Floarea albastră de Mihai Eminescu Poezia Floarea albastră de Mihai Eminescu a fost publicată la 1 aprilie 1873 și fundamentează motivul poetic al florii albastre întâlnit la romanticii europeni pentru a ilustra sentimentul de dragoste sau chipul iubitei precum și tendința de proiectare a iubirii în infinit deși nu s a găsit nicăieri o însemnare făcută de Eminescu privind preluarea acestui motiv literar George Călinescu susține că e imposibil ca poetul român să nu fi avut cunoștință de existența acestuia în literatura germană cu care a intrat în contact în timpul studiilor de la Viena și Berlin poezia romantică poezia romantică Floarea albastră face parte din tema iubirii și a naturii dar spre deosebire de alte poezii erotice această creație este înnobilată cu profunde idei filozofice care vor ajunge la desăvârșire în poemul Luceafărul imagin arul poetic imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într o viziune artistică specifică eminesciană a cărei interpretare implică reflectarea sensibilă a iubirii stare emoțională proprie potențialului cuplu de îndrăgostiți care se profilează într un viitor nedefinit prin funcția expresivă și estetică a cuvintelor și fonemelor structura textului poetic Poezia este alcătuită din patru secvențe lirice dou două ilustrând monologul liric al iubitei iar celelalte două monologul lirico filozofic al poetului îmbinând lirismul subiectiv cu cel obiectiv incipitul este o interogație retorică a iubitei adresată bărbatului visător cufundat în stele și în ceruri înalte semnificația titlului motivul florii albastre se întâlnește la romanticul german novalis și semnifică împlinirea iubirii ideale după moarte într o altă lume cu speranța realizării cuplului în literatura italiană în poezia lui leopardi motivul florii albastre sugerează puritatea iubirii și candoarea iubitei în romantismul eminescian motivul florii albastre semnifică aspirația spre iubirea ideală posibilă proiectată în viitor dar și imposibilitatea împlinirii cuplului idee îmbogățită de poet cu accente filozofice profunde privind incompatibilitatea a două Lumi diferite din care fac parte cei doi îndrăgostiți o altă interpretare pe care critica Românească a dat o acestui motiv literar este acesta a florii de nu mă uita simbol al credinței autohtone că iubirea împlinită rămâne mereu în amintirea în mintea și sufletul omului îndrăgostit tema romantică tema romantică reflectă aspirația poetului spre iubirea ideală spre perfecțiune care nu se poate împlini și provoacă sinelui liric un scepticism amar exprimat în ultimul vers al poeziei totuși este trist în lume ideea poetică exprimă tristețea și nefericirea omului de geniu pentru neputința de a atinge absolutul iubirii pentru imposibilitatea împlinirii cuplului erotic prima secvență poetică primele trei strofe exprimă monologul iubitei care începe prin situarea iubitului într o lume superioară o lume metafizică el fiind cufundat în stele și în nor Și în ceruri înalte semnifică un portret al omului de geniu el meditează asupra unor idei superioare subliniate prin câteva metafore Ce simbolizează cultura cunoașterea istoria câmpiile asire măreția tainele piramidele învechite și Geneza Universului întunecata mare iubita îl cheamă în lumea reală [Muzică] îndemnându-l care delimitează primele trei strofe evidențiază vorbire directă textul citat aparține iubitei și este reprodus pentru a creiona portretul spiritual al omului de geniu lirismul subiectiv din această secvență atestă prezența eului liric prin adresarea directă a fetei care ar dori ca iubitul să aparțină lumii obișnuite și să și găsească fericirea alături de ea mărcile lexico gramaticale sunt reprezentate de sintagma declarativă sufletul vieței mele vocativul iubite și de verbele și pronumele la persoana a doua singular ai cufundat ai uitat grămătici al eului poetic în care se accentuează superioritatea preocupărilor și a gândirii sale prevestind finalul poeziei iubirea este mititică deși poetul Recunoaște că ia spuse adevărul se distinge o ușoară ironie privind neputința lui de a fi feric cu iubirea banală atitudinea exprimată cu superioritatea omului de geniu Eu am râs n am zis nimica lirismul este subiectiv reprezentat de mărcile lexico gramaticale ale verbelor și pronumelor de persoana întâi am râs n am zis eu și mi următoarea secvență poetică monologul liric al fetei începe printr o chemarea iubitului în mijlocul naturii ale cărei motive romantice specifice liricii eminesciene codrul Izvorul văile stâncile prăpăstiile sunt în armonie desăvârșite cu stările îndrăgostiților Hai în codrul cu verdeață unde izvoare plâng în vale Stânca stă să se Prăvale în prăpastia măreață natura umanizată vibrează emoțional împreună cu cei doi tineri ipostază accentuată prin personificarea Izvoarelor care plâng în vale jocul dragostei Este prezent și în această poezie gesturile tandre șoaptele declar rațiile erotice Chemările iubirii optimiste având chiar o notă de veselie toate acestea împreună cu Sărutul care consfințește iubirea se constituie într un adevărat ritual erotic și mi spune atunci povești și minciuni cu a ta Guriță eu pe un fir de romaniță voi cerca De mă iubești ne om Da sărutări pe cale dulci ca florile ascunse de remarcat este faptul că iubita își face un scurt autoportret din care reie fiorul și emoția întâlnirii prin epitete cromatice voi fi roșie ca mărul mi oi desface de aur părul ideea izolării cuplului de îndrăgostiți de restul lumii dorința de intimitate a îndrăgostiților întâlnită frecvent și în alte poezii erotice este accentuată printr un ton poznaș de mi da o sărutare nimeni lume n s o știe căci va fi sub pălărie grija noastră n aibo nimeni cui Ce i pasă că mi ești drag ă iubirii este descrisă de fată prin gesturi duioase mângâietoare ademenitoare mi ținea de sub soară tei țina de după gât neom de sărutări pe cale a patra secvență poetică ultimele două strofe constituie monologul liric al sinelui poetic încărcat de profunde idei filozofice uimirea eului liric pentru frumusețea și perfecțiunea fetei este sugerată de o propoziție exclamativă ca un stâlp eu stam în lume iar superlativul ce frumoasă ce nebună sugerează Miracolul pe care îl trăise în vis îndrăgostitul pentru iubita ideală punctele de suspensie aflate înaintea ultimei strofe îndeamnă la meditație privind împlinirea iubirii absolute perfecte ce nu poate fi realizată idee exprimată în ultima strofă a poeziei și te ai dus dulce Minune și a murit iubirea noastră Floarea albastră Floarea albastră moartea iubirii sugerează neputința împlinirii cuplului întrucât cei doi îndrăgostiți aparțin unor Lumi diferite Ea este o femeie obișnuită care se mulțumește cu iubirea telurică iar el întruchipează omul de geniu care aspiră către absolutul sentimentului către fericirea ideală în penultimul vers repetiția motivului poetic cu valoare de simbol al iubirii absolute Floarea albastră semnifică tânguirea tristețe și nefericirea poetului pentru imposibilitatea de a și împlini idealul constituind în poezie un Light motiv element de recurență ultimul vers totuși este trist în lume a stârnit numeroase controverse polemica purtându se în jurul lui totuși sau totul întrucât manuscrisul poeziei s a pierdut cel care decide corectitudinea formei este perpessicius editorul operelor eminesciene complete care Argumentează faptul că acest totuși este specific simțirii poetului care chiar dacă este melancolic și sceptic în creațiile sale lasă mereu o rază de speranță pentru viitor prin proiectarea sentimentului într un timp nedefinit Eminescu nu ar fi putut de asemenea să fie atât de Categoric de ferm în afirmația sa pentru întreaga lume și să exprime cu atâta precizie tristețea omenirii prin adverbul cu sens definitiv totul având în vedere și faptul că aspirația spre iubire absolută este o trăsătură definitorie și proprie numai omului de geniu limbajul și expresivitatea textului poetic expresivitatea poeziei este susținută de verbele aflate la timpul prezent care profilează permanentizarea atitudinii de înălțare spirituală a geniului către gravele probleme ale Universului condiție ce tinde să se eternizeze grămătici [Muzică] romantismului este popular prin formele verbale la viitor vom șede mi spune mi ținea o i desface mi da om Da nas o știe o i ținea care amplasează povestea de dragoste într un cadru Rustic și sugerează optimismul eului liric privind posibila împlinire a iubirii absolute întru cândva nedefinit ca un vis de fericire ce urmează să se Man manifeste într un viitor imaginar expresiile populare de nu mai uita în calte nimeni lume n a s o știe naib o nimeni cui Ce i pasă accentuează idila pastorală și sugestia sentimentului de dragoste dintre un flăcău și o fată de la țară pe cărare în bolț de frunze apucând spre sat în vale sugestia textului liric sugestia textului liric este ilustrată prin figurile semantice reprezentate de epitete cromatice de aur părul albastra Dulce floare și metafore mititica bolta cea senină trestia cea lină prăpastia măreață epitetul dulce definește ambiguitatea stilistică bazată pe echivocul lexical rezultat din interpretarea semantică diferită a acestui cuvânt care surprinde prin inedit în comparația dulci ca flori ascunse sau metaforele dulce Minune Dulce floare sugerând profunzimea iubirii năzuința neostoită a geniului de a atinge fericirea absolută în aceeași notă de ambiguitate se înscrie și expresia încărcată de ironie dulce haic Măsura este de șapte opt silabe iar rima îmbrățișată uneori asanta frunze ascunse în poezia Floare albastră Eminescu îmbină ambele tipuri de lirism lirismul subiectiv se definește prin mărcile lexico gramaticale reprezentate de verbele și pronumele la persoana întâi singular și plural care susțin prezența eului liric în discursul poetic am râs n am zis stăm neom Da eu Mi noastră adresarea directă a iubitei accentuează subiectivismul poeziei manifestat cu predilecție în secvența ritualului erotic prin vocativul iubite prin verbe și pronume la persoana a doua singular Hai mi spune a ta iubești Mi ținea te ta detașarea contemplativă A eului liric se distinge prin lirismul obiectiv ale cărui mărci lexico gramaticale sunt verbe și pronume la persoana a treia zise spuse stă dispare a murit este trist înscrisă în romantism Floarea albastră este nu numai o poezie de dragoste ci și o meditație cu ecouri asupra aspirației către absolut în iubire întrucât Eminescu suprapune peste tema erotică tema timpului Care este motivul fundamental al întregii sale creații romantice