența acidului clorhidric sintetizat de celulele parietale se transformă în pepsin, adică în formă activă. Proteinele în prezența pepsinei se transformă în peptide.
Și mai avem o enzimă numită lapperment care se întâlnește doar la copil. la sugar mai exact, și transformă proteinele din lapte în proteine coagulate. Aici avem un tabel, tot din cartea voastră, pe care eu l-am pus aici pentru a vedea principalele enzime.
Am vorbit despre pepsină și lapte ferment și mai avem acidul clorhidric, care scrie aici specific că nu este o enzimă, dar el are două roluri. În primul rând, transformă pepsinogenul în pepsină și favorizează Funcția pepsinei, pentru că pepsina funcționează doar la un pH acid și acidul clorhidric va duce la scăderea pH-ului și întreținerea lui. Deci, la nivelul sucului gastric avem mai multe substanțe.
Avem enzime. În primul rând avem pepsinogenul, care, după cum spuneam, este sintetizat de către celulele principale și se transformă în prezență acidului clorhidric în pepsină. Pepsina.
Este de fapt forma activă, este o enzimă proteolitică, adică proteo acționează asupra proteinelor și litică înseamnă că rupe legăturile dintre aminoacizi. Apoi avem acidul clorhidric, care este sintetizat împreună cu factorul intrinsă chesul de către celulele parietale, apoi mucusul, care este sintetizat de glandele mucoase. După cum spuneam, este vâscos, alcalin și protejează peretele stomacului.
De cine îl protejează? În principal de bacterii, cum ar fi Helicobacter pylori, care este acea bacterie care duce la ulcer, la ulcerul gastric. Ulcerul gastric înseamnă că se distruge mucoasa și mai are rolul de a proteja împotriva factorilor chimici, adică mediul acid din stomac.
Și factorul intrinsec despre care vă spuneam că favorizează absorpția vitaminei B12 la nivel ileal. Secreția de suc gastric este controlată de către fibrele nervoase ale sistemului nervos parasimpatic. Aici atenție foarte mare, este controlată și de cea a sistemului nervos simpatic, dar... Parasympaticul acționează prin favorizarea digestiei și relaxarea sfinterelor, în timp ce simpaticul acționează prin oprirea digestiei și contracția sfinterelor.
De asemenea, celulele din mucoasa stomacului secretă un hormon numit gastrina. Deci gastrina, în primul rând, este un hormon, nu este o enzimă. Mare atenție la grillă!
Și de asemenea, celulele care sintetizează gastrina nu fac parte. din glandele gastrice. Ați văzut și pe desen, celulele neuroendocrine, care sintetizează și secretă gastrina, sunt situate în lamina propria, sunt celule solitare.
Gastrina controlează secreția de pepsinogen, precum și cea de acid clorhidric și mucus. Celulele care produc gastrina sunt denumite celulele enteroendocrine. Mucoasa stomacului are și o redusă funcție de absorpție.
Substanțele care se absorb sunt cantități mici de apă, glucoză, ion și alcool. Restul alimentelor sunt pregătite pentru procesele digestive ulterioare prin transformarea lor în chim gastric. Contractiile peristaltice evacuază chimul prin sfincterul piloric în intestinul subțire, unde are loc cea mai mare parte a digestiei.
Înainte să trecem la următorul slide, vreau să clarific puțin de ce la nivelul stomacului se absorbe o cantitate atât de mică de micromolecule. În primul rând... La nivelul stomacului nu avem vilozități și noi știm că vilozitățile cresc suprafața de absorpție.
În al doilea rând, la nivelul stomacului au avut loc doar reacții de proteoliză și chiar dacă le avem, aceste enzime nu digeră proteinele în mod corespunzător absorpției, pentru că pentru absorpție avem nevoie de aminoacizi. în timp ce pepsina și lapfermentul transformă doar până la dipeptide. Apoi, lipidele și glucidele, chiar dacă am avut în cavitatea orală acea amilază care digeră amidonul și glicogenul, tot așa o să-l transforme doar până la maltoză, care este tot un dizahari, deci o moleculă mare. Și lipidele nu au fost încă digerate de nicio lipază.
De aceea avem nevoie de intestin, pentru că în intestin are loc marea majoritate a digestii și, din cauza că în intestin avem și vilozități și acele foarte multe enzime, acolo are loc mare parte a absorpției. Acum puțin despre controlul acestei secreții gastrice. După cum citeam, secreția gastrică se află atât sub control nervos, cât și umoral. Partea nervoasă este reprezentată de nervul vag și de terminațiile simpatice și partea omorală este reprezentată de secreția de gastrină. Cum se secretă gastrina aceasta?
În primul rând, alimentele intră în stomac și, odată ajunse în stomac, prin anumiți factori celulari, aceste celule neuroendocrine sunt stimulate. Odată stimulate, ele... ele vor elibera gastrina. Dar unde va fi eliberată gastrina? În interiorul stomacului?
Nu! Pentru că gastrina este un hormon, nu este o enzimă din sucul gastric. Gastrina, fiind hormon, va fi eliberată la nivelul vaselor de sânge care irigă stomacul.
Vasile de sânge din peretele stomacului vor forma, de fapt, un plex vascular acolo și prin aceste plexuri vasculare Sângele va ajunge la glandele gastrice, care sunt formate din acele celule care sintetizează, de fapt, sucul gastric, la celulele parietale, care vor sintetiza acid clorhidric și factorii intrinsec, la celulele principale, care vor sintetiza pepsinogen și la celulele mucoase, care vor sintetiza mucus. Trebuie să rețineți foarte bine faptul că la nivelul stomacului nu avem vilozități. La nivelul stomacului.
avem doar aceste cripte pe care eu vreau să le asemăn cu o focacia. Când noi facem focacia, trebuie să introducem așa degetele acolo, să formăm găurelele respective. Găurelele acelea pe care voi le vedeți pe focacia sunt foveolele sau criptele gastrice. Glanda este în lamina propria, în profunzime.
Deschiderea glandelor în lumenul gastric se face prin acea criptă gastrică. De asemenea, vă invit pe pagina mea de Patreon, de unde puteți downlada lecțiile integrale la o calitate foarte înaltă a imaginii, le puteți printa sau chiar folosi în notițele voastre digitale.